Președintele Federației Naționale de Transport de Pasageri (FNTV), Jean-Sébastien Barrault, a reiterat – cu prilejul ultimului congres pe probleme de transport la care a participat în octombrie 2021, de la Maison de la Chimie – ideea că nu se poate renunţa la motorină în contextul actual.
Astfel, în ciuda primelor guvernamentale de 30.000 de euro per vehicul acordate pentru achiziționarea de vehicule cu motoare pe hidrogen sau electrice, disponibilitatea și costul acestor vehicule rămân prohibitive pentru o tranziție rapidă.
„Astăzi, autocarele cu hidrogen nu există, iar alimentarea cu energie electrică este slabă, ca să nu spunem inexistentă, și aproape exclusiv asiatică”, este de părere Jean-Sébastien Barrault. „Este evident de ce companiile nu se înghesuie să aplice pentru această primă de 30.000 de euro, atunci când autobuzele costă cu cel puțin 120.000 de euro mai mult decât convenţionale”.
O decizie intermediară pozitivă în vederea reducerii emisiilor poluante o reprezintă autobuzele pe gaz natural, al căror cost de achiziţie nu este atât de mare comparativ cu vehiculele electrice.
Generalizarea zonelor cu emisii reduse (ZFE) şi interzicerea accesului pentru vehiculele diesel va afecta toate orașele mari: Paris înainte de 2024, Lyon înainte de 2026.
Factorii de decizie prezenţi la congres au recunoscut că sunt destul de neputincioși în fața deciziilor autorităților locale și în special ale zonelor metropolitane.