Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

IVECO, alaturi de cei din prima linie in diverse tari

Compania este alaturi de comunitatile din tarile unde are activitate si pastreaza permanent legatura cu autoritatile si cu clientii pentru a vedea de ce sprijin au nevoie in mentinerea lantului de aprovizionare si in limitarea raspandirii COVID-19. Asta deoarece, asa cum puncteaza Thomas Hilse, presedintele marcii IVECO, "suntem constienti de responsabilitatea sociala pe care o avem in calitate de companie care produce camioane si autobuze in intreaga lume".

In Romania, IVECO a pus la dispozitia autoritatilor flota sa demo, primele trei vehicule fiind livrate Crucii Rosii, din care doua cu agregat frigorific si unul cu duba izolata pentru transportul echipamentelor medicale. Iar un al patrulea vehicul a fost oferit autoritatilor din Galati, pentru a fi folosit la transportul de alimente si materiale sanitare pentru persoanele cu dizabilitati sau aflate in situatii de risc.

In Spania, fabricile IVECO isi folosesc imprimantele 3D pentru a produce masti de protectie, peste 400 fiind livrate intr-o saptamana spitalelor, Crucii Rosii, politiei si azilelor de batrani. In plus, compania din Spania a donat echipamente personale de protectie, ca masti si manusi, guvernelor regionale din Madrid si Castilla y León. Ultima donatie a constat din 1.600 de masti chirurgicale si 200 de masti de fata FFP2 din partea fiecarei fabrici. 

 
In Italia, IVECO a pus la dispozitia Crucii Rosii din Piedmont, pana in noiembrie 2020, cinci vehicule Daily pregatite si igienizate, pentru a lupta impotriva raspandirii virusului. Iar alte trei vehicule au fost puse gratuit la dispozitia asociatiei non-profit “Soccorso dell'Ordine di San Giovanni in Italia” (Sezione di Ciriè). 

In Finlanda, producatorul italian a pus gratuit la dispozitia Spitalului Universitar din Helsinki o ambulanta noua Daily, pentru trei luni, care va transporta pacienti infectati cu noul virus. 
 
In plus, pentru a-si sprijini clientii, IVECO isi mentine operationala intreaga retea de dealeri autorizati si serviciul de asistenta non-stop, iar tehnicienii asigura inclusiv diagnoza si reparatii de la distanta, acolo unde este posibil.

Articole similare

Ad