Miruna Jitariu nu a crescut cu ideea că trebuie să ajungă într-un service de camioane. Dar, după facultatea de profil, Inginerie Mecanică cu specializarea Autovehicule Rutiere, s-a întors acasă, în Neamț, lângă afacerea părinților ei, și a început să învețe meserie direct din garaj, lângă tatăl ei.
Astăzi, la cursurile tehnice Knorr-Bremse, unde ajung mecanici, specialiști și oameni cu ani mulți de experiență în service-uri de camioane și remorci, Miruna (24 de ani) obține unele dintre cele mai bune rezultate la testele de final. Nu vorbește despre asta ca despre o demonstrație de forță. Spune pur și simplu că a fost atentă la cursuri, că a vrut să înțeleagă și că a avut un trainer care a știut să explice. „Am avut niște rezultate foarte bune. Cred că sunt și din cauza faptului că avem un trainer foarte bun, care a explicat foarte bine. Iar eu, fiind atentă și chiar încercând să înțeleg tot ceea ce mi-a fost explicat, am reușit să rezolv testele. Pentru că erau logice, normal, din domeniul tehnic. Clar mai am foarte multe de învățat, asta nici nu intră în discuție. Dar pur și simplu am înțeles. Am avut un profesor bun, iar asta contează extraordinar de mult.”
Cursurile care au legat teoria de ce vede zi de zi în service
Pentru Miruna, cursurile au fost felul prin care teoria, service-ul și sistemele complicate de frânare au început să se lege. A ajuns la ele prin tatăl ei, Sorin Jitariu, cel care conduce afacerea lor de familie, Transjim Logistics, un service de camioane din Horia, și care, spune ea, a investit mereu în pregătirea tehnică. „Chiar când m-am reîntors acasă și am început să lucrez, am aflat de la tatăl meu de Knorr-Bremse și de cursurile pe care le au. Și am zis că aceasta ar fi cea mai bună opțiune pentru mine.”
Până acum, Miruna a parcurs trei cursuri organizate de Knorr-Bremse: PSBT – Pneumatic System Basic Training, cursul de etriere și TEST – Trailer Electronic System Training. Cel mai important pentru ea a fost cursul de bază pentru sisteme de frânare. „Cel mai bun curs clar a fost cursul de sisteme de frânare, cursul de bază. Îl recomand tuturor celor care lucrează într-un service de camioane și remorci”. Pentru service-urile care vor să-și pregătească echipele, Knorr-Bremse organizează regulat în România cursuri dedicate atât zonei de camioane, cât și celei de remorci.
Deși vine dintr-o familie în care camioanele erau mereu în curte, mereu prezente, și toată familia cu asta se ocupa, Miruna nu se prezintă ca un om care „știa deja”. Dimpotrivă. Spune despre ea că este încă „un mic învățăcel”, iar asta face rezultatele ei cu atât mai interesante: nu vin din autosuficiență, ci din disciplină. „Chiar de la primul curs am rămas impresionată de modul de abordare aplicat. Pentru mine a fost, să zic așa, o iluminare, pentru că înțelegi foarte multe și sunt explicate foarte multe lucruri, începând de la bază până la cele mai complexe aspecte care se petrec într-un sistem de frânare – unul dintre cele mai importante sisteme ale oricărui autovehicul.”
Trainerul care a ajutat-o să lege informațiile tehnice de ce vede zi de zi în service este Tibor Kovacs, de la Knorr-Bremse.„După patru ani de facultate, am cam luat contact cu profesorii și știu cum se vede când elevul nu înțelege și profesorul nu știe ce să explice. Dar el are un profesionalism aparte și știe să explice foarte bine. Pune punctul pe i, și chiar dacă nu ai înțeles, mai explică de zece ori, nu are nicio problemă. Este deschis la întrebări, deschide discuții, creează în cadrul cursului un mediu foarte interactiv, care te face să înțelegi mult mai ușor și mai simplu tot ceea ce se predă. Și ajungi astfel să faci o corelație cu ceea ce se întâmplă în service”.
O afacere de familie începută din pasiunea pentru camioane
Povestea service-ului Transjim Logistics a început cu două generații în urmă. Bunicul Mirunei a fost șofer de camion, iar pasiunea a mers mai departe la fiul lui, Sorin. În 2012, acesta a transformat-o într-o afacere de transport, iar apoi într-un service de camioane. „În anul 2012, tatăl meu și-a transformat pasiunea într-un serviciu de transport cu camioane. Astfel, de-a lungul timpului, acesta a devenit o afacere de familie, fiind implicată și mama mea, iar în prezent sunt și eu alături de ei.”Astăzi, Transjim Logistics are trei posturi de lucru și o echipă mică: Sorin Jitariu, maestru mecanic și șef de service, un mecanic și Miruna, inginer de autovehicule rutiere. Mama ei se ocupă de partea administrativă, de contabilitate, devize, documente și identificarea pieselor.

„Chiar dacă sunt fată, asta n-a fost un impediment”
Miruna spune că părinții nu au obligat-o niciodată să intre în acest domeniu. Alegerea a fost a ei. „Am dat la facultatea de profil și, după aceea, m-am hotărât să mă întorc înapoi la părinții mei, care au acest service, și să lucrez cu ei, ca să pot învăța cât mai multe. Am simțit că este un domeniu care pur și simplu m-a atras. Chiar dacă sunt fată, asta n-a fost un impediment pentru mine.”
Prima zi în service n-a fost deloc simplă: un motor de Volvo, reparat lângă tatăl ei. „Cred că e bine de zis că prima reparație e și cea mai grea. Chiar în prima zi de muncă am intrat în garaj alături de tatăl meu să repare un motor de Volvo. Prima interacțiune cu tot ce înseamnă treaba asta a fost o experiență uimitoare. Și după aceea am început și pe sisteme de frânare. Fiecare intervenție la care am participat sau asistat m-a învățat ceva nou, de la identificarea unei probleme până la modul corect de rezolvare a acesteia.”
„Învățarea nu se termină niciodată”
Pentru ea, lecția importantă nu este că a luat note bune, ci că într-un domeniu tehnic în continuă schimbare nu ajungi niciodată într-un punct în care le știi pe toate. „Sincer, cred că învățarea nu se termină niciodată. Mergând la cursuri, am văzut oameni, bineînțeles cu o vârstă mult mai mare decât a mea, mecanici, specialiști, oameni din domeniu, care inclusiv ei au învățat ceva nou. La aceste cursuri, indiferent de cât de specialist ești, tot ai ceva de învățat. Tehnologia avansează, nu mai ajunge doar să faci ce-ai știut până acum. Trebuie să fii la curent cu tot ceea ce se dezvoltă, mai ales că Knorr-Bremse este în continuă dezvoltare tehnologică.”
Ce schimbă accesul la suport tehnic și training
Pentru un atelier care lucrează cu vehicule grele, cum e Transjim Logistics, colaborarea strânsă cu Knorr-Bremse poate face diferența între o diagnoză rapidă și zile pierdute în căutarea unei erori. „Clar, în primul rând, contează ajutorul pe care îl ai din partea lor, din punct de vedere tehnic și din punct de vedere al documentației. Ideea este că atunci când îți vine o remorcă sau un camion echipat cu Knorr-Bremse, contează foarte mult să fii partener. Altfel rezolvi rapid și bine problemele cu care îți intră mașina în service.”
În service, Miruna spune că piesele Knorr-Bremse cele mai prezente sunt modulatoarele.„Toată lumea știe de ele!” Pe lângă acestea, ei folosesc frecvent etrierele și plăcuțele de frână. „Mi se pare că sunt unele dintre cele mai bune de pe piață, clar. Au o tehnologie foarte dezvoltată și, bineînțeles, foarte mulți constructori de autovehicule le utilizează în remorcile și camioanele lor.”
„Gata pentru viitorul aftermarketului. Produse și servicii pentru prezent. Soluții pentru mâine.” Acesta este motto-ul Knorr-Bremse TruckServices, care aplică această filosofie atât în direcția pieselor pentru camioane și vehciule comerciale, cât și în direcția eficientizării service-urilor și a economiei circulare.


