Ad
Ad
AdAdvertisement
Ad
Ad
Ad
Ad
AdAdvertisement
AdAdvertisement
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

FlixBus va colabora cu Tabita Tour pentru cursele internaţionale de Spania

FlixBus a încheiat un parteneriat cu Tabita Tour pentru a comercializa bilete de autocar prin intermediul platformei sale pentru rutele de Spania operate de transportatorul bistriţean. FlixBus își va diversifica oferta din România cu plecări în peste 70 de destinații din Spania, precum Barcelona, Madrid, San Sebastian, Bilbao, Vigo sau Malaga.

Pasagerii români vor avea la dispoziție curse directe cu plecare din peste 120 de localități din România: București, Timișoara, Cluj-Napoca, Sibiu, Craiova, dar și din multe oraşe mai mici, în care nevoia de mobilitate și conectare este foarte importantă, cum ar fi Simeria, Luduș, Salonta, Adjud sau Cernavodă.

În România 36,7% dintre orașe au mai puțin de 10.000 de locuitori, iar 35,1% au între10.000 și 25.000 de locuitori, potrivit celor mai recente date furnizate de Institutul Național de Statistică. Conectarea orașelor mici și mijlocii la rețeaua europeană este un obiectiv important pentru ambele companii. La nivel global, peste 40% din rețeaua FlixBus este alcătuită din orașe mici și mijlocii, cu mai puțin de 20.000 de locuitori.

„Ne dorim să schimbăm viziunea tradițională asupra călătoriilor pe distanțe lungi. Autocarul reprezintă o alternativă de transport sigură, mai ales în contextul în care transportul aerian se confruntă cu provocări în acest moment. În plus, transportul cu autocarul are la bază un puternic element social, deoarece permite persoanelor cu posibilități economice reduse și celor din zonele îndepărtate să călătorească în mod accesibil. Prin parteneriatul cu Tabita Tour, unul dintre operatorii consacrați pe acest segment, facem un pas important spre extinderea ofertei pentru cât mai mulți pasageri din România”, a declarat Adrian Rășoiu, reprezentant FlixBus în România.

Autocarele Tabita Tour vor avea un autocolant cu înscripționarea „în colaborare cu FlixBus”, pentru a putea fi ușor identificate de către călători. Călătoriile pot fi deja rezervate prin intermediul site-ului sau aplicației FlixBus, din agențiile de turism partenere FlixBus, cât și de pe site-ul Tabita Tour. FlixBus oferă curse internaționale directe din România, din peste 100 de localități, spre 17 țări din Europa, în colaborare cu partenerii locali de transport.

Articole similare

Ad