Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Liviu Neagu, Bergerat Monnoyeur: 2018, cel mai bun an pentru piata utilajelor de constructii

Cu 2.006 unitati comercializate, 2018 a fost cel mai bun an pentru piata utilajelor din Romania dupa criza din 2009-2010, circa 25% fiind achizitionate de institutii ale statului, ca MAPN si MDRAP, a afirmat Liviu Neagu, director general Bergerat Monnoyeur Romania si Republica Moldova, dealer exclusiv Caterpillar. Iar anul acesta pare ca a inceput si mai in forta, in primele patru luni piata inregistrand o crestere de 25%. Totusi, sectorul constructiilor se confrunta cu problema majora a lipsei fortei de munca. Declaratiile oficialului Bergerat Monnoyeur au fost facute cu prilejul ultimei etape – cea de la Mogosoaia – a roadshow-ului Caterpillar, acolo unde a fost anuntat noul slogan „Let’s Do the Work”, sub umbrela caruia producatorul reuneste practic clientii, distribuitorii si angajatii intr-o singura comunitate de oameni de actiune.

Ponderea subventiilor europene in achizitia de utilaje a fost undeva la 70%. Apare totusi o anumita presiune pe companiile de constructii, pentru ca trebuie sa aiba lucrari pentru utilajele achizitionate, „iar cei care lucreaza cu noi se lovesc de aceasta lipsa de proiecte“. Oficialul Bergerat Monnoyeur a mai spus ca lucrari de mica anvergura au inceput sa apara in anumite regiuni ale tarii, dar si pe anumite proiecte mari, cum ar fi centura Bacaului sau podul de peste Dunare de la Galati. Nu in ultimul rand, exista proiecte licitate.
Compania a terminat ca lider de piata in 2018, cu o cota de peste 20% pe toata gama de utilaje si 60 de milioane de euro cifra de afaceri. Iar pentru 2019 se prefigureaza cifre cel putin la fel de bune ca anul trecut, avand in vedere cresterea pietei cu 25% pe primele patru luni. „Subventiile au iarasi un rol important, dar in aceasta perioada au reprezentat numai 50-55% din achizitiile efectuate de firmele de constructii din Romania. Se pare ca lucrurile se misca un pic mai bine“, a afirmat Liviu Neagu.
Daca lipsa utilajelor nu pune probleme, companiile de constructii se confrunta cu lipsa fortei de munca. „Clientii ne spun ca nu au operatori. Au ajuns in situatia de a nu-si mai dori lucrari pentru ca nu au cu cine sa le duca la bun sfarsit. Vedem muncitori de pe alte continente, insa solutia este ceea ce prezentam noi acum: utilaje bune, performante si eficiente, cu costuri cat mai mici in exploatare. Anumiti jucatori de pe piata imi spuneau recent ca beneficiile lor au scazut in ultima vreme, tocmai din cauza costurilor mari cu forta de munca.“ De aproximativ trei  ani, compania a initiat un proiect de formare profesionala – Scoala Operatorilor – prin intermediul caruia a pregatit peste 200 de operatori de utilaje.
In cadrul traditionalului roadshow, reprezentantul Caterpillar in Romania a invitat anul acesta partenerii si clientii la o serie de evenimente inedite, pentru a rescrie impreuna regulile pe santiere. Dupa parcursul de la Sebes si Bacau, ultimul eveniment din cadrul Roadshow-ului a avut loc la Mogosoaia, pe 11 iunie. Pe langa o gama extinsa de utilaje si tehnologii de ultima generatie, vedetele evenimentului au fost miniexcavatoarele Next Generation Cat 301.6 / 301.8, concepute pentru a oferi clientilor performanta sporita, versatilitate, siguranta, confort pentru operator si accesibilitate in spatii restranse. Cele doua modelele au fost puse la treaba in cadrul unor demonstratii live, remarcandu-se printr-o serie de dotari moderne, precum deplasarea prin intermediul joystick-urilor, cruise control, monitor LCD cu Bluetooth si o cabina rabatabila foarte usor de ridicat atunci cand este nevoie de service, demonstratia fiind realizata de doua reprezentante ale sexului frumos.

Articole similare

Ad