Hidrogenul are un rol crucial în decarbonizarea sistemului energetic mondial, dar absorbția va fi prea lentă, potrivit unui nou raport al companiei DNV, specializată în managementul riscului şi analiză financiară. În aceste condiţii, guvernele trebuie să facă urgent intervenții politice semnificative.
Astfel, în „Prognoza Hidrogenului până în 2050”, DNV estimează că întreaga cantitatea de hidrogen din mixul energetic va fi de numai 0,5% în 2030 și abia de 5% în 2050. Pentru a îndeplini însă obiectivele Acordului de la Paris, absorbția de hidrogen ar trebui să se tripleze, pentru a atinge 15% din cererea de energie până la mijlocul secolului.
„Hidrogenul este esențial pentru decarbonizarea sectoarelor care nu pot fi electrificate, cum ar fi aviația, transportul maritim și producția de căldură și, prin urmare, ar trebui să fie prioritizat pentru aceste sectoare”, a declarat Remi Eriksen, președintele grupului și CEO al DNV. „Politicile actuale nu sunt adecvate. În plus, vor trebui să sprijine extinderea producţiei de energie regenerabilă și captarea și stocarea carbonului ca elemente esențiale în producerea hidrogenului cu emisii scăzute de carbon”.
Potrivit Prognozei Hidrogenului, hidrogenul „verde” pe bază de electricitate – produs prin separarea hidrogenului din apă folosind electrolizoare – va fi forma dominantă de producție până la jumătatea secolului, reprezentând 72% din producția totală. Acest lucru va necesita un surplus de energie regenerabilă, pentru a alimenta o capacitate de electrolizor de 3.100 gigawați. Aceasta este de peste două ori capacitatea totală de generare instalată a energiei solare și eoliene în prezent.
Hidrogenul „albastru” – produs din gaze naturale cu emisiile captate – va juca un rol mai mare pe termen mai scurt (aproximativ 30% din producția totală în 2030), dar competitivitatea sa se va reduce, pe măsură ce capacitatea de energie regenerabilă va crește și prețurile vor scădea.
Cheltuielile globale pentru producerea hidrogenului în scopuri energetice de acum şi până în 2050 vor fi de 6,8 miliarde de dolari, cu alte 180 de miliarde de dolari cheltuite pentru conducte de hidrogen și 530 de miliarde de dolari pentru construirea și exploatarea terminalelor de amoniac, conform previziunilor DNV.
Estimările privind costurile includ adaptarea a peste 50% din conductele de hidrogen la nivel global din conductele de gaz natural, deoarece costul reutilizării conductelor este de așteptat să fie de doar 10-35% din costurile construcției unor conducte noi.
Hidrogenul va fi transportat prin conducte în interiorul țărilor şi la nivel continental, dar nu între continente. Comerțul global cu hidrogen va fi, de asemenea, limitat de costul ridicat al lichefierii hidrogenului pentru transportul cu nave și de densitatea energetică scăzută a hidrogenului. Amoniacul derivat al hidrogenului, care este mai stabil și poate fi mai ușor transportat pe navă, va fi comercializat la nivel global.
Absorbția timpurie a hidrogenului va fi condusă de procese de fabricație greu de atenuat, cu căldură ridicată, cum ar fi producția de fier și oțel, care utilizează în prezent cărbune și gaz natural. Derivații de hidrogen, cum ar fi amoniacul și metanolul, sunt cheia pentru decarbonizarea transporturilor grele precum transportul maritim și aviația, dar acești combustibili nu se vor extinde până în anii 2030, conform previziunilor DNV.
Hidrogenul nu va vedea absorbție la nivelul vehiculelor de pasageri, apreciază DNV, și doar absorbție limitată în generarea de energie. Hidrogenul pentru încălzirea clădirilor nu se va extinde la nivel global, dar va fi utilizat timpuriu în unele regiuni care au deja o infrastructură extinsă de gaze. Absorbția hidrogenului va diferi semnificativ în funcție de regiune, puternic influențată de politică. Europa urmează să preia 11% din mixul energetic până în 2050, deoarece politicile de sprijin stimulează atât producția de hidrogen, cât și utilizarea finală. Regiunile OCDE Pacific (hidrogen 8% din mixul energetic în 2050) și America de Nord (7%) au, de asemenea, strategii, obiective și finanțare care încurajează oferta, dar au prețuri mai mici ale carbonului și ținte și politici mai puțin concrete. Urmează China (6%), care a oferit recent mai multă claritate cu privire la finanțarea și perspectivele hidrogenului până în 2035. Aceste patru regiuni vor consuma împreună două treimi din cererea globală de hidrogen în scopuri energetice până în 2050.
