Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Mercedes-Benz face saltul la o autonomie de peste 500 km cu noul eActros 600

În lipsa infrastructurii de alimentare cu energie concepute special pentru camioanele grele, producătorii nu se grăbesc să își lanseze noile autotractoare cu axe electrice sau fără, care să permită autonomii de 500 km sau chiar 1.000 km în condițiile unei încărcări zilnice la o putere de 1 MWh. Mercedes-Benz punctează la capitolul autonomie și lansează eActros 600, primul autotractor de cursă lungă, conceput să tracteze o greutate totală de până la 42 de tone pe o distanță de 500 km cu o singură încărcare, grație noii punți electrice de 800 V cu două motoare electrice și o transmisie cu patru trepte de viteză și celor trei pachete de baterii LFP. Noul eActros 600 va intra în producția de serie abia la sfârșitul anului viitor, însă lansarea lui în acest an este un semnal că industria camioanelor este pregătită să treacă la propulsia electrică, guvernele europene fiind așteptate să intervină cu măsurile de facilitare a achizițiilor de camioane electrice și cu construirea infrastructurii de alimentare, în lipsa cărora politica de decarbonizare a transporturilor rămâne doar un simplu slogan fără acoperire. Nou-lansatul tractor electric oferă și o imagine a direcției de dezvoltare a noii cabine pentru versiunile diesel, care va folosi noile mase și dimensiuni permise de legislația europeană, fructificate până acum doar de DAF.

eActros 600 nu este primul autotractor electric Mercedes-Benz, care oferă deja pe piață încă de anul trecut modelul 4×2 eActros 300, care însă nu depășește cu mult o autonomie de 300 km cu o singură alimentare a bateriilor, fiind așadar propus firmelor care fac mai ales distribuție regională, celor cu modele repetitive de operare, astfel încât să fie ușor de stabilit puncte intermediare de încărcare a bateriilor electrice.

Pentru noul eActros 600, Mercedes-Benz Trucks a dezvoltat o nouă punte electrică de 800 V cu două motoare electrice și o transmisie cu patru trepte de viteză, de concepție proprie, special pentru utilizarea în transportul greu pe distanțe lungi, cu rezultate mult mai bune față de transmisia cu 2 trepte de la eActros 300 autotractor. Noua transmisie a fost dezvoltată împreună cu colegii de la Freightliner, pentru a putea prelua sarcini mai mari și a rula în condiții excelente la viteze mai ridicate (cu atât mai mult cu cât în SUA viteza maximă de deplasare este de 125 km/h).

Motoarele electrice generează o putere continuă de 400 kW, precum și o putere de vârf de 600 kW (față de 300 kW putere continuă la eActros 300 și 400 kW putere de vârf) și asigură o accelerație puternică, confort și performanțe dinamice mult mai bune decât versiunea autotractor eActros 300. Puterea maximă a motorului este disponibilă în cea mai mare parte a timpului, fără aproape nicio întrerupere a cuplului. Diferența dintre cele două modele constructive se vede atunci când camioanele electrice trebuie să pornească în rampă cu o greutate totală de 42-44 de tone, transmisia cu 4 trepte și puterea mai mare ajutând eActros 600 să facă față oricărei situații la fel ca un model diesel similar.

Cele trei pachete de baterii, fiecare cu 207 kWh, oferă o capacitate totală instalată de 621 kWh. Bateriile se bazează pe tehnologia celulelor de fosfat de litiu-fier (LFP), cu o densitate energetică mai mică decât bateriile NMC, dar cu o durată de viață mai lungă: până la 1,2 milioane km în 10 ani de funcționare. După această perioadă de utilizare, starea de sănătate a bateriei ar trebui să fie în continuare de peste 80%. În plus, spre deosebire de alte tehnologii de celule de baterii, LFP permite utilizarea a aproximativ 95% din capacitatea instalată la fiecare ciclu de încărcare. Acest lucru face posibilă o autonomie mai mare cu aceeași capacitate instalată a bateriei.

Șasiul noului eActros 600 are același ampatament precum tractorul eActros 300, deja pe piață (4.000 mm), având însă o greutate cu 3 t mai mare (11,5 tone), care permite preluarea aceleiași sarcini utile: 20-22 tone. De precizat că Uniunea Europeană permite statelor membre să acorde o derogare la greutatea maximă admisă pentru autovehiculele electrice cu greutatea suplimentară adusă de bateriile electrice – 2 tone minimum, în cazul camioanelor.

Pe lângă încărcarea CCS cu o putere de până la 400 kW, eActros 600 va permite ulterior și încărcarea megawatt (MCS), caz în care bateriile pot fi încărcate de la 20 la 80% în aproximativ 30 de minute la o stație de încărcare adecvată cu o putere de aproximativ un megawatt.

Priza de alimentare la 400 kW se poate instala atât pe partea stângă a șasiului, cât și pe dreapta (asta doar în cazul în care nu se dorește echiparea camionului cu priză de putere electrică). Priza de alimentare MCS se montează numai pe partea stângă a șasiului.

Prize de putere pentru echipamente de lucru sau semiremorci frigorifice

Mercedes-Benz Trucks a dezvoltat două prize de putere pentru eActros 600. Priza de putere electromecanică face posibilă, de exemplu, operarea echipamentelor de lucru hidraulice sau mecanice, cum ar fi semiremorcile basculabile, cu podea glisantă sau silozuri. O altă soluție este priza de putere electrică de curent continuu sau alternativ. În cazul celei din urmă, un invertor transformă curentul continuu din rețeaua de înaltă tensiune în curent alternativ. Acest lucru înseamnă că pot fi operate, de exemplu, soluții pentru boxuri sau semiremorci frigorifice. În funcție de versiune, diferitele aplicații de priză de putere acoperă o gamă cuprinsă între 22 și 90 kW, deservind astfel toate utilizările obișnuite în transportul pe distanțe lungi și de distribuție.

Axa electrică aduce și avantajul unei frânări mai bune

Cu un stil de conducere anticipativ, energia electrică poate fi recuperată prin frânare, fiind alimentată înapoi în bateriile eActros 600 și apoi disponibilă din nou pentru sistemul de propulsie. Posibilitatea recuperării energiei la frânare, oferită de existența axei electrice, aduce și avantajul solicitării mai puțin a frânelor de serviciu de la eActros 600.

În funcție de situație, șoferul poate alege între cinci niveluri diferite de recuperare. Conducerea cu o singură pedală poate fi, de asemenea, activată opțional pe ecranul tactil din cockpit-ul digital – adică decelerarea prin recuperare cu acționarea redusă a frânei mecanice.

O nouă cabină mai mare, în acord cu noile reglementări privind masele și dimensiunile

Interesant este că noul eActros 600 dezvăluie și noua cabină pentru gama grea diesel, mai lungă decât actuala cabină, lungimea fiind folosită pentru creșterea coeficientului de aerodinamicitate, beneficiind de noile mase și dimensiuni stabilite de Parlamentul European. Noua cabină, cu un look modern, dar clasic în același timp, se caracterizează prin liniile fluide, rotunjite ale capotei, orice fante fiind complet închise pentru o aerodinamică excelentă.

Bara de protecție este optimizată din punct de vedere aerodinamic, inclusiv panourile de sub caroserie, iar accesul șoferului în camion a fost îmbunătățit. Deflectoarele de aer de pe stâlpii A, un spoiler suplimentar pe acoperiș și un compartiment motor etanș completează îmbunătățirile aerodinamice aduse cabinei. Părțile laterale ale autoșasiului au o concepție unitară, designul cu trepte acoperite cu panouri din aluminiu fiind continuat, și în spatele cabinei, cu trepte pentru accesul la șasiu, paravânturile laterale fiind decupate pentru a forma treptele de acces. Cabina dispune de un nou concept de faruri cu LED-uri matriciale și o bandă luminoasă cu LED-uri.

Mercedes-Benz Trucks comercializează cabina sub denumirea „ProCabin”, aceasta urmând să echipeze curând și modelul diesel (Actros L), însă cu o cabină posibil chiar mai lungă decât cea pentru eActros 600, deoarece modelul diesel nu are nevoie de un ampatament de 4 m, neavând baterii, ci 3,8 m sunt suficienți, ceea ce înseamnă că alți 20 cm ar putea fi folosiți pentru a extinde cabina la interior și a oferi mai mult confort șoferului și eventualului pasager.

În special în cazul camioanelor electrice cu baterii în exploatare pe distanțe lungi, aerodinamica îmbunătățită are o importanță decisivă, deoarece rezistența aerului este unul dintre principalii factori care influențează consumul de energie. Extinderea părții frontale cu 80 mm a făcut posibilă obținerea unei forme mai aerodinamice a noii cabine, dezvoltate printr-o multitudine de simulări interne ale fluxului de aer, precum și prin măsurători în tunelul aerodinamic și pe șosea. Acest lucru a permis ca valoarea cW a ProCabin să fie redusă cu nouă procente în comparație cu cabina Actros care se produce în prezent în serie. Această îmbunătățire reduce consumul de energie al vehiculului și contribuie în mod decisiv la autonomia de 500 km obținută de eActros 600.

Predictive Powertrain Control adaptat la propulsia electrică

Modelul eActros 600 dispune de sistemul de control predictiv al transmisiei și al vitezei de croazieră (Predictive Powertrain Control – PPC), care este special adaptat la sistemul de propulsie electrică. Controlul anticipativ al trenului de rulare ține cont automat de relief, de traseul drumului și de semnele de circulație pentru cel mai eficient stil de conducere. Informațiile privind traseul de la sistemul de navigație sunt acum incluse pentru a facilita o mai bună recunoaștere a situației de pe drum, astfel încât șoferul să evite frânările, accelerarea și schimbarea de viteze inutile și să poată exploata energia bateriei cât mai eficient posibil.

Când camionul rulează la vale și intră în funcțiune Eco-Roll-ul, unul dintre motoarele electrice este decuplat și doar celălalt menține viteza de croazieră, reducând rezistența și frecările în mecanismul de propulsie. De îndată ce angrenajul are nevoie din nou de propulsie, motorul este recuplat.

Prin intermediul sistemului Multimedia Cockpit Interactive 2 instalat în mod standard în eActros 600 (și care va fi disponibil curând și pentru noile modele diesel Actros L), șoferul este informat în permanență despre nivelul de încărcare a bateriilor, autonomia rămasă, precum și despre consumul de energie actual și mediu. Managerii pot utiliza soluții digitale pentru gestionarea eficientă a flotei lor prin intermediul portalului Fleetboard. Acestea vor include, încă de la început, un sistem de gestionare a încărcării dezvoltat individual, cum ar fi un control inteligent al tuturor proceselor dintre eActros 600 și infrastructura de încărcare, precum și un jurnal de bord cu informații detaliate despre timpii de conducere, de staționare și de încărcare, și date despre consum. Va exista, de asemenea, un instrument de cartografiere care arată în timp real unde se află în prezent un vehicul, dacă este în mers, staționat sau în curs de încărcare și care este nivelul de încărcare a bateriei.

eActros 600, mai profitabil decât un camion diesel după 600.000 km

Perioada de timp în care operatorii ce integrează eActros 600 în transportul pe distanțe lungi pot atinge paritatea costurilor cu un camion diesel comparabil diferă de la o țară la alta, în special în funcție de prețul energiei electrice și al motorinei și de sistemul de taxare.

Potrivit consultanților Mercedes-Benz Trucks, la curent cu toate politicile fiscale din UE privitoare la subvenții și scutiri de taxe pentru camioanele electrice, în țări precum Franța și Germania, țări de tranzit mare, unde prețul energiei electrice este scăzut și se aplică taxe suplimentare în funcție de clasa CO2 a vehiculelor, eActros 600 poate fi mai profitabil decât un camion diesel pentru transportul pe distanțe lungi în perioada medie de deținere a vehiculului de aproximativ cinci ani sau după aproximativ 600.000 km – în ciuda unui preț de achiziție care este de două până la două ori și jumătate mai mare comparativ cu echivalentul diesel. Subvenționarea de către guvern a camioanelor electrice și a infrastructurii de încărcare este o altă pârghie cheie în accelerarea tranziției la electromobilitate.

Vânzările de camioane electrice încep anul acesta. Începerea producției de serie este planificată pentru sfârșitul lui 2024. Pe lângă unitatea tractoare, Mercedes-Benz Trucks va produce, de asemenea, variante rigide ale eActros 600 încă de la lansarea pe piață, oferind clienților și alte aplicații posibile pentru transportul complet electric. Primele 50 de vehicule prototip vor începe curând testele de teren la clienți.

Camioanele electrice sunt vândute cu consultanță inclusă atât privind alegerea camionului electric potrivit, cât și pe planificarea, construcția și configurarea infrastructurii de încărcare și conectarea la rețea. În plus, consultanții de la Mercedes-Benz Trucks pot ajuta la identificarea unor potențiale subvenții publice pentru infrastructură și vehicule. De la jumătatea anului viitor, Mercedes-Benz Trucks va vinde inclusiv stații de încărcare și servicii de mentenanță profesioniste pentru a asigura un proces de încărcare fără probleme și disponibilitate maximă a vehiculelor. Finanțarea va acoperi atât autovehiculele propriu-zise, cât și infrastructura de încărcare. Ofertele de finanțare acoperă toate produsele, de la simpla utilizare cu servicii integrate până la proprietate.

Noi repere pentru sistemele de asistență pentru siguranță

eActros 600 nu numai că respectă standardele de securitate introduse de Regulamentul general de siguranță (GRS) adoptat de Comisia Europeană, care stipulează ca, de la jumătatea lui 2024, toate vehiculele noi să fie prevăzute în configurația standard cu anumite sisteme de siguranță, ci le și depășește. Baza conceptului de siguranță rutieră este reprezentată de o platformă electronică total nouă, ce se folosește de fuziunea senzorilor pentru a combina datele radarului și ale camerei pentru a obține o vedere și mai amplă asupra împrejurimilor vehiculului. În acest scop, platforma electronică oferă o procesare a datelor de 20 de ori mai mare. În total, cei șase senzori instalați – 4 radare cu rază scurtă de acțiune și un radar cu rază lungă de acțiune – precum și camera multifuncțională din parbriz acoperă un unghi de 270O în jurul vehiculului. Astfel, unghiul de vizibilitate semnificativ mărit sporește și mai mult eficiența sistemelor respective de asistență pentru siguranță. Datorită vizualizării la 270O, ce permite recunoașterea îmbunătățită a pericolelor și monitorizarea mai multor benzi, ABA 6 – sistemul de asistență la frânarea de urgență – poate reacționa mai rapid în situații critice, cum ar fi schimbarea benzilor de circulație sau capetele staționare ale ambuteiajelor în curbele tipice pentru autostrăzi.

ABA 6 este capabil să reacționeze nu numai la persoanele în mișcare și la bicicliști, fie că se află pe aceeași bandă, fie că traversează sau vin din sens opus, ci și la pietonii staționari, cu frânare de urgență automată de până la o viteză a vehiculului de 60 km/h. În plus, noul Frontguard Assist poate avertiza șoferul, vizual și acustic, cu privire la utilizatorii vulnerabili ai drumului aflați direct în fața autocamionului, în special în situații agitate, cum ar fi la plecarea de pe loc sau în intersecții.

În timp ce versiunea anterioară a Active Sideguard Assist (ASGA 1) monitoriza lungimea întregului ansamblu autotractor-semiremorcă plus 2 m în față, până la 1 m în spate și până la 3,75 m în dreapta adiacentă vehiculului, fuziunea senzorilor mărește raza de monitorizare cu ASGA 2 până la 7 m în față, 30 m în spate și 4,25 m în dreapta. În plus, ASGA 2 are o nouă zonă de monitorizare pe partea șoferului.

Extinderea unghiului de vizionare spre stânga este, de asemenea, asociată cu o valoare adăugată semnificativă pentru ADA 3, sistemul ce permite conducerea semiautonomă (nivel 2). Cea de-a treia generație a sistemului ADA este acum capabilă să ghideze automat autocamionul înapoi pe banda sa de circulație dacă există riscul unei coliziuni atunci când, de exemplu, șoferul dorește să se îndrepte spre stânga pentru a depăși, dar a ratat un vehicul care se apropie din spate.

Articole similare