Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Mai multi pirati si mai bine organizati. Carausii licentiati privesc neputinciosi.

Conferinta de transport persoane din cadrul Galei Tranzit a avut ca subiect principal de dezbatere pirateria. Fie ca vorbim de transport nelicentiat cu autoturisme/vehicule de 8+1 locuri, fie de curse asa-zis ocazionale, care functioneaza dupa un program bine stabilit si pe aceleasi rute cu linii regulate, totul se poate rezuma printr-un singur cuvant: piraterie. Eradicarea acestui fenomen se incearca de mai multi ani, oficialii MT, impreuna cu institutiile de control si cu reprezentantii transportatorilor, cautand solutii si modificand legi. Concluzia, rezultata din practica, este aceea ca supra-reglementarea pietei nu ii „faulteaza“ decat tot pe cei care lucreaza cu acte in regula, astfel ca speranta sta tot in control, in ISCTR si in Politia Romana.
 

Operatorii sunt de acord ca la transportul intern asistam in prezent la o pseudo-liberalizare, desi programul de transport atribuit in 2013 este inca in vigoare. Este adevarat ca se discuta de liberalizare de mai multa vreme, in contextul modificarii pachetului rutier la nivel european, insa lucrurile trebuie cantarite cu responsabilitate. In Occident nu s-a liberalizat transportul intern in sensul accesului nestingherit la serviciile regulate pentru oricine isi doreste acest lucru, ci in sensul ridicarii monopolului transportului feroviar.
De la inceputul acestui an, fenomenul curselor ocazionale efectuate dupa un program bine stabilit, promovat pe internet prin intermediul agentiilor de turism, a luat amploare. Chiar daca sunt anumite companii mai mediatizate si puse la zid de catre transportatorii carora le fac concurenta, nu mai este un secret pentru nimeni faptul ca inclusiv carausi cu experienta, membri in asociatii patronale, au recurs la acest practici, insa colegii de breasla ii blameaza cu mai putina vehementa.
„Conform legislatiei europene, serviciile ocazionale paralele cu cele regulate se supun autorizarii. Stim cu totii ca aceste curse ocazionale, cu grafice de circulatie, cu statii prestabilite si care se adreseaza aceluiasi public ca si cursele regulate, trebuie tratate ca fiind regulate. Daca in legislatia actuala nu exista parghiile necesare pentru control, atunci legislatia trebuie modificata in consecinta. Dar este foarte important sa se faca verificari la agentii economici care organizeaza aceste curse. Cu prilejul controalelor efectuate in trafic de catre Politia Rutiera la vehiculele care functioneaza pe cursele «asa-zis» ocazionale au fost gasite bilete individuale de calatorie la pasageri, lucru care nu ar trebui sa se gaseasca la grupurile organizate. As vrea ca si un inspector ISCTR sa isi ia inima in dinti si sa dea o sanctiune similara celei date de Politia Rutiera la Tulcea“, a declarat Vasile Toma (ATPJ Iasi).
Pentru ca un serviciu ocazional sa fie transformat intr-unul regulat trebuie intrunite doua conditii cumulativ: sa fie transport public paralel cu cel ocazional si sa se adreseze aceluiasi tip de calatori. Problema este ca sunt greu de dovedit in acelasi timp, este de parere Traian Popa (ISCTR). „In Romania drama este cu atat mai mare cu cat vorbim de doua servicii foarte diferite, dintre care unul respecta principiul liberului acces la piata, iar celalalt este foarte reglementat. In legislatie exista o prevedere conform careia, daca se emite un singur bilet, atunci este vorba de serviciu regulat, dar acest act normativ se refera la firme de transport, iar in cazurile de fata agentiile de turism sunt cele care organizeaza transportul si «racoleaza» clienti.“
Agentia de turism care promoveaza un grafic de circulatie si care are contract cu fiecare calator, conform legislatiei nationale, executa transport in nume propriu in momentul in care face aceasta cursa ocazionala, printr-un intermediar, respectiv operatorul de transport de la care cumpara (in acte) serviciul de transport. Cel care organizeaza si executa transportul este agentia de turism, iar printr-un control la sediul acestor agentii s-ar putea constata daca se intrunesc conditiile unui transport regulat, a precizat Vasile Toma.

Multiplele fete ale pirateriei
In trecut s-a incercat autorizarea vehiculelor de 8+1 locuri, insa propunerea legislativa a fost intr-un final respinsa. „Ar trebui revenit asupra autorizarii vehiculelor de 8+1 locuri, intr-o varianta mai simpla, insa cu obligativitatea echiparii masinilor cu tahograf digital. Pentru ca la ora actuala soferii de pe vehiculele 8+1 nu respecta timpii de conducere si odihna, iar piratii nu numai ca merg cu preturi mai mici, dar ajung si mai repede la destinatie. Asociatia Transportatorilor din Germania a facut public o statistica potrivit careia cele mai multe accidente sunt provocate de autovehicule de 8+1 locuri, inmatriculate in afara UE sau in Europa de Est. In legislatia germana, acest tip de vehicule trebuie dotate cu tahograf daca efectueaza transport contra cost“, a aratat Beniamin Lucescu (Tarsin Com).
Pe de alta parte, cand s-a reusit in final modificarea legii 38, pentru a-i putea sanctiona pe cei care fac transport contra cost cu autoturismele, actul de control a fost sabotat prin introducerea „soparlei“ „in mod repetat“.
Daniel Matei (Matdan), a atras atentia asupra faptului ca firmele care fac concurenta neloiala operatorilor licentiati pentru cursele regulate nu au dreptul, in mod normal, sa imbarce calatori din autogari, si atunci s-a recurs la varianta de a-i imbarca din benzinariile din apropierea autogarilor. Solicitarea transportatorilor catre ISCTR este sa fie receptiv la atentionarile/sesizarile primite din partea lor si sa organizeze filtre de control in punctele „nevralgice“ de pe trasee. Mai grav, in anumite cazuri furnizorii de curse asa-zis turistice au reusit, ca o sfidare, sa intre chiar si in autogari, iar plecarile sunt planificate cu putin inaintea curselor regulate, special pentru a le „fura“ calatorii.
Ionel Isari (Teisa), opereaza pe traseul interjudetean Iasi-Otopeni si este afectat de cel putin 10 pirati de diferite „soiuri“. „Am participat la licitatie, am cumparat doua autocare noi, ca sa castig acest traseu. Iar acum sunt piratat de atatea firme… Daca se doreste liberalizare, atunci sa o facem toti odata. Altfel, mi se pare normal sa fiu protejat, pana la expirarea programului de transport, de catre cei care l-au atribuit, respectiv Ministerul Transporturilor. Eu trebuie sa am grafic de circulatie, acces in autogara (contra cost), iar ceilalti nu au aceste obligatii, in schimb «racoleaza» toti calatorii“.

Supra-reglementarea afecteaza tot operatorii cu acte in regula
Referitor la cazul Matdan si la suspendarea licentei de transport pentru nerespectarea graficului de circulatie, Gheorghe Neagra (Neagtovo Prod) este de parere ca masura nu ar trebui aplicata atunci cand firma respectiva este singura detinatoare a licentei de traseu, cum a fost si in aceasta situatie. „Pentru ca nu este obstructionata activitatea altor transportatori, iar cand calatorii nu reclama incalcarea graficului de circulatie nu exista niciun motiv pentru aplicarea unei sanctiuni asa de drastice. Este adevarat ca intre timp legea s-a modificat si suspendarea licentei de transport a fost inlocuita cu suspendarea celei de traseu, dar, chiar si asa, in acest caz concret, suspendarea nu isi are rostul.“
Pentru anumite contraventii din HG 69 au competente atat ISCTR, cat si Politia Rutiera, a lamurit Traian Popa. Atunci cand in urma unei contraventii trebuie aplicata o sanctiune suplimentara administrativa – cum ar fi suspendarea unei licente – cand ISCTR constata fapta si emite procesul verbal de sanctionare contraventionala, urmeaza procedura de sanctionare suplimentara administrativa, iar cand Politia constata, trimite documentele de constatare a contraventiei la ISCTR, iar acesta demareaza procedura de aplicare a sanctiunii suplimentare. „In legislatia noastra, sanctiunile suplimentare nu sunt complementare. Procesele verbale de constatare si sanctionare contraventionala se judeca de catre o instanta si exista institutia plangerii impotriva acestora – unele se castiga si altele se pierd – iar sanctiunile suplimentare administrative se judeca in conformitate cu legislatia privind contenciosul administrativ, cu alte instante si alte proceduri. De-a lungul timpului am intalnit tot felul de situatii: sa se anuleze procesul verbal de catre o instanta, dar o alta sa considere ca sanctiunea suplimentara era corecta, sau sa se anuleze sanctiunea suplimentara, dar amenda sa ramana in picioare. Pana acum ISCTR nu a pierdut nicio sanctiune suplimentara in instanta, ceea ce inseamna ca avem proceduri bune, iar cand o sa pierdem vom plati. La contraventii am castigat in instanta aproape 90% din cele contestate. Din contraventiile atacate in instanta, cea mai mare parte raman contraventii, doar ca instanta transforma sanctiunea din amenda contraventionala in avertisment. ISCTR respecta deciziile instantelor, cu toate ca unele motivari nu le intelegem: cum poate ca o fapta foarte grava sa fie transformata in avertisment? In functie de practica judecatoreasca insa lucram sa imbunatatim procedurile.“

Mai multa responsabilitate in aplicarea sanctiunilor
Transportatorii sunt nemultumiti de sanctiunile aplicate pe motiv de necunoastere a legislatiei in vigoare de catre inspectorii ISCTR sau de catre politisti. Chiar daca amenzile/procesele verbale sunt atacate si anulate in instanta, cheltuielile de judecata, onorariile avocatilor si timpul pierdut nu trebuie trecute asa de usor cu vederea.
„Daca un proces verbal este completat gresit, atunci el este nul de drept. In acelasi timp, toate procesele pierdute in instanta sunt analizate, se trag concluziile de rigoare si se instruiesc politistii, pentru a se evita erorile ulterior“, a explicat Valentin Iana, comisar-sef Directia Rutiera din cadrul Politiei Romane.
Masurile complementare de suspendare a documentelor – de la copia conforma pana la licenta de transport – sunt foarte dure, este de parere Vasile Toma, iar cazul Matdan este foarte relevant. Din pacate, adoptarea acestor masuri s-a facut tot la sugestia transportatorilor, pentru ca s-a dorit descurajarea practicilor incorecte, a subliniat Adriana Kalapis, directorul Directiei Transport Rutier din cadrul MT. Acum, toate acestea se rasfrang asupra carausilor, iar afacerile nu merg neaparat mai bine, pentru ca principala problema nu o reprezinta colegii de breasla, care lucreaza dupa aceleasi reguli, ci piratii, iar ei nu se supun niciunei reglementari. Rezolvarea acestei probleme tine tot de control si in special de controlul efectuat la sediul companiilor, nu doar de cel in trafic. „Special pentru speta curselor ocazionale efectuate, dupa program regulat, de catre agentii de turism, conducerea Agentiei Nationale de Turism si-a manifestat disponibilitatea incheierii unui protocol cu MT si punerea la dispozitie a listei cu agentiile de turism care fac tour-operare pentru ca ISCTR sa poata face controale in consecinta.“
In 2019 Romania va avea presedintia Comisiei Europene. Pana la momentul respectiv va incepe deja dezbaterea pe marginea actelor normative din sectorul transporturilor, a precizat Adriana Kalapis. Directia va organiza o dezbatere pe teme de legislatie, cu agenti economici si reprezentanti ai guvernului. Cel mai probabil lucrurile vor fi demarate dupa instalarea noului guvern.
„In momentul de fata se discuta in soapta pe marginea regulamentului 1370, a liberalizarii pietei de transport national etc. Putem sa fim atat de transparenti incat sa dam pietei – din perspectiva legislatiei europene – cele doua definitii ale transportului: ca serviciu comercial (si care este formula de liberalizare pe care Romania si-o poate permite) si ca serviciu de utilitate publica? In prezent, proiectul legii serviciilor de transport public local se discuta cu voce inceata, cu oricine altcineva, mai putin cu MT. Din ce am inteles se vor acorda prerogative doar ANRSC, iar MT va fi scos cu totul din ecuatie, ceea ce este foarte grav“, a aratat Augustin Hagiu (FORT).
Prin modificarea legii 51/2006 prin ordonanta de urgenta s-a stabilit ca transportul judetean sa fie considerat serviciu de utilitate publica, a precizat Gheorghe Neagra. „Daca modificarea va fi votata in Parlament si atribuirea traseelor va reveni exclusiv in mana consiliilor judetene, atunci principala problema o va reprezenta politica de pret. Pentru ca tariful nu poate fi impus dupa ureche si, in plus, nu poate fi criteriul cel mai important in desemnarea castigatorului. In alta ordine de idei, OG 27/2011 stipuleaza in continuare obligativitatea utilizarii caselor de marcat la cursele regulate dupa 1 ianuarie 2017, insa nici pana acum nu au aparut normele metodologice care sa lamureasca aceasta speta.“ Cel mai bine ar fi ca prevederea sa fie abrogata, sunt de parere transportatorii, mai ales ca foarte multi dintre ei folosesc deja case de marcat fiscale in vehicule.

Pretul abonamentelor scolare, „umflat“ in scoli
Impunerea tarifelor de abonament pentru elevi, conform proiectului de hotarare de guvern afisat recent pentru dezbatere publica pe site-ul Ministerului Educatiei, a creat numeroase nemultumiri in randul operatorilor. Si asta pentru ca formula de calcul folosita in stabilirea tarifului este superficiala si neconforma cu realitatea. In functie de traseu, conditii de trafic si topografie, costurile de operare pot diferi de la un operator la altul pentru acelasi numar de kilometri parcursi.
Incercand sa fundamenteze metoda de calcul al tarifului abonamentelor, initiatorii proiectului de lege au facut cercetari pe piata la mai multi transportatori, printre care si Neagtovo Prod. Politica de preturi si de discount-uri difera de la un operator la altul si aici au aparut acuzatiile din partea legiuitorului, a explicat Gheorghe Neagra, pentru ca transportatorii, bucurandu-se de pozitia de monopol pe anumite trasee, ar fi profitat si ar fi impus preturi mult mai mari decat ar fi fost normal. „Noi practicam un discount de 40% din tariful de calatorie la toate abonamentele, nu doar la elevi. La momentul controlului, surpriza a fost ca abonamentele erau inregistrate la scoli la preturi duble sau chiar triple fata de pretul real la care fusesera vandute, asa cum reiese din evidenta companiei si cum se poate verifica folosind «cotorul» abonamentelor. Frauda era practic facuta in sistemul de decontare a abonamentelor, nu la firmele de transport. Noi nu vom accepta sa eliberam abonamente pe aceste tarife impuse.“

Articole similare