Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Franta impune si ea un salariu minim, chiar ceva mai mare decat Germania

La jumatatea lunii trecute, Adunarea Nationala din Franta a adoptat un amendament la proiectul de lege Macron care prevede ca soferii straini ce deruleaza operatiuni de cabotaj sau descarca/incarca in/din Franta trebuie sa fie platiti cu salariul minim brut din aceasta tara, marit in transporturi, in decembrie 2014, la 9,61 euro/ora. Noua reglementare este foarte pe placul asociatiilor profesionale de acolo, dar nu reprezinta, din punctul lor de vedere, decat un prim pas, necesar, insa nu si suficient, in combaterea concurentei neloiale din partea transportatorilor estici.
 

Ce se doreste pe mai departe este o abordare similara la nivel european si reguli mai stricte referitoare la cabotaj. Pana atunci insa, nici noul amendament la legea Macron nu ar trebui sa intre in vigoare decat cel mai devreme in decembrie 2015, timp in care si Germania va avea verdictul CE referitor la cat de „europeana“ este reglementarea sa privind obligativitatea oferirii salariului minim de acolo, de 8,5 euro/ora, tuturor soferilor care ajung pe teritoriul sau.

Pe 14 februarie, guvernul Frantei a depus un amendament care precizeaza modalitatea de aplicare a reglementarilor vizand detasarea salariatilor din transportul rutier si fluvial, pe de o parte, si salariul minim din aceasta tara, pe de alta parte. El se inscrie clar in suita legii Savary referitoare la o mai stricta responsabilizare a celor care dau dispozitii de detasare a angajatilor si seamana si cu reglementarea germana ce impune aplicarea, de la 1 ianuarie 2015, a salariului minim din aceasta tara pentru soferii implicati in operatiuni de transport international, cabotaj si transport intern.
Amendamentul francez vizeaza mai ales operatiunile de cabotaj, dar, chiar daca transportul international nu este inclus explicit, se pune intrebarea daca dupa adoptare nu-l va integra si pe acesta.
Concret, noua reglementare spune ca firma straina va trebui sa-si desemneze un reprezentant in Franta care sa tina legatura cu autoritatile de control, ca declaratia prealabila de detasare a angajatilor va fi inlocuita cu un atestat de detasare, ca destinatarul va fi considerat cel care da comanda de transport (chiar daca e un expeditor) si ca el trebuie sa verifice daca se aplica reglementarile referitoare la detasare si la plata salariului minim din Franta. Iar firmele franceze destinatare ale transportului vor fi primele vizate in caz de control.
Astfel, prin noile prevederi, guvernul francez isi intensifica lupta impotriva concurentei sociale neloiale, care a slabit transportatorii locali din cauza costurilor mult mai mari cu forta de munca pe care le aveau, fata de competitorii din estul Europei.

Francezii vor reglementari europene mai stricte pentru cabotaj
Asociatiile profesionale si presa din Franta sunt de parere ca noul amendament constituie o mica victorie pentru transportatorii francezi: concurentii lor straini vor trebui sa-si plateasca soferii cel putin la acelasi nivel cu salariul minim legal din Franta cand …

Articole similare