Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Lanțul maritim de aprovizionare continuă să fie sub presiune

Deficitul de containere și ratele ridicate vor menține industria transporturilor în suspans, ceea ce înseamnă o predictibilitate și o fiabilitate în lanțurile de aprovizionare maritimă greu de îndeplinit, cel puțin pentru anul acesta.

Îngrijorările vin de la cel mai mare armator global de containere, Maersk. „Din cauza Covid-19 și a unei creșteri semnificative a volumului de marfă de la finalului anului trecut, terminalele s-au transformat în blocaje globale, fie la dane, direct în șantierele navale sau în momentul descărcării încărcăturii”, scrie Maersk pe site-ul său. „Tendința este îngrijorătoare, iar suprasarcina nesfârșită devine o problemă globală.” Continuă cu un număr tot mai mare de blocaje pe întregul lanț logistic, în depozite sau centre de distribuție. Deși autoritățile au anunțat redeschiderea la capacitate, la momentul de față cel mai mare blocaj este în portul Yantian din sudul Chinei, al treilea terminal ca mărime din lume, însă există multe alte porturi în care timpul de așteptare de una sau două zile a devenit o normă, chiar dacă navele ajung la timp, subliniază Maersk. Armatorul danez consideră blocajele și întârzierile din China ca fiind mult mai grave decât blocada Canalului Suez de către nava portcontainer Ever Given.

Blocajele, imposibilitatea încărcării corecte și la timp, toate acestea se reflectă în tarife, care cresc de la zi la zi, pe măsură ce capacitatea nu face față cererii. Expeditorul digital de mărfuri Zencargo a raportat că transportul unui container de 40 de picioare de la Shanghai la Rotterdam costă acum echivalentul a aproape 8.700 de euro. La DSLV Bundesverband Spedition und Logistik, s-a vorbit recent despre o creștere a tarifelor de transport de marfă de opt ori comparativ cu nivelul dinaintea crizei și este de așteptat o creștere suplimentară. Maersk amintește și de rutarea navelor, ceea ce presupune costuri suplimentare, dar și de deficitul de containere.

Cotidianul Global Times, ziarul în engleză al Partidului Comunist Chinez, scrie despre „o mare incertitudine în industria navală înainte de sezonul de vârf”, pe măsură ce redresarea economică globală se accelerează. Yantian a reluat 70% din capacitatea sa totală de manipulare și probabil că va reveni la normal până la sfârșitul lunii iunie. Dar presiunea s-a mutat și pe alte porturi – Shekou, Chiwan, Nansha sau Hong Kong, care acum trebuie să facă față unui volum nemaivăzut.

Articole similare

Ad