Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

FNTR prezinta Legea Macron la conferinta UNTRR-IRU din cadrul T-Festival

Pe 27 mai 2016, UNTRR organizeaza impreuna cu IRU cea de-a doua editie a conferintei internationale dedicate competitiei loiale in transporturile rutiere – „Tendinte Globale & Provocari UE intr-o lume in continua miscare”. Conferinta va avea loc in Bucuresti la hotel Pullman World Trade Center, incepand cu ora 12:30 Evenimentul este parte a T-Festival, cel mai mare festival din Europa de Sud-Est dedicat transporturilor rutiere, aflat la cea de-a patra editie, si care are loc in perioada 27-29 mai 2016 la Romexpo.
 

Conferinta internationala IRU-UNTRR isi propune sa identifice provocarile cu care se confrunta operatorii de transport rutier si sa gaseasca solutii pentru a facilita comertul durabil in UE si in regiunea eurasiatica.
Conferinta va aborda problemele urgente cu care se confrunta transportatorii rutieri in UE, precum Legea Macron privind salariul minim din Franta care intra in vigoare la 1 iulie 2016, viitoarele modificari ale Regulamentului 561 privind timpii de conducere si odihna sau cum vad olandezii si turcii concurenta in transporturile rutiere din UE.
Federatia Nationala a Transporturilor Rutiere din Franta (FNTR) va prezenta ultimele informatii privind Decretul de implementare a legii detasarii lucratorilor in Franta, iar Delegatul General IRU la Bruxelles va face precizari privind actiunile IRU referitoare la Legea Macron.
La dezbateri vor participa si membrii Parlamentului European (PE) – Europarlamentar Ana Claudia Tapardel – membru in Comisia pentru transport si turism a PE si Europarlamentar Maria Grapini, membru supleant in Comisia pentru transport si turism a PE, care vor realiza o prezentare privind reglementarile nationale care afecteaza libertatea de miscare in UE.
UNTRR a semnalat la inceputul lui aprilie ca Franta a aprobat legea salariului minim cu intrare in vigoare din 1 iulie 2016, aplicabila lucratorilor detasati. Actul legislativ impune ca soferii straini care muncesc in Franta sa fie platiti conform salariului minim francez care se ridica la 9,61 euro brut pe ora – urmare a unor cereri formulate de companiile franceze de transport care raporteaza concurenta companiilor de transport din Europa de Est ca fiind neloiala.
Programul complet al Conferintei Internationale privind Competitia Loiala in Transporturile Rutiere il puteti gasi aici.
Va puteti inscrie la conferinta internationala IRU-UNTRR dedicata competitiei loiale in transporturile rutiere – “Tendinte Globale & Provocari UE intr-o lume in continua miscare” accesand acest link-ul  http://www.isondaje.ro/sondaj/432535722/1/
Tot in 27 mai, incepand cu ora 11:00, la hotel Pullman, Bucuresti, va avea loc lansarea UNTRRplanner, cel mai mare planificator profesionist de rute, dezvoltat impreuna cu grupul german PTV si IRU.
Totodata, daca sunteti membru UNTRR si veniti la seminarul de lansare a UNTRRplanner si conferinta internationala IRU-UNTRR puteti castiga unul dintre cele trei bilete la meciul Romania – Franta, din 10 iunie din deschiderea Campionatului European de Fotbal. Pentru participarea la seminarul de lansare a UNTRRplanner se poate castiga un bilet la meci, iar pentru prezenta la conferinta vor fi alocate 2 bilete. Regulamentul de derulare al concursului ”UNTRR trimite transportatorii rutieri la EURO 2016” poate fi consultat AICI.
In plus, toti participantii la conferinta internationala IRU-UNTRR vor primi un tricou si o bratara de acces pe 3 zile la T-Festival.

Articole similare

Ad