
Agenda de Implementare a Pactului pentru Zonele cu Emisii Zero din Olanda (UAZ) a prevăzut o perioadă de avertizare de șase luni de la data la care în anumite municipalități apar zone cu emisii zero, timp în care nu se dau amenzi, ci doar avertismente, sub forma unor scrisori. Iar unele municipalități permit chiar o perioadă de avertizare mai lungă de atât. Totuși, pentru cele mai multe dintre cele care au zone verzi de la 1 ianuarie 2025, începând cu 1 iulie 2025 nu vor mai fi trimise scrisori de avertizare, ci se vor da amenzi, în cazul încălcării legii. În ceea ce privește municipalitățile care declară zone verzi de la o dată ulterioară, și ele lasă o perioadă de avertizare de cel puțin șase luni după intrarea în vigoare.
Pentru o imagine de ansamblu actualizată a datelor de intrare în vigoare ale zonelor cu emisii zero, puteți intra pe: Stadslogistiek.
Aici trebuie precizat că, deși Gravendijkwal, din Rotterdam, se află în zona cu emisii zero a orașului, ei i se aplică un regim mai strict, o excepție separată, după cum reiese de pe site-ul https://www.rotterdam.nl/sgravendijkwal.
În tabelul pus la dispoziție de asociația olandeză de transport și logistică TLN sunt corelate zonele cu emisii zero și codurile poștale și se oferă o imagine de ansamblu asupra zonelor cu emisii zero prin care trece o cursă, pe baza căreia să se poată face planificarea rutelor. În plus, tot aici există un filtru după data intrării în vigoare a zonelor verzi. Iar tabelul (care însă nu este gratuit decât pentru membrii asociației, și poate fi solicitat la TLN Relatietabel postcodegebieden en zero-emissiezones) este actualizat de mai multe ori pe an.
Harta cu toate zonele cu emisii zero poate fi consultată aici: GeodanMaps – Viewer: TLN – verduurzamen stadslogistiek met zero emissie zones.
Sursă foto: TLN