Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Flandra intenționează să crească MTMA la 50 t

După consultări cu operatorii de transport, autoritățile din Flandra vor să crească la 50 t greutatea maximă admisă a combinațiilor de camioane și semiremorci, la fel ca Olanda și Valonia, dar numai în anumite condiții, foarte stricte, iar guvernul a adoptat deja formal un astfel de amendament. Proiectul este acum supus aprobării unui Comitetului Consultativ pentru Administrare și Consiliului de Stat și după asta guvernul Flandrei poate aproba proiectul, dar o posibilă dată până la care se va întâmpla asta nu este cunoscută încă.

Reamintim că dimensiunile și masele ansamblurilor rutiere sunt stabilite la nivel european, dar statele membre UE pot aplica derogări pe teritoriul lor. Olanda, de exemplu, a urcat greutatea totală maximă admisă la 50 t de câteva zeci de ani.

În Belgia greutatea totală maximă este de 44 t, dar aici fiecare regiune are dreptul de a-și stabili valorile și Valonia a optat în 2018 pentru 50 t.

Prin această măsură se speră că va crește eficiența transportului și se va reduce impactul asupra mediului și traficului. Dar, pentru ca infrastructura să fie protejată și să se garanteze siguranța rutieră, vor fi reguli foarte stricte de condus cu o asemenea greutate totală. În primul rând, va exista o distincție între vehiculele clasice și cele cu emisii zero (electrice). Pentru prima categorie, greutatea totală va crește până la 48 t, iar pentru combinațiile electrice, până la 50 t, pe baza unei decizii „conștiente“ care să încurajeze trecerea la un transport sustenabil. Tot pentru asta, Flandra are în plan ca din 2031 să le permită vehiculelor electrice să circule cu greutate totală de 44 t.

Pentru a se califica însă la a circula cu maximum 48, respectiv 50 t, combinațiile trebuie să respecte mai multe condiții: toate axele semiremorcii/remorcii să aibă suspensie pneumatică (sau o suspensie echivalentă), distanța dintre axe să fie de cel puțin 1,3 m, vehiculele să aibă ACC, iar combinația să respecte formula punții astfel încât greutatea să se repartizeze cât mai mult posibil, deci să existe o anumită distanță între axele din față și cele din spate (trailerele scurte, de exemplu, pentru transport de mărfuri grele vrac, nu îndeplinesc această cerință). Creșterea nu se aplică remorcilor cu axă centrală. În plus, vehiculele electrice care vor să circule cu 50 t nu trebuie să fie mai vechi de opt ani, iar cel diesel care vor să circule cu 48 t nu trebuie să fie mai vechi de patru ani. În ceea ce-i privește pe șoferii lor, ei trebuie să păstreze, chiar și în ambuteiaje, o distanță de minimum 15 m față de vehiculele din față care au mai mult de 3,5 t.

Acest proiect de creștere a greutății maxime admise este separat de cel ce ar permite combinațiilor lungi, de 25,25 m și nu mai mult de 60 t, să circule pe șoselele din această regiune (LZV). Ele constituie o excepție și pot merge pentru început numai pe anumite șosele.

Articole similare

Ad