Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Furnizor de servicii integrate pentru transportatori

Pandemia covid-19 a afectat și modificat fiecare industrie în parte și lumea în totalitate. Transformările au un ritm mai accelerat ca niciodată, iar sintagma „încet și sigur“ a devenit, paradoxal, o rețetă pentru eșec în business. OMV Petrom înțelege încotro se îndreaptă lumea și face pași în această direcție pentru ca împreună cu partenerii săi să se situeze pe traiectoria corectă în următorii ani.

Dacă pandemia de coronavirus a provocat o scădere drastică în 2020 a volumelor de combustibili, transportatorii au reușit să mențină un consum aproape similar față de 2019, lucru datorat importanței strategice pe care o are acest sector în viața de zi cu zi. Cardul OMV vine în sprijinul flotelor comerciale, nu doar prin propria rețea de distribuție de peste 2.000 de stații de alimentare OMV (inclusiv Petrom și Avanti), ci și prin rețeaua partenerilor ROUTEX: Aral, BP, Circle K și eni. ROUTEX oferă una din cele mai extinse rețele de servicii premium din Europa, cu peste 20.000 puncte de acceptanță în 33 de țări, inclusiv peste 1.700 de puncte ROUTEX-4-TRUCKS, aflate pe coridoarele principale de tranzit din Europa. Tot prin intermediul cardului OMV se pot achita, fără numerar, taxe de autostradă și tunel, servicii de depanare etc., „fără eforturi administrative și oferind o transparență deplină asupra tuturor tranzacțiilor”. Pentru securitate suplimentară a cardurilor, clienții pot chiar să își emită cardul de carburant cu PIN-ul dorit.

„Din 2020 clienții noștri au posibilitatea de a înlocui dispozitivele de plată a taxelor de drum specifice pentru fiecare țară cu un dispozitiv nou, modern, ce integrează dispozitivele individuale – OMV Smart Toll Europe. Tot în 2020 am lansat cardul verde – OMV Climate Neutral – în parteneriat cu Climate Partner, o companie internațională cu mare experiență în furnizarea de soluții pentru mediul înconjurător. Noul card le oferă companiilor partenere posibilitatea de a compensa integral, contra cost, emisiile de carbon produse în timpul transportului rutier, prin susținerea proiectelor de mediu din portofoliul Climate Partner. Practic, pentru fiecare litru de carburant consumat se plătește o sumă fixă care este direcționată în totalitate către inițiative clare de protejare a mediului. Se emit și certificate de atestare care arată contribuția companiilor cu privire la emisiile de carbon compensate. OMV e-shop este o altă noutate – o soluție 100% digitalizată, care permite comandarea online a cardului de carburant OMV. Am eliminat bătăile de cap si birocrația, astfel încât acum totul este simplu și rapid. Timpul și nervii clienților noștri înseamnă bani, iar noi ne dorim să fim un partener al bunăstării, și nu o piedică în calea ei“, a declarat Alina Răducu, Head of Card Department.

Pentru a crește eficiența timpului petrecut pentru alimentări și plată, în 2020 OMV Petrom a făcut primii pași pentru implementarea plății carburantului direct la pompă. „Am instalat dispozitive care acceptă plata prin cardul bancar sau cel de carburant direct la pompă, în câteva stații din rețeaua noastră, urmând ca în viitor să dezvoltăm aceste servicii pentru a garanta timpi reduși de alimentare și evitarea aglomerației”, a mai spus Alina Răducu. „În plus, am continuat strategia noastră de a consolida parteneriatul cu două branduri de retail, Viva și Auchan. Cafeaua VIVA Single Origin Columbia, 100%, Arabica vine în completarea portofoliului nostru în fiecare stație OMV. Clienții au posibilitatea de a savura noua cafea Single Origin, pregătită după rețetele unui barista de renume mondial. Cooperarea dintre OMV Petrom și Auchan Retail România a început în 2017, cu o fază-pilot. La finalul lui 2019, aveam deschise 17 magazine de proximitate MyAuchan în stațiile Petrom, urmând ca astfel de magazine de proximitate să fie deschise în toate cele 250 de stații Petrom din România. Clienții își pot achiziționa o gamă largă de produse care până acum nu ar fi putut fi cumparate din stațiile de distribuție a carburanților.”

Tot împreună cu partenerii, OMV Petrom a reușit să lanseze, la jumătatea anului, OMV Business Deals, un serviciu cu valoare adăugată pentru tot portofoliul de clienți B-2-B. Acest serviciu oferă tuturor partenerilor OMV Petrom reduceri însemnate la servicii de curierat, articole de birotică, service-uri auto și multe altele (detalii pe www.omv.ro).

OMV Petrom consideră că răspunsul pentru nevoile de mobilitate ale românilor este un mix care include carburanți și soluții alternative. Din acest motiv își propune să contribuie la dezvoltarea infrastructurii naționale de distribuție care să susțină atât tranzitul autovehiculelor cu propulsie CNG/LNG și al mașinilor electrice. „Suntem de părere că dezvoltarea unor noi carburanți alternativi în România nu poate fi făcută fără o colaborare și un parteneriat direct între producătorii și distribuitorii de carburanți, producătorii de vehicule și, mai ales, utilizatorii finali. În acest moment estimăm că până la sfârșitul anului vor fi instalate în rețeaua noastră regională peste 40 de stații de încărcare pentru mașini electrice, urmând să fie dezvoltate și alte proiecte pe viitor.”

Articole similare