Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Instanţele se bâlbâie pe subiectul impozitării diurnelor

Oamenii şi-au căutat dintotdeauna dreptatea în instanţă. Cu alte cuvinte, indiferent de situaţie sau de cât de rău suntem nedreptăţiţi, mergem cu convingerea că judecătorul ne va face dreptate. Dar ce ne facem atunci când instanţele se contrazic între ele pe speţe identice?

Problema impozitării retroactive a diurnelor acordate şoferilor de camion lasă loc la interpretări, fals generate de către ANAF, care s-a transformat dintr-o simplă instituţie cu rol în verificarea plăţii corecte a taxelor şi impozitelor la bugetul statului în autoritate de evaluare a încadrării activităţii companiilor de transport şi a angajaţilor acestora (substituindu-se, în cazul de faţă, Inspecţiei Muncii sau Casei Naţionale de Pensii Publice). În faţa contestaţiilor privind diferitele rapoarte de inspecție fiscală încheiate de ANAF, judecătorii au luat decizii contradictorii, în funcţie de actele normative invocate de către părţi şi pe care le-au analizat (sau care pur şi simplu le-au căzut în mână).

Avem astfel situaţia clară a două hotărâri prin care s-a dispus suspendarea executării unor acte administrative în două speţe identice, una pronunţată în prima instanţă de Curtea de Apel Târgu Mureş, şi alta la Tribunalul Mureş. Aceasta din urmă a fost casată de instanţa de control judiciar (Curtea de Apel Târgu Mureş) şi s-a dispus respingerea cererii privind suspendarea executării actului administrativ. În aceste condiţii, avocaţii specialişti pe speţe fiscale, dar şi reprezentanţii industriei de transport sunt revoltaţi de interpretarea diferită a legislaţiei în problematica diurnelor şi aşteaptă clarificări de la Ministerul Finanţelor Publice, artizanul tuturor legilor fiscale din România.

O primă explicație ar putea veni miercuri, 30 iunie, când Ministerul Finanțelor a convocat transportatorii la prima întâlnire a grupului de lucru pe diurnă după discuțiile din 3 iunie.

Articole similare

Ad