IMM-urile maghiare din transport au ajuns la limită din cauza costurilor și stagnării economiei

copy trz

Aceasta este opinia secretarului general al Asociației Transportatorilor Rutieri Maghiari, Tivadar Árvay, care arată că în ultimul an tot mai multe firme s-au închis din cauza creșterilor drastice ale costurilor, mai ales cu motorina și taxele de drum, și a stagnării economiei. În aceste condiții, sindicatele din transporturi așteaptă un răspuns oficial din partea guvernului la propunerile lor de a interveni imediat în sprijinul transportatorilor. De exemplu, un posibil ajutor pe termen scurt pentru a compensa prețurile mari ale combustibilului este subvenționarea accizei de 128 HUF (100 de forinți sunt echivalentul a circa 1,4650 lei), ca în agricultură, și reducerea taxelor de drum, care au crescut cu 50-80% în ultimii ani, sau compensarea acestora prin credite.

În plus, se dorește ca autoritățile să ia măsuri stricte și imediate împotriva companiilor care evită plata taxelor și operează în zona gri, pentru a le proteja pe cele care respectă legea, deoarece fără asta este imposibil să transferi costurile reale către clienți.

O altă problemă a transportatorilor maghiari este faptul că restricțiile de trafic pentru camioane de 20 t și decretul privind locurile unde acestea pot opri împiedică funcționarea eficientă și profitabilă. De aceea este nevoie să se revizuiască rețeaua de rute de tranzit.


**Sursă foto: redacția Tranzit

Articole similare