Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Filme cu camioane pe care merită să le vezi

Dacă ești pasionat de camioane, am ales pentru tine trei filme pe care merită să le vezi. Sunt filme care prezintă poveștile unor șoferi de camion și încercările prin care trec aceștia.

Big Rig (2007)

Acesta este un documentar lansat în 2007, în regia lui Doug Pray, despre camioanele cu dimensiuni impresionante din SUA. Documentarul prezintă o serie de interviuri cu numeroși șoferi de camion, care se axează atât pe viața lor personală, cât și pe cultura camioanelor din SUA. Filmările au avut loc pe o durată de 2 săptămâni, timp în care regizorul Doug Pray s-a plimbat prin numeroase locuri populare printre șoferii de camioane.

Cu această ocazie, i-a cunoscut pe cei care au apărut în documentar. Interesant este că toate întâlnirile au fost întâmplătoare și nu a fost un casting făcut în prealabil. Astfel, documentarul oferă un sentiment de autenticitate, deoarece nu are un scenariu bazat pe ficțiune, ci pe evenimente care chiar s-au întâmplat. Doug Pray a mărturisit că a avut reale probleme în a realiza acest documentar deoarece mulți șoferi erau reticenți să apară, iar în unele locuri i s-a interzis să filmeze.

Trucker (2008)

Acesta este un film independent regizat și scris de James Mottern. În rolul principal se află Michelle Monaghan, care o interpretează pe Diane Ford. Ea intră în pielea unui șofer de camion de cursă lungă. Se pune accent pe viața privată a Dianei și pe încercările prin care aceasta trece. În film sunt însă și numeroase scene din timp ce personajul conduce camionul.

Cu un buget de până la 1.5 milioane de dolari, producția a primit recenzii favorabile și a fost nominalizată la numeroase gale pentru filme independente. În plus, actrița Michelle Monaghan a fost lăudată pentru faptul că și-a luat licența de șofer de camion pentru a da un plus de autenticitate producției. Ea a primit astfel și un premiu de excelență la Vail Film Festival.

Black Dog (1998)

Acesta este un thriller regizat de Kevin Hooks, în care rolul principal îi revine lui Patrick Swayze, pe care l-am putut vedea în numeroase filme bune de la Hollywood. Black Dog ne spune povestea unui șofer de camion care este manipulat în așa fel încât să transporte arme ilegale.

În această producție îi mai putem vedea și pe cântăreții americani Randy Travis și Meat Loaf. Sunt numeroase scene cu camioane filmate în Black Dog, iar filmul a beneficiat de recenzii bune. Încasările la box office au fost de aproape 13 milioane de dolari. De asemenea, filmul s-a remarcat și prin coloana sonoră bună.

Și jocurile cu camioane sunt populare

Fără niciun dubiu, cel mai popular joc al momentului printre cei pasionați de camioane este Euro Truck Simulator 2. Acest joc a creat adevărate comunități și se bucură de un succes impresionant la ani buni de la lansare. Pe serverele Steam sunt prezenți în mod constant cel puțin 50 de mii de oameni care se joacă simultan și încearcă să ducă la bun sfârșit cursele pe care le primesc din partea angajatorilor.

Camioanele sunt prezente și în jocuri de casino online, un exemplu relevant fiind slotul Wild Trucks creat de compania Habanero în 2019. Pe grila jocului apar simboluri – camioane impresionante, zaruri, roți de rezervă și un schimbător în formă de cap de schelet, ce ne aduce aminte de franciza The Expendables.

Sursa foto canva.com

Articole similare

Ad