Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Germania prelungeşte derogările legislative acordate cărăuşilor până la 30 iunie 2021

Guvernul federal a decis prelungirea până la 30 iunie 2021 a celor mai multe dintre derogările legislative acordate firmelor de transport germane în contextul pandemiei. Potrivit unei comunicări a Oficiului Federal pentru Transportul Mărfurilor (BAG), este vorba, pe de o parte, de prelungirea valabilităţii unor documente oficiale – licenţe comunitare şi atestate profesionale, permise de conducere, verificare tahografe – iar, pe de altă parte, de ridicarea restricţiilor de circulaţie impuse în mai multe landuri (inclusiv restricţiile privind circulaţia în zilele de duminică şi de sărbătorile legale).

Articole similare

Ad