Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

MAN și FC Bayern München își prelungesc parteneriatul pentru încă trei ani

MAN Truck & Bus și FC Bayern Munchen și-au extins parteneriatul de lungă durată pentru încă trei ani, până în 2027. Acesta este în vigoare din 2008, reprezentând cea mai lungă cooperare dintre MAN și un club de fotbal. „FC Bayern este un brand cu atracție internațională, dar are și rădăcini puternice în regiune. Acest lucru este valabil și pentru MAN. Așteptăm cu nerăbdare să continuăm parteneriatul, care a fost convenit cu mult timp în urmă și în care subiectele durabilității și tehnologiilor viitoare sunt și vor fi în centrul aparițiilor noastre comune pe mai departe”, spune Alexander Vlaskamp, CEO MAN Truck & Bus.

„Suntem încântați să continuăm marea noastră călătorie cu MAN. FC Bayern este caracterizat de continuitate, iar parteneriate ca acesta arată cât de important este să găsim căi comune și să parcurgem distanțe împreună”, spune Andreas Jung, Chief Marketing Officer al FC Bayern.

Cu numeroase trofee, FC Bayern este unul dintre cluburile de top la nivel național și internațional. De la începutul parteneriatului cu MAN, clubul a câștigat numeroase campionate în liga germană de fotbal, precum și succese importante în competițiile de cupe naționale și internaționale. MAN Truck & Bus se bucură de recunoaștere internațională, grație distincțiilor primite pentru autobuzele, autocarele și camioanele sale.

În cadrul parteneriatului, FC Bayern va continua să se asigure că sportivii de top ai clubului din München ajung la meciuri relaxați și în siguranță. Jucătorii folosesc pentru transferuri un MAN Lion’s Coach exclusivist, care impresionează prin detaliile sale tehnice, precum și prin designul inconfundabil și dotările speciale extinse. În perioada următoare, autocarul echipei va fi înlocuit cu un model nou, de ultimă generație. În plus, producătorul german a furnizat furgoane MAN pentru alte echipe din clubul FC Bayern, personalizate în funcție de nevoile individuale. MAN Truck & Bus este implicat în sport de mulți ani și multe cluburi se bazează acum pe autocarele MAN pentru transportul echipelor lor. MAN Truck & Bus va continua să fie implicat și ca partener oficial al echipei feminine FC Bayern, parteneriatul fiind în vigoare din 2022.

Articole similare

Ad