Ad
Ad
Ad
AdAdvertisement
Ad
Ad
AdAdvertisement
Ad
AdAdvertisement
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Flix raportează rezultate record pentru sezonul de vară 2022

Flix, furnizorul de servicii de mobilitate care operează în 39 de țări, a raportat rezultate record pentru vara trecută. Datorită revenirii puternice a cererii de călătorie după pandemie și a importanței tot mai mari a mobilității colective, Flix a crescut numărul de pasageri transportați cu 130% în întreaga lume pentru perioada aprilie – septembrie 2022 comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

La nivel local, cererea pentru călătoriile cu autocarul a urmat tendința de creștere raportată la nivel global, FlixBus transportând peste 145.000 de pasageri din România și Bulgaria. Special pentru România, numărul călătorilor care au folosit autocarele verzi s-a dublat comparativ cu vara anului trecut.

În al doilea și al treilea trimestru din 2022, compania a transportat 34 milioane de pasageri și a operat peste 1.600 de linii în întreaga lume spre peste 3.000 de destinații prin intermediul serviciilor Flix – FlixBus, FlixTrain, Greyhound și Kamil Koç. Revenirea puternică a fost susținută și de expansiunea companiei, iar numărul de pasageri este chiar peste cifrele înregistrate de grupul Flix înainte de pandemie, în 2019.

„Pentru 2022, ne-am propus nu numai să reconstruim rețeaua de dinaintea pandemiei, ci și să oferim pasagerilor noi destinații. Observăm un potențial ridicat, pasagerii  își doresc soluții de mobilitate digitale și accesibile, iar noi putem răspunde acestei cereri. Credem că autocarul poate fi o alternativă de călătorie pentru tot mai multe persoane și poate sprijini tranziția spre un transport mai sustenabil, de aceea ar trebui inclus în planurile autorităților. Ne dorim să putem oferi mai multe conexiuni, pentru a le oferi opțiuni de călătorie și celor care locuiesc în zone mai puțin conectate din România”, a declarat Adrian Rășoiu, reprezentant FlixBus România.

Începând cu iunie, FlixBus a început să opereze curse zilnice spre Istanbul în colaborare cu partenerul turc Kamil Koç. De asemenea, în perioada verii au fost mărite frecvențele pentru toate destinațiile din România și au fost reluate curse sezoniere spre litoralul bulgăresc (Varna, Albena, Nisipurile de Aur, Kavarna). De asemenea, prin intermediul parteneriatelor cu Tabita Tour și Comati, doi operatori locali consacrați pe segmentul călătoriilor internaționale, FlixBus va comercializa bilete de autocar prin intermediul platformei sale și își va diversifica oferta din România cu plecări spre Suedia, Danemarca și Spania.

Articole similare

Ad