Ad
Ad
AdAdvertisement
Ad
Ad
AdAdvertisement
Ad
Ad
Ad
AdAdvertisement
Ad
Ad

Interliner vrea sa recastige Europa

Interliner Transport a fost infiintata de firma din Austria cu acelasi nume la Timisoara, in urma cu 13 ani. Dupa falimentul rasunator al grupului austriac in 2009, managerul filialei romanesti a preluat partea acestuia, consolidand compania si facandu-si acum planuri pentru extinderea in Europa. Cunoscuta pe piata romaneasca mai ales datorita contractului cu OMV si cisternelor Scania cu bot, compania s-a extins in ultimul an si pe transportul de sticla si marfuri generale. Cuvantul de ordine al firmei este flexibilitatea, desavarsita si prin politica atenta de achizitii: la flota 100% Scania s-au adaugat anul trecut 14 camioane inchiriate, menite sa testeze piata de transport sticla din vestul Europei, dar si eficienta acestui serviciu.

 
Firma a fost infiintata in 1998, cu 80% capital strain, detinut de una din companiile de top din Austria, Interliner, si 20% detinute de Leonard Guragata, care a fost in toata aceasta perioada manager. In vara lui 2009, intreg grupul Interliner a dat faliment, iar asociatul roman a decis sa preia firma in totalitate pentru a putea duce la bun sfarsit contractele si a continua activitatea pe cont propriu. La momentul preluarii, firma avea 50 de camioane, toate Scania. De altfel, o buna parte din flota firmei austriece, alcatuita din 7-800 de camioane, era Scania.
Anul trecut, Interliner a achizitionat patru camioane noi, doua Scanii Seria R si doua DAF, cu care lucreaza atat in transportul petrolier, cat si pentru transport intracomunitar de marfuri generale. Alte 14 camioane au fost inchiriate de la o firma austriaca, pentru a putea testa eficienta acestui serviciu, dar si pentru a compara costurile de exploatare ale celor doua marci detinute in flota.
Extinderea flotei este decisa si pentru 2011, avand deja asigurata finantarea din partea unei firme de leasing. „Este prima colaborare cu aceasta firma, pana acum am lucrat doar cu Scania Credit si Impuls Leasing, si asta dupa ce am preluat firma, pentru ca inainte, partea de finantare nu-mi intra in atributii“, a declarat Leonard Guragata, directorul general al firmei Interliner.
Camioanele Scania au anvelope pe 80, pentru o garda la sol mai ridicata, managerul Interliner dorind sa-si protejeze astfel masinile de drumurile pline de gropi. In plus, saua de cuplare are placa intermediara, inaltimea nefiind o problema pentru cisterne, care oricum nu ating 4 m inaltime.
Desi cisternele beneficiaza in vest de un sasiu optimizat din punct de vedere al greutatii, pentru a putea creste sarcina utila, pentru Romania niciun constructor nu recomanda o astfel de echipare, sasiul ranforsat, cu 300-700 kg mai greu, fiind de neinlocuit din cauza conditiilor de drum.

Crestere bazata pe transportul specializat
Cifra de afaceri si numarul de clienti s-au mentinut dupa preluare, ba chiar au crescut, in ciuda crizei. „Pentru 2011 estimez o crestere de 10-12%. Daca voi reusi sa duc toate contractele pana la sfarsit, cresterea va fi mai substantiala“, a declarat Leonard Guragata.
Din totalul activitatii desfasurate, 65-70% reprezinta transport de produse petroliere, 10-15% transport de sticla, intern si international, iar restul, transport international de marfa generala. „Viitoarele masini vor fi achizitionate nu numai in functie de pret, ci mai ales de costurile de intretinere, pentru ca orice client impinge pana la ucidere tariful in jos si nu il intereseaza nici ca pretul carburantului, in Romania, cel putin, a crescut cu 20-30% in termeni nominali, nici ca anvelopele s-au scumpit cu aproximativ 20%, nici ca asigurarile costa tot mai mult si nici ca nu mai poti tine in loc salariile la nivelul de acum patru ani!“, sustine Leonard Guragata. Acesta nu intrevede posibilitati prea mari de reducere a cheltuielilor si, in acelasi timp, „sa te pastrezi la varf cu tehnologia. Toti ne cer sa fim certificati ISO, sa avem GPS pe masini, ceea ce presupune niste cheltuieli, la care se adauga si cheltuielile aferente sigurantei marfii cerute in Vest, si care se introduc acum si la noi. Dar nici nu mai are importanta ce se introduce la noi atata timp cat, odata iesit din Romania trebuie sa ma supun legislatiei din Uniunea Europeana, care, in ceea ce priveste siguranta marfii si a masinii, este foarte drastica.”
Conditiile sunt foarte stricte si la intern, mai ales ca Interliner transporta produse petroliere. „Avand un partener contractual precum OMV Petrom, cu care lucram de peste 10 ani, regulile sunt clare: toate schimbarile de legislatie privitoare la ADR la nivel european trebuie adoptate in cateva luni. In plus, trebuie sa indeplinim cel mai inalt standard de calitate a serviciilor, dar si al masinilor, precum si din punct de vedere al competentelor angajatilor”, explica Leonard Guragata.
De altfel, toti beneficiarii impun standarde de siguranta si calitate pe care transportatorul trebuie sa le respecte, insa putini sunt deschisi la renegocierea tarifelor ca urmare a introducerii unor noi costuri sau a cresterii celor existente.
„Au fost mici cresteri ale tarifelor de transport vara trecuta, urmate in toamna de ieftiniri, astfel ca acum suntem la limita profitabilitatii, ca urmare a majorarilor repetate ale pretului motorinei. Toata lumea e constienta de acest aspect, insa majoritatea clientilor amana decizia de a accepta o crestere a tarifului, iar asta inseamna sa taiem din banii de investitii, din ceea ce reprezinta viitorul firmei. Daca vreau sa achizitionez 1-5 camioane, oricine imi solicita sa platesc un avans, astfel ca, in prezent, am blocat orice achizitie”, a precizat Leonard Guragata.
Interliner lucreaza doar cu OMV Petrom pe partea de ADR, asigurand activitatea de distributie de produse petroliere numai in zona Transilvaniei si a Banatului. „La inceputul colaborarii, aveam toata tara, dar si OMV avea alta dimensiune. Pe masura ce clientul s-a extins si a preluat Petrom, activitatea de transport si distributie a implicat si alti jucatori concurenti si o serie de licitatii. Zona de acoperire a fost, asadar, redusa, dar, practic, activitatea a fost marita. In momentul de fata, sunt patru distribuitori care lucreaza pentru Petrom”, a explicat directorul Interliner.

Transportul de sticla are specificitatea lui
Daca pe ADR cele mai multe curse efectuate sunt la intern sau regional – Ungaria, Serbia etc. – Interliner efectueaza transport international mai ales cu prelate si semiremorci specializate pentru sticla, domeniu in care are un contract permanent.
Compania care a detinut Interliner Romania era specializata pe transport de sticla, prelata si ADR, fiind in trecut una dintre primele cinci companii de transport din Austria.
Pe viitor, investitiile firmei se vor concentra pe pastrarea si intarirea relatiilor cu partenerii existenti si intoarcerea, pe filiera fostului grup Interliner, pe pietele vestice, in Austria si Germania, prin infiintarea unor firme subsidiare. Interliner avea foarte multi clienti in domeniul productiei de sticla, iar personalul aferent, foarte specializat, s-ar putea intoarce in cadrul viitoarelor subsidiare ale firmei din Romania.
„Firma care transporta sticla in cadrul grupului, Interliner Germania, a fost preluata, in urma falimentului, de o firma olandeza, iar aceasta si-a respectat contractul de preluare a personalului, pentru un anumit interval de timp, care aproape a expirat. Unii dintre ei muncesc de 20-25 de ani in logistica sticlei si acum sunt nevoiti sa-si gaseasca din nou de lucru. De aceea, m-as bucura sa pot continua aceasta activitate cu ei, decizia finala depinzand de negocierile cu fostii clienti Interliner”, a explicat Leonard Guragata.
Firma este in continuare focalizata pe transportul national si cel intracomunitar, lucrand insa si pe pietele din afara UE. „Toate tarile din afara UE prezinta aceeasi tematica cu care ne confruntam si noi inainte de 2007 – autorizatii, CEMT-uri, taxe peste taxe – si de care am cam uitat. Noi lucram in mod curent in tari ca Turcia, Bosnia, Serbia, Croatia, Macedonia, impuse de partenerii nostri actuali, dar nu sunt relatiile noastre preferate.
Interliner a optat anul trecut pentru camioane care pot fi folosite atat la intern, cat si intracomunitar. Astfel, daca la distributia de produse petroliere scad volumele, o parte din tractoarele de cisterne poate fi folosita la international.
Odata cu falimentul grupului cu sediul in Austria au existat si unele datorii neplatite, astfel ca firma romaneasca trebuie sa faca eforturi mari pentru a reconstrui credibilitatea numelui Interliner pe piata vest-europeana. „Sper ca s-a inteles foarte clar ca Interliner Romania este doar un fost membru al grupului, acum o firma noua, de sine statatoare, care nu are nicio legatura cu ce a facut sau nu grupul in Germania, Austria sau in alte tari in care au mai existat filiale: Ungaria, Cehia, Luxemburg, Belgia, Spania s.a.”, a spus Guragata.

Intretinere pe cont propriu, service la dealeri
Compania isi asigura serviciile de mentenanta in atelierul propriu, in timp ce reparatiile se fac in service-uri specializate.
Camioanele au fost configurate pentru transport pe distante lungi, cu echipare ADR, care sa asigure confortul soferului, „pentru ca nu poti sa pretinzi performanta de la un om si sa nu-i oferi nimic”. In acelasi timp, „am evitat variantele de lux, care-l pun in dificultate pe sofer, deoarece unii nu stiu ce sa faca cu toate echiparile care, in plus, costa foarte mult”. Interliner efectueaza lunar intre 8.000 si 12.000 km la international, in timp ce pe distributia in tara se fac maximum 6.000 km. Ocazional, cand clientul cere un anumit interval de livrare, se lucreaza si cu doi soferi.
Strategia firmei este de a intretine atent masinile, pentru a putea preveni, pe cat posibil, defectiunile mai grave. In flota companiei sunt masini cu o vechime de aproape opt ani, care „arata impecabil, ca la expozitie”, iar altele nu mai sunt atractive dupa patru ani. „Acum 7-8 ani, cand lucram cu OMV, care nu avea structura logistica de azi a Petrom, puteam face usor 14-15.000 km pe luna cu o masina. Vrand-nevrand, atunci lucram si cu doi soferi, pentru ca, spre exemplu, incarcam in Constanta si descarcam in Satu Mare, si trebuia sa facem asta de doua ori pe saptamana. Acum incarcam din Satu Mare pentru Satu Mare de trei ori pe zi. De multe ori, fac 30 km/zi, iar atunci faceam 5-600 km. Era alt trafic, poate si soselele erau in stare mai buna decat astazi”, isi aminteste Leonard Guragata.

Investitii continue in transportul ADR
In prezent, din cauza volumelor crescute, combustibilii se livreaza din rafinarie in depozite cu trenul, camioanele fiind folosite mai ales pe partea de distributie, adica logistica secundara.
Interliner utilizeaza, in proportie de 80%, semiremorci clasice, de mare capacitate, adaptate legislatiei din Romania, care pot incarca 24 t (30.000 l), si sapte ansambluri autocisterna+remorca, care ofera flexibilitate in privinta cantitatilor si clientilor mai mici, care pot fi alimentati doar cu autocisterna, de pilda. „Pretul ansamblurilor e cu aproape 40% mai mare decat al semiremorcilor, si pentru ca au doua sisteme de masura si doua pompe, comparativ cu semiremorcile, care au doar cate una.
Pentru moment, flota Interliner este 100% Schwarzmüller, insa achizitiile viitoare vor depinde foarte mult de conditiile tehnice impuse prin viitorul caiet de sarcini de la licitatie. „Este la moda acum in Europa un sistem electronic de masurare a fiecarui compartiment al cisternei. Daca se vor impune aceste modele si la noi, vom fi nevoiti sa inlocuim flota, ceea ce reprezinta o investitie consistenta. Sistemul in sine nu e costisitor, doar ca nu se poate monta pe cisternele actuale.”

Traditie construita pe imaginea Scania
Interliner s-a facut remarcata pe sosele mai ales prin Scaniile cu bot personalizate cu sigla OMV. Una din acestea, achizitionata in 2002, inca mai rezista la intern, fiind o masina „de expozitie”, gratie soferului, care o ingrijeste cu multa atentie, o repara adeseori singur si chiar a investit personal „bani frumosi” pentru a-i prelungi viata si a-i oferi toate conditiile de confort si siguranta.
„Mai avem doua camioane cu bot in flota, cu motor de 480 CP, V8, care inca merg perfect.
O astfel de masina face cam 6.000 km pe luna la intern, ceea ce inseamna circa 350.000 km in cinci ani. Aceasta distanta parcursa in Romania, la distributie, inseamna poate cat 1.350.000 km in afara. Si asta pentru ca viteza de deplasare este mica, starea drumurilor e destul de proasta, iar uzura e mult mai mare decat in cazul uneia care lucreaza la intracomunitar”, a explicat Leonard Guragata.
Acesta crede ca in momentul de fata nu e simplu deloc sa gasesti creditare, pentru ca, „pe buna dreptate, intr-o economie intr-o degringolada totala, bancile te analizeaza foarte atent si nu isi asuma niciun risc. Doar cand te incadrezi intr-o categorie de risc minim, banca sta de vorba cu tine si chiar este dispusa sa negocieze.”

Recompensa si pedeapsa
Interliner foloseste un sistem de penalizare, respectiv recompensa a soferilor, bazat pe o monitorizare continua a consumului cu ajutorul de GPS si pe o analiza a accidentelor si incidentelor in care au fost implicati  de-a lungul anului.
„In cazul soferilor, orice fapta cu impact negativ asupra imaginii firmei duce automat la penalizare financiara pana la concediere. Exista si bonusuri, in urma analizei activitatii acelui sofer in anul respectiv, care se dau in perioada cea mai importanta a anului, de Sarbatori, astfel incat ei sa aprecieze primirea sau nu a acestui bonus”, a incheiat directorul Interliner.

Articole similare