Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

ID Logistics încheie 2021 pe creştere

ID Logistics, unul dintre liderii europeni în logistica contractuală, a anunţat pentru 2021 o creştere a veniturilor cu 16,3% faţă de anul precedent, până la 1.911 de milioane de euro. De asemenea, rezultatul operaţional de 75,6 milioane de euro a depăşit cu 25% realizatul din 2020, iar venitul net a înregistrat o creştere de 26,6%, până la 35,7 milioane de euro.

„ID Logistics a înregistrat în 2021 o creştere importantă a tuturor parametrilor financiar. Această performanţă bună reflectă eficienţa modelului nostru, atât în Franţa, cât şi la nivel internaţional.

Creşterea productivităţii site-urilor noastre ne-a permis să compensăm numeroasele start-up-uri şi, în acelaşi timp, să semnăm 3 achiziţii strategice, în Benelux, Statele Unite şi e-commerce în Franţa”, a declarat Eric Hémar, preşedinte şi CEO ID Logistics.

Performanţa ID Logistics Group este cu atât mai remarcabilă cu cât activitatea în 2020 înregistrase deja o creştere de 7,1% faţă de 2019.

Ponderea activităţii de comerţ electronic a continuat să crească şi a ajuns la 28% în 2021.

Pentru acest an, ID Logistics anunţă că se va concentra pe integrarea cu succes a recentelor sale achiziţii: GVT în Benelux, Colisweb în Franţa şi Kane Logistics în Statele Unite. Grupul nu are activitate în Ucraina, iar vânzările sale în Rusia reprezintă aproximativ 1% din venituri. În ciuda acestei expuneri limitate, situaţia internaţională va fi monitorizată cu atenţie.

Articole similare

Ad