Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Mercedes-Benz este din nou lider de piață în România și are planuri mari și pentru 2021

Mercedes-Benz urmează să încheie anul cu peste 1.000 de camioane înmatriculate în România și să ocupe, pentru a șaptea oară consecutiv, poziția de lider pe piața autohtonă de vehicule grele. Dacă în trecut autotractoarele pentru transport pe distanțe lungi reprezentau circa 80% din vânzările companiei – procent aproximativ similar cu ponderea de pe întreaga piață locală – în 2020 structura s-a schimbat, așa cum remarcă Valeriu Zaharia, CEO Mercedes-Benz Trucks&Buses Romania, astfel că „pentru noi camioanele pentru construcții și cele pentru transport internațional pe distanțe lungi se apropie fiecare de 50%, iar restul sunt specializate, pentru aplicații municipale, unele dintre ele vândute în urma unor licitații“.
Compania a vândut mai puține flote decât în trecut și mai mici – câteva de 10-20 de autotractoare pentru mărfuri generale și trei de peste 25 de camioane de construcții – dar a fost văduvită, ca număr de înmatriculări în România, de faptul că multinaționalele cu filiale la noi au adus în țară mult mai puține vehicule noi decât în anii trecuți, „un număr aproape irelevant“.
Rezultatele bune din 2020 se datorează în mare măsură faptului că, la fel ca în 2019, MB a comandat numeroase vehicule pe stoc, pentru a putea reacționa cât mai rapid la nevoile pieței. Sigur că oprirea producției de camioane și autobuze din primăvară a creat probleme, „dar am menținut un echilibru și o fluctuație relativ bună a stocurilor: nici nu am ajuns la un nivel îngrijorător de mare, dar nici nu s-a întâmplat să nu putem să onorăm rapid o cerere. Și în acest fel am trecut cu bine peste perioada de oprire a producției.“
La final de 2020 fabrica lucra la capacitate normală, deci pandemia nu mai afecta ritmul de producție, însă termenele de livrare erau, în funcție de model și de necesitatea de a-l carosa sau nu, de 2-5 luni, pentru că în ultimele luni a crescut nevoia de transport, deci și cererea de camioane și de semiremorci din toate țările Europei.
Primul trimestru din noul an este deja acoperit de comenzi, astfel că Mercedes-Benz Trucks&Buses Romania estimează o creștere cu 20% a vânzărilor de camioane noi față de 2020, până la aproximativ 1.200 de unități înmatriculate în 2021, din care circa 60% pentru transport pe distanțe lungi și 40% pentru construcții.

Arocs – Performance Days 2017. Technische Daten: Mercedes-Benz Arocs 3245 LK 8×4/4, Exterieur, stahlblau metallic, OM 471 Euro VI mit 330 kW (449 PS), 12,8 L Hubraum, G 330-12 Mercedes PowerShift 3, M-Fahrerhaus Low Roof 2,3 m. Arocs – Performance Days 2017. Technical Data: Mercedes-Benz Arocs 3245 LK 8×4/4, Exterior, steel-blue metallic, OM 471 Euro VI rated at 330 kW/449 hp, displacement 12.8 l, G 330-12 Mercedes PowerShift 3, M-cab Low Roof 2.3 m.

Articole similare

Ad