Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

GALA TRANZIT: Operatorii de transport persoane se reunesc la Cluj, pe 6 octombrie

Gala Tranzit de transport persoane din acest an va avea loc pe 6 octombrie, la hotelul Grand Italia din Cluj. Operatorii din toată ţara se reunesc în locaţia devenită deja tradiţională pentru conferinţele organizate de revista Tranzit, pentru a discuta despre viitorul transportului naţional, judeţean şi interjudeţean.

„Cum va arăta transportul judeţean după 1 ianuarie 2023?”, „Ce se va întâmpla în judeţele unde nu se va reuşi atribuirea noului program de transport în timp util sau acolo unde procedurile au fost contestate în instanţă?”, „Ce pregăteşte Ministerul Transporturilor în plan legislativ pentru transportul interjudeţean după 30 iunie 2023?”, „Se liberalizează acest segment de piaţă şi cum?” sunt cele mai importante întrebări la care ne-am propus să găsim răspunsuri joia aceasta, la Cluj.

„Cum se pot pregăti operatorii de transport pentru a face faţă noilor cerinţe?”.

Vom aborda şi subiectul costului pe kilometru, în contextul scumpirilor fără precedent la carburant şi energie, şi vă vom prezenta tehnologii menite să crească eficienţa flotei şi siguranţa operaţiunilor de transport. Nu în ultimul rând, vom discuta despre organizarea licitaţiilor pentru achiziţia de vehicule de transport urban şi despre măsurile pe care le pot lua beneficiarii pentru a se pune la adăpost în faţa ofertelor cu preţuri de dumping, care nu prezintă garanţii reale pe termen lung.

Ca de obicei, în parcarea hotelului Grand Italia va fi pregătită o expoziţie de vehicule, iar reprezentanţii producătorilor vor fi prezenţi pentru mai multe informaţii la faţa locului. În premieră europeană, Autobuzul Anului 2023 va fi prezent acum la primul eveniment oficial după decernarea trofeului, la IAA Transportation (Hanovra).

După încheierea lucrărilor conferinţei va avea loc şi ceremonia de premiere a celor mai eficienţi operatori de transport public şi privat, iar seara se va încheia cu o cină festivă şi cu discuţii extrem de interesante.

Operatorii care nu şi-au confirmat încă prezenţa, dar doresc să participe la eveniment, pot solicita informaţii la adresa de mail office@traficmedia.ro. Vă aşteptăm!

Articole similare

Ad