Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Kögel incepe sa-si consolideze iar prezenta in Romania

2013 a fost cel mai bun an pentru Kögel in Romania de la instalarea crizei economice, dupa o perioada in care dealerii sai locali s-au succedat cu repeziciune. Producatorul german este acum reprezentat si la noi de Hochstaffl, un partener traditional pe alte piete central-europene, si a incheiat anul cu circa 150 de semiremorci noi vandute, fata de 76 in 2012. Iar pentru 2014 se asteapta, in ciuda situatiei incerte de pe piata transporturilor, o noua crestere, pana la 200 de unitati.
 

Hochstaffl nu era in 2012 dealer autorizat Kögel, dar tot a vandut peste 40 de semiremorci noi, asa cum declara Michael Hochstaffl, administratorul companiei. In ceea ce priveste rezultatele din 2013, ele sunt pe masura estimarilor de la inceput de an, dupa ce primele luni au fost slabe, in primavara lucrurile s-au mai indreptat, perioada concediilor a fost din nou liniste si octombrie a reprezentat un alt moment de varf.
Hochstaffl a avut in 2013 clienti care nu au mai facut transport pana acum, clienti care in trecut cumparau doar semiremorci rulate, si intre timp au trecut la produse noi, dar si clienti care achizitionau cu precadere Kögel inainte de 2008 si care intre timp s-au intors la aceasta marca. „Insa mai avem de lucrat pentru a combate efectele atator ani de prezenta mai putin sustinuta pe piata.“
Compania nu a vandut foarte multe flote, cu exceptia uneia de 15 unitati, formate din prelate standard, a uneia de sase semiremorci Coil si a inca doua de sase, respectiv patru prelate Mega. „Au mai fost si alte cereri, dar contractele nu s-au finalizat, in unele cazuri pentru ca ni s-a cerut un pret mult mai mic decat putem noi accepta, pe motiv ca suntem mai putin cunoscuti pe piata. Dar semiremorcile sunt bune, deci nu avem motive sa oferim preturile pe care le cer unii dintre ei.“
Semiremorcile noi Kögel au avut in 2013 acelasi pret din 2012, dar in septembrie s-au scumpit cu 5%, din cauza scumpirii materiei prime, iar in 2014 se estimeaza ca vor ramane la acelasi nivel.

Clientii romani devin tot mai specializati
Dintre cele 150 de semiremorci noi livrate in 2013, circa 80% sunt prelate – doar 20% din ele Mega – si, „spre surprinderea mea, am vandut si sase modele Coil, pentru transport de bobine de tabla, domeniu pentru care incepe sa existe si aici interes, ca, de altfel, si pentru semiremorcile de transport suluri de hartie, cu sine in podea in care se monteaza pene“.
De altfel, reprezentantii Hochstaffl remarca faptul ca transportatorii de la noi nu mai solicita doar „prelate cat mai ieftine“, ca in trecut, ci incep sa fie atenti la detalii si sa comande vehicule mai bine adaptate specificului marfurilor de transportat. Mai ales ca multi dintre ei lucreaza in special in Comunitate.
In cazul semiremorcilor echipate pentru transport de bobine de tabla, nisa din podea se poate acoperi, pentru a se adapta si altor tipuri de produse, cu singura mentiune ca in acea zona podeaua nu suporta 7,2 t pe axa stivuitorului, ca alte semiremorci Kögel, ci doar 5 t, …

Articole similare

Ad