Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Lobby pentru atragerea pasagerilor

Reducerea poluarii si a consumului de energie ramane mereu o problema de actualitate, iar simpla dezvoltare tehnologica si achizitia de vehicule cu emisii curate nu sunt suficiente. In acest sens, UE finanteaza proiecte de responsabilizare a cetatenilor si de incurajare a acestora sa renunte la masinile personale in favoarea transportului in comun. Un astfel de proiect este si Benefit, ce se deruleaza in perioada septembrie 2008-august 2011 si a implicat sapte orase europene, printre care si Bistrita. Concluziile au fost expuse luna trecuta la Sinaia, in prezenta participantilor, a coordonatorului proiectului si a reprezentantilor regiilor de transport din Romania, membre URTP.

 
Proiectul Benefit, co-finantat de Comisia Europeana prin programul IEE (Intelligent Energy Europe), a urmarit scoaterea in evidenta a beneficiilor utilizarii transportului public si determinarea populatiei sa renunte la autoturisme in favoarea mijloacelor de transport in comun. Benefit vine ca raspuns la cele doua directii impuse de UE, cu aplicare in perioada 2007-2013, pentru promovarea tehnologiilor si solutiilor de reducere a consumului de energie si descongestionarea oraselor.
Proiectul, al carui titlu complet este „Masuri complexe pentru companii in vederea intensificarii transportului public de catre angajatii acestora“, si-a propus ca pe parcursul celor trei ani sa experimenteze masuri de marketing aplicate in transportul public, pentru a atrage cat mai multi calatori.
Initiatorul si coordonatorul proiectului este Agentia pentru Cercetare in domeniul Mobilitatii (FGM), din Graz (Austria), care a implicat sapte orase europene: Bistrita (Romania), Bologna (Italia), Brno (Republica Ceha), Maribor (Slovenia), Palma de Mallorca (Spania), Sofia (Bulgaria) si Zilina (Slovacia). Bugetul total este de 1,3 milioane de euro, din care 960.000 de euro (75%) vin de la UE. „Banii nu sunt pentru achizitii, ci pentru munca de teren si, intr-o mica masura, si pentru subcontractare. Si am demonstrat ca si prin actiuni care nu costa mai nimic se pot obtine rezultate pozitive: concurs de fotografii, aplicatii practice pentru elevi si studenti etc. Orasele implicate sunt la stadii diferite de utilizare a transportului public, iar lucrul in echipa si schimbul de experienta este unul dintre principalele beneficii. Rezultatele obtinute sunt disponibile la nivel european, pentru toti cei interesati “, a explicat Jörg Kastelic, director FGM.

Seriozitatea, pe primul plan
La alegerea celor sapte orase participante unul dintre criteriile principale a fost ponderea redusa de utilizare a transportului in comun. Iar in tarile sudice si sud-est europene membre UE s-a constatat cea mai mare reticenta fata de transportul public si o scadere de la an la an a gradului de utilizare a acestuia, deoarece mersul cu autobuzul este considerat saracie. Zilina, de exemplu, a fost aleasa pe fondul unor colaborari anterioare pozitive cu Universitatea din oras si cu regia de transport pentru proiecte similare, Brno este implicat si in alte proiecte europene si a fost astfel eligibil si pentru Benefit, iar Palma de Mallorca este unul dintre orasele europene cu cota de utilizare a transportului public printre cele mai scazute (din 1.000 de locuitori, 890 utilizeaza autoturismele; media europeana este de 50-50%).
„Este foarte important sa gasesti parteneri de incredere, care sa se implice serios in proiect. Sunt multi care doresc doar sa primeasca banii, fara sa depuna niciun efort. Tocmai de aceea am fost foarte atenti atunci cand am selectat orasele partenere“, a mai aratat Kastelic.

Bistrita a obtinut rezultate remarcabile
Uniunea Romana de Transport Public (URTP), partener FGM, a lansat invitatia catre toti membrii, iar oferta cea mai buna si cu evidenta dorinta de a participa a venit de la Bistrita.
Din procentul de 25% contributie proprie din proiect, jumatate este acoperita de Transmixt, operatorul bistritean, iar restul de URTP.
Pe perioada derularii Benefit, Transmixt a organizat campanii de informare, tombole, a distribuit pliante, fluturasi, a afisat harti cu transportul public si, pe cat posibil, a implicat elevii in diferite actiuni de marketing. Toate acestea au avut reactii pozitive. Unul dintre principalele beneficii, potrivit directorului general Transmixt, Melente Horoba, il reprezinta sensibilizarea factorilor decidenti din administratia locala. Astfel, in 2009, primaria Bistrita a modernizat 36 de statii din oras si a afisat programul autobuzelor, iar in 2010 a acordat o reducere de 50% din pretul abonamentelor pentru elevi, studenti si profesori.
Anul acesta a fost demarat la nivelul orasului si un proiect de energie durabila, care va tine pana in 2020 si al carui scop este reducerea emisiilor de CO2. Proiectul include crearea unei benzi de circulatie pentru autobuze, infiintarea unei linii electrificate, dar si amenajarea unei zone pietonale in centrul orasului.               

Articole similare

Ad