Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Marian-Jean Marinescu: Din pacate, transportatorii au sanse mici la votul de maine!

Romania mare are o mica sansa la votul de maine de a intoarce Pachetul Mobilitate la masa negocierilor, insa votul va fi unul dificil si nu trebuie sa ne asteptam la surprize favorabile, crede eurodeputatul PNL, Marian-Jean Marinescu, intr-o reactie acordata Tranzit. 
„Dupa cum arata majoritatea, cred ca vor fi aprobate regulamentele. Desi la votul din Comisie nu a trecut niciun amendament, noi (n.r. – europarlamentarii care nu sustin forma actuala) ne-am facut treaba in continuare si am depus noi amendamente pentru votul din plen. Daca unul dintre acestea va fi acceptat, atunci toate regulamentele vor pica si Pachetul se va intoarce in procedura de conciliere la Comisie“, a spus Marian-Jean Marinescu. 
Votul final in plenul Parlamentului pentru Pachetul Mobilitate 1 va avea loc maine, 8 iunie, in a doua parte a zilei si va fi unul de la distanta. Daca trece, dupa ce va fi tradus, cel mai probabil la inceputul lunii septembrie, va fi publicat in Jurnalul Oficial al UE. In privinta normelor de aplicare, cele din dosarul privind accesul la piata si profesie si cele privind Directiva Detasarii vor deveni aplicabile la 18 luni de la intrarea in vigoare a actelor juridice, in timp ce normele din regulamentul referitor la duratele de conducere – Regulamentul 561 – se vor aplica la 20 de zile de la publicare, cu exceptia termenelor speciale pentru tahograf.
Singurele modificari ar putea veni din partea Comisiei Europene, care a initiat un studiu de impact de al carui rezultat va depinde amendamentul privind intoarcerea camionului la 8 saptamani. Totodata, cele trei dosare vor putea fi atacat la Curtea Europeana de Justitie, act exprimat public de mai multe tari, inclusiv de Romania, prin vocea ministrului Lucian Bode.

Articole similare

Ad