Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
AdAdvertisement
Ad
Ad
Ad
Ad

Mai economice si mai prietenoase cu mediul

Dunlop a lansat luna trecuta, la Luxemburg, noile sale anvelope on-road pentru camioane, care se adreseaza flotelor ce opereaza in transport de marfa regional si pe distante lungi si permit reducerea consumului de carburant cu pana la 10% si cresterea cu pana la 10% a duratei de viata, precum si performante mai bune pe timp de iarna, beneficiind toate de marcajul M+S. Este vorba de anvelopele de directie SP346 si de tractiune SP446, ambele si cu marcaj 3PMSF, alaturi de anvelopele pentru remorca SP246.
 

La realizarea noilor modele s-a tinut cont de principalele provocari pe care companiile cu flote de camioane le remarca in activitatea lor, conform unui sondaj realizat recent: 91% dintre managerii acestora sunt ingrijorati de cresterea costurilor, 80% declara ca principalele criterii de care tin cont la achizitia anvelopelor este kilometrajul si rezistenta la rulare, 67% dintre ei fac si transport regional, si pe distante lungi, si 51% au nevoie de tractiune sporita pe zapada.
Asa cum puncteaza Michel Rzonzef, vicepresedinte Commercial Business Goodyear Europa, Orientul Mijlociu si Africa (EMEA), noile modele Dunlop sunt ideale pentru flotele care au nevoie de anvelope ce ofera un echilibru intre kilometrajul bun si consumul de carburant, pentru a asigura un nivel scazut al costului total de operare, dar care vor si performante ridicate pe timp de iarna, pentru a preveni blocarea camioanelor pe drumuri impracticabile.
Noua anvelopa de directie Dunlop SP346 este superioara predecesoarei sale, SP344, atat din punct de vedere al kilometrajului si al consumului de carburant, cat si al manevrabilitatii in orice conditii de carosabil, datorita profilului inovativ al benzii de rulare (care ofera performanta impusa de cerintele de omologare UE 3PMSF pentru anvelope de iarna si M+S), canelurilor mai adanci ce sporesc flexibilitatea blocurilor benzii de rulare si permit o compactare mai buna a zapezii, precum si designului canelurilor si frecventei lor, care asigura nu doar aderenta mare pe carosabil umed, ci si un nivel redus de uzura. Profilul benzii de rulare este mentinut pe toata durata de viata, pana cand anvelopa este recanelata, iar pentru o capacitate mai mare de incarcare noua SP346 permite compensarea cresterii de greutate rezultate din trecerea la Euro 6 si este disponibila si ca versiune High Load.
SP346 este deja disponibila cu dimensiunile 315/80R22.5 156/150L (154/150M) si 315/70R22.5 156/150L HL, iar in iulie si august lor li se vor alatura 295/80R22.5 154/ 149M HL, 385/65R22.5 160K (158L) si 295/60R22.5 150/147K (149/ 146L).
In ceea ce priveste etichetarea, SP346 primeste C sau chiar B – in versiunea 385/65R22.5 160K (158L) – pentru consumul de combustibil si C sau B pentru aderenta pe carosabil umed si produce 73 dB de zgomot exterior.
Si noul model SP446 pentru axa de tractiune are caracteristici mai bune fata de predecesorul sau, SP444, una dintre principalele sale trasaturi fiind forma de „picaturi de ploaie“ a canelurilor de la baza, care respecta cerintele M+S si 3PMSF, reduce presiunea care se creeaza in jurul canelurilor din partea de jos si confera robustete cand camioanele fac transport regional. Dimensiunea blocurilor benzii de rulare si largimea canelurilor sunt proiectate pentru a echilibra rigiditatea benzii de rulare, pentru un kilometraj mai mare si o aderenta imbunatatita in conditii de carosabil umed. Noua tehnologie Dual Layer, in care stratul exterior al benzii de rulare este foarte rezistent la abraziune, iar stratul interior reduce rezistenta la rulare, asigura un nivel crescut al kilometrajului si economii de carburant deoarece rezistenta la rulare este scazuta pe toata durata de viata a benzii de rulare. Profilul in forma de V al benzii de rulare contribuie la un nivel scazut al zgomotului si la un kilometraj mai mare. Tot pentru cresterea duratei de viata, banda de rulare este mai lata. Liniile de legatura sporesc duritatea benzii de rulare, reducand alunecarea blocurilor acesteia atunci cand intra in zona petei de contact. Si in cazul SP446, banda de rulare ofera un nivel ridicat de aderenta pe toata durata de viata a anvelopei, pana la resapare.
SP446 este disponibila cu dimensiunile 315/80R22.5 156/150L (154/ 150M) si 315/70R22.5 154/150L (152/ 148M), iar din iulie si august si cu 295/ 80R22.5 152/148M, 315/60R22.5 152/ 148L si 295/60R22.5 150/147K (149/ 146L).
SP446 se incadreaza in clasa C sau D (295/80R22.5 152/148M) din punct de vedere al randamentului consumului de carburant si in clasa C din punct de vedere al aderentei pe suprafata umeda si produce un zgomot exterior de 71 dB – 315/70R22.5 154/150L (152/148M) – sau 72 dB.
In ceea ce priveste anvelopa pentru remorca SP246, aceasta va fi disponibila mai tarziu in cursul acestui an, cu dimensiunile 385/55R22.5 (158) si 385/65R22.5 164 (158) HL ca versiune High Load care furnizeaza o capacitate de incarcare de 10 t/axa.

Se innoieste si gama TreadMax
Noile modele pot fi resapate si recanelate si odata cu ele au fost lansate si anvelopele premium resapate la cald Dunlop TreadMax SP446, iar Dunlop TreadMax SP246 va fi disponibila tot din acest an. Ele ofera avantaje economice similare anvelopelor noi, asa cum promit reprezentantii companiei, si sunt esentiale pentru optimizarea costurilor operationale totale. Conceptul Goodyear de „Viata multipla“ include recanelarea si resaparea si ajuta posesorii de flote sa realizeze cu 25% mai multi kilometri, la un cost cu 10% mai mic comparativ cu cel pentru achizitia a doua seturi de anvelope noi.
Atat carcasele noilor anvelope SP346 si SP446, cat si cele ale generatiei anterioare Dunlop SP344 si SP444 pot fi procesate ca anvelope resapate Dunlop TreadMax SP446, cu durata de viata mai mare, consum mai mic de carburant si aderenta mai buna in conditii de iarna, fiind si ele marcate M+S si 3PMSF.
Anvelopele premium resapate la cald sunt produse la Riom (Franta) si Wittlich (Germania) si utilizeaza tehnici si materiale similare celor utilizate in producerea anvelopelor noi.
Dunlop TreadMax SP446 sunt initial disponibile in dimensiunile 315/70R22.5 si 315/80R22.5, carora in cursul anului li se va alatura 295/ 60R22.5, iar in 2017, 315/60R22.5. Iar Dunlop TreadMax SP246 vor fi disponibile mai tarziu in cursul acestui an.
Anvelopele resapate nu sunt insa, asa cum puncteaza reprezentantii producatorului, singura reactie la invazia pneurilor ieftine din China, ci lor li se alatura anvelopele mai ieftine din oferta grupului, service-ul complet oferit in reteaua Truck Force si Fleet Online Solutions, pentru monitorizarea anvelopelor de catre posesorii de flote.

Articole similare