Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Manipularea a fost o tendinta care a trecut

Producatorul de solutie de uree DIVVOS estimeaza ca anul acesta va produce si va comercializa un total de 10 milioane de litri. Spre deosebire de Brenntag, orientat cu precadere catre distribuitori, DIVVOS vinde mai mult catre clientul final. Potrivit managerului general, Cristian Patru, pretul unui litru de AdBlue este in jur de 1,1 lei. In opinia acestuia, companiile de transport international nu folosesc emulatoare, insa el nu neaga existenta folosirii lor, in special la transport national, de catre companii cu flote mici, pana in 10 camioane. Totul se intampla in urma cu doi ani, fiind la acea vreme „un trend“ pe piata, deoarece reparatia sistemului SCR costa destul de mult, mii de euro.

Insa fenomenul a fost abandonat destul de repede, odata cu achizitia de camioane noi, mai ales ca efectul dorit – economii anuale importante – nu a fost cel scontat. Nu in ultimul rand, noile camioane Euro 6 au un sistem SCR mai robust, care nu se strica atat de usor, acum utilizarea solutiei de AdBlue alaturi de SCR este mult mai raspandita in randul celor din industrie, iar rata de sisteme afectate din cauza folosirii necorespunzatoare a scazut foarte mult. In opinia specialistului, economisirea pe an prin folosirea unui emulator AdBlue este in jur de 1.300 de euro, insa riscul care apare – anularea garantiei camionului sau o amenda care poate ajunge de la sute de euro la confiscarea acestuia – este prea mare pentru a merita.

Articole similare