Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Finlanda forteaza incheierea Trilogului pe Pachetul Mobilitate!

Se pare ca Finlanda forteaza trialogul pe Pachetul Mobilitate 1, dorind sa adopte cele trei dosare pe mandatul sau, motiv pentru care astazi, la ora 20.30, ora Bruxelles-ului, este programata ultima negociere.

In cele trei triloguri oficiale care s-au derulat pana acum, negocierile nu au fost de substanta si practic toate informatiile duceau catre o concluzie logica, anume ca se va merge pe mandatul Presedintiei Croatiei. Romania si-a facut deja cunoscuta pozitia in Consiliu, adoptand o pozitie similara cu alte cinci state membre, pentru a maximiza sansele pentru compromisuri. In discutiile de la Gala Tranzit de la Cluj, Marius Alban, reprezentatul Ministerului Transporturilor, a explicat ca Romania incerca sa obtina cat mai multe compromisuri plecand de la abordarea generala de anul trecut din decembrie, abordarea Parlamentului European fiind mai flexibila in privinta timpilor de conducere si de odihna, eliminand termenul de „acasa“ – cel care apare in abordarea generala adoptata de Consiliu. Asta in timp ce la dosarul privind Detasarea, asa cum a explicat anterior pentru Tranzit si europarlamentarul Marian-Jean Marinescu, pozitiile PE si CE sunt aproape identice, drept pentru care marjele de negociere sunt foarte mici. „Insa si aici PE ofera o flexibilitate mai mare in derularea operatiunilor de transport, anume ca pana la introducerea tahografului inteligent vor fi exceptate operatiunile de tranzit si cursele bilaterale plus cele doua operatiuni suplimentare, incarcare sau descarcare in fiecare directie sau nici una la iesire si doua la intoarcere. La Consiliu aceasta abordare nu exista, dar avem aceasta pozitie a PE care ne poate ajuta“, a completat Marius Alban.

Citeste si Tahograful SMART 2.0 va deveni operational din 2023

Referitor la interzicerea pauzei normale saptamanale de 45 de ore in cabina camionului, directorul Directiei Transporturi Rutiere Internationale din cadrul Ministerului Transporturilor a punctat ca pozitia PE este legata de o perioada de tranzitie pana la existenta unor locuri suficiente de parcare si de cazare corespunzatoare, ceea ce ar insemna ca pauza ar putea fi interzisa abia cand, cel putin pe reteaua trans-europeana de transport – TEN-T – vor exista toate aceste parcari securizate. De mentionat ca exista deja un anunt oficial al Comisiei Europene, care s-a angajat sa investeasca 60 de milioane de euro pentru a crea noi parcari securizate, intr-o prima faza la fiecare 100 de km pe toata reteaua TEN-T. „Pornind de la aceasta flexibilitate a PE, am facut o noua propunere la care au raspuns pozitiv si celelalte state din alianta, aceea de a oferi o perioada de tranzitie de doi, trei ani, pana cand vom fi asigurati ca vor exista suficiente locuri de parcare si de cazare corespunzatoare.“
Mai multe informatii vom stii maine, 12 decembrie.

Articole similare

Ad