Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Germania: BWVL salută programul de reînnoire a flotelor de camioane

Asociația Federală pentru Economie, Transporturi și Logistică din Germania (BWVL) salută noul program de înnoire a flotelor de camioane stabilit să înceapă pe 26 aprilie 2021. Într-un comunicat de presă, BWVL și-a exprimat satisfacția că Ministerul Federal al Transporturilor oferă companiilor de transport și logistică sprijin financiar pentru reînnoirea în sens ecologic a flotelor. În schimbul casării vehiculelor comerciale mai vechi, acestea pot solicita Oficiului Federal pentru Transportul Mărfurilor o subvenție de investiții de până la 15.000 de euro pentru achiziția de camioane Euro 6, fapt care ar trebui să stimuleze vânzările și să contribuie la protejarea climei. “Multe dintre companiile membre sunt active în transportul local și regional, unde, din cauza kilometrajului relativ scăzut, sunt folosite încă vehiculele vechi. Acum acestea pot fi schimbate”, a declarat președintele BWVL, Jochen Quick. Asociația consideră că programul de schimb de flote oferă din nou posibilitatea finanțării achiziției, în special pentru vehiculele cu GNC sau GNL, după ce BAG încetase finanțarea acestora în cadrul programului EEN la începutul lui 2021. Cu maximum 15.000 de euro, finanțarea este acum cu până la 7.000 de euro mai mare decât înainte, a subliniat BWVL și sunt promovate și vehiculele cu acționare electrică și cu hidrogen, chiar dacă acestea sunt disponibile în prezent doar într-o măsură limitată.

BWVL are o viziune critică însă asupra cerinței pentru bonusul de dezmembrare a camioanelor, conform căreia vehiculele scoase din uz trebuie să fi fost înregistrate în Germania în ultimele douăsprezece luni înainte de dezmembrare. „Există riscul excluderii vehiculelor care și-au anulat înmatricularea anul trecut din cauza coronavirusului. Tocmai aceste vehicule, adesea mai vechi și cu o clasă slabă de emisii, ar trebui să poată fi schimbate în favoarea camioanelor mai ecologice”, a declarat directorul general al BWVL, Markus Olligschläger. Acesta este de părere că programul de finanțare, care a fost dezvoltat rapid, poate fi corectat în acest moment, iar în loc de durata înmatriculării să fie cerută durata proprietății vehiculelor din companie.

Articole similare

Ad