Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Magazinele online au crescut de 4 ori volumele curierilor in ultimii 10 ani

Conform unui comunicat al DPD, mare parte din industriile care influenteaza decisiv curieratul s-au mutat, treptat, de-a lungul anilor, si in comertul electronic, sector care a crescut constant si care va continua sa influenteze cel mai mult afacerile curierilor. „Daca in primul an de la intrarea companiei pe piata din Romania, in urma cu zece ani, curierii nostri livrau lunar sub 10.000 de colete, in prezent, volumul coletelor livrate a inregistrat o crestere semnificativa, ajungand la aproape 50.000”, a declarat Lucian Aldescu, CEO DPD Romania.
 

Mare parte a acestei evolutii se datoreaza migrarii magazinelor fizice in online, proces care, considera CEO-ul companiei, se va amplifica in urmatorii ani. Impactul cumparaturilor online in industria curieratului se reflecta si in numarul de kilometri parcursi zilnic de catre curieri, care s-a modificat de-a lungul anilor. Astfel, in cazul DPD Romania, media kilometrilor parcursi de un curier intr-o zi a crescut la 120 de kilometri astazi.
Conform datelor centralizate de DPD Romania, in urma cu zece ani, comertul online reprezenta sub 15% din business-ul DPD Romania, cea mai mare parte a volumelor curierilor fiind generata de clientii corporate (B2B). Odata cu cresterea puternica a consumului din mediul digital, clientii magazinelor online, in special cele din zona de IT&C, fashion si home&deco, reprezinta principalul motor de crestere al volumelor de colete, generand, totodata, si circa 50% din afacerile DPD Romania.
Iar momentul care reflecta cel mai bine impactul major al e-commerce-ului asupra curieratului este evenimentul de vanzari Black Friday, desfasurat, in mod traditional, la finalul anului. Cumulat cu varful de livrari generat de Craciun, in lunile noiembrie-decembrie volumul de colete DPD creste si cu 60% fata de restul lunilor anului.

Articole similare

Ad