AdAdvertisement
Ad
Ad
Ad
Ad
AdAdvertisement
Ad
Ad
AdAdvertisement

Kögel se pregateste pentru Bauma

Kögel va expune la Bauma (care se va desfasura la München in perioada 8-14 aprilie) basculanta Trucker Tipper (KTT), foarte bine adaptata cerintelor clientilor in sensul ca este usor de operat in activitatea de zi cu zi, are o sarcina utila sporita si este disponibila acum cu o axa motoare.
Punctul de pornire in conceperea acestui vehicul a fost dorinta de a oferi o sarcina utila cat mai mare prin optimizarea greutatii cadrului si benei, iar pentru asta se foloseste un mix de materiale. Modelul ce va fi expus la Bauma, si care se preteaza la transport de pietris sau piatra macinata, are trei axe, 24 mc, podea de 4 mm grosime din otel Handox 450, pereti laterali din foaie de aluminiu de 4 mm cu rezistenta inalta la uzura si perete spate din foaie de aluminiu de inalta rezistenta de 7 mm. Comparativ cu o basculanta Kögel cu pereti laterali si perete spate de 4 mm din otel, aceasta este cu 430 kg mai usoara.

Manevrabilitatea buna se datoreaza combinatiei de piese din dotarea standard si gamei largi de echipamente optionale. Ampatamentul a fost optimizat astfel incat greutatea sa fie distribuita cat mai eficient posibil, ceea ce duce la un comportament mai bun la condus si la o manevrabilitate mai mare, precum si la stabilitate sporita la basculare pe teren dificil. Inclinatia benei este cu 170 mm mai mare decat la alte modele, ceea ce economiseste si bani, dar si sarcina utila, deoarece nu mai este nevoie de dispozitive de basculare. Iar placa unghiulara de pe scutul de protectie si dispozitivul de blocare, prin faptul ca se pot balansa in sus, nu se murdaresc in timpul bascularii. Sistemul de blocare se retracteaza automat in partea din spate in tipul descarcarii, pentru a fi protejat de murdarire si deteriorare. Iar sistemul de blocare a hayonului face ca pietrele sa nu poate impiedica inchiderea corespunzatoare a acestuia.
Basculanta de la Bauma va fi dotata cu sistem optional LED Luxima multi-camera cu sistem de monitorizare a partii din spate, care a obtinut locul al treilea in competitia Trailer Innovation 2019. Iar pentru a economisi spatiu senzorii de monitorizare a partii din spate sunt instalati pe luminile spate Luxima si in suportul pentru numarul de inmatriculare.
KTT poate fi echipata cu axa optionala motoare SAF Trak, care permite o tractiune mai buna pe teren dificil si pante abrupte. Doua motoare cu piston hidraulic radial pozitionate in butucul rotii axei motoare ofera putere mai mare basculantei, Iar sistemul de transmisie foloseste presiunea hidraulica generata de autotractor pentru a ridica basculanta.
Alte echipamente montate pe basculanta de la Bauma sunt jantele din aluminiu si rezervoarele de aer din aluminiu, pentru cresterea sarcinii utile, lada de scule, prelata pentru acoperirea benei, axa liftanta, luminile laterale pentru mai multa siguranta in trafic s.a. Intregul cadru si bena sunt protejate pe termen lung impotriva coroziunii datorita tehnologiei nano-ceramice si acoperirii catodice.

Articole similare

Ad