Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Hegelmann construiește primul spațiu de servicii pentru șoferii de camion din Polonia

Grupul Hegelmann, cu sediul central în Bruchsal, construiește primul hub pentru șoferii de camion din Polonia. Complexul va găzdui 750 de șoferi, iar deschiderea este planificată pentru 2022.

Proiectul, despre care compania spune că este „unic la nivel național, este construit în sud-vestul Poloniei, în Żarska Wieś, la granița cu Germania, pe o suprafață de aproape 12 ha. Centrul de operațiuni va dispune de hotel, cu o capacitate de cazare de 750 de paturi, și de facilități extinse de parcare. Complexul din Polonia este împărțit pe mai multe zone, aproximativ 7.000 de mp fiind dedicați service-ului, care cuprinde inclusiv o stație de diagnoză, un atelier de vopsire și o stație spălare. O altă zonă, de circa 6.000 mp este dedicată unui depozit de piese de schimb și anvelope.

Față de propriu spațiu administrativ, Hegelmann va oferi spre închiriere și alte 60 de spații de birou suplimentare. În parcări va exista spațiu suficient pentru un total de 450 de autoturisme și 220 de camioane. Investiția totală se ridică la aproximativ 22 de milioane de euro, iar unul dintre motive este pregătirea pentru Pachetul Mobilitate 1, care va presupune întoarcerea șoferilor la 3-4 săptămâni și a camioanelor la fiecare 8 săptămâni. „În același timp, prin această investiție, compania internațională de transport și logistică reacționează la cerințele crescute ale noilor reglementări UE și a Pachetul Mobilitate.“

Articole similare

Ad