Ad
Ad
Ad
AdAdvertisement
Ad
Ad
Ad
AdAdvertisement
Ad
Ad
Ad
AdAdvertisement

Ford construieste motorul cu numarul 250.000 in Romania

Ford a construit motorul cu numarul 250.000 la uzina companiei de la Craiova, Romania, de la lansarea productiei in mai 2012.
Motorul cu numarul 250.000 este un EcoBoost de 1,5 litri de 180 CP care va fi exportat in Statele Unite pentru a echipa un model Fusion pentru un client american.
Motorul EcoBoost de 1,5 litri este primul motor Ford care incorporeaza un ambreiaj controlat de calculator pe pompa de apa actionata de curea, ceea ce imbunatateste si mai mult eficienta, reducand timpul de incalzire.
 

A fost adaugat si un radiator cu racire pe apa pentru o alimentare mai eficienta a motorului cu aer.
Ford a inceput productia de motoare la uzina sa de clasa mondiala de la Craiova in mai 2012, cu apreciatul motor EcoBoost de 1 litru, urmat in aprilie 2013 de motorul EcoBoost de 1,5 litri. In prezent, Ford produce la Craiova aproximativ 1000 de motoare pe zi, din ambele categorii.
„Suntem foarte mandri de aceasta realizare a Uzinei de Motoare de la Craiova, cu atat mai mult cu cat produsele noastre ajung la clienti din toata lumea. Uzina de Motoare de la Craiova are un rol foarte important in ansamblul flexibilitatii sistemului global Ford de productie a motoarelor, contribuind semnificativ la cerererea mare pentru vehicule Ford cu consum redus de combustibil si emisii scazute de CO2”, a declarat noul sef al al sectiei de Productie Motoare de la Craiova.
Motorul EcoBoost de 1,5 litri a fost lansat in premiera anul trecut in China pe noul Ford Mondeo, urmat de modelul Fusion sedan in America de Nord, si va fi de asemenea disponibil pe varianta europeana a modelului Mondeo in cursul anului 2014.
Totodata Ford a confirmat ca motorul EcoBoost de 1,5 litri fabricat la Craiova va echipa cel mai bine vandut model din lume, Ford Focus. Primele unitati ale motorului EcoBoost de 1,5 litri vor fi transportate de la Craiova la uzina de asamblare a modelului Focus din Saarlouis (Germania) in a doua jumatate a acestui an.
Uzina de Motoare de la Craiova are in prezent aproximativ 1000 de angajati care lucreaza in doua schimburi pentru a face fata cererii de motoare Ford EcoBoost de pe piata.

Articole similare

Ad