Sindicatul Verdi dorește să negocieze condițiile de muncă pentru aproximativ 44.000 de angajați din industria logistică din Hesse cu fiecare companie în parte. Contractele colective cu asociația responsabilă anterior pentru zona de transport și logistică din Hesse (VDV) se încheie la 31 decembrie, a informat Verdi, la finalul săptămânii trecute, la Frankfurt.
Asociația nu este pregătită să modernizeze sistemul de negocieri colective, în timp ce angajatorii individuali sunt conștienți de responsabilitatea care le revine, mai ales în chestiuni sociale, a justificat Verdi demersul. În cazul transportatorilor de marfă, al serviciilor de curierat și de colete, angajații trebuie să trăiască în condiții de muncă și de venit „care nu sunt nici contemporane, nici rezonabile“. Printre altele, există reglementări discriminatorii în funcție de vârstă, tratament diferit al angajaților și lucrătorilor, precum și un nivel scăzut al salariilor și de al nivelului mic de plată pentru orele lucrate pe timpul nopții.
Potrivit sindicatului, pentru angajați, nu se va schimba la finalul anului pentru că vechile contracte vor continua să aibă efect în industrie, urmând a începe negocierile contractului colectiv de muncă. În aceste condiții, grevele nu sunt nici posibile, nici planificate pentru Crăciun 2021, însă nu pot fi excluse pentru 2022, potrivit lui Andrea Jung, Verdi, citat într-un comunicat Andreas Jung, potrivit unui comunicat. „Asta depinde de reacțiile angajatorilor.“
La rândul său, supărată că a fost exclusă de la negocieri, Asociația companiilor germane de transport (VDV) a spus că în Germania elementul central al normelor de negociere colectivă a fost contractul colectiv, cel puțin până acum. „Verdi încetează acum acest parteneriat social care a fost încercat și testat de zeci de ani. (…) Felul pe care îl încearcă acum Verdi Hessen distruge peisajul negocierilor colective și contrazice diametral obiectivul de acoperire sporită a negocierilor colective în economie vizat de politică și sindicate”, a arătat VDV, care consideră ilegale acțiunile Verdi.