Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Mercedes-Benz Trucks și Shell testează plățile digitale de combustibil

Camioanele Mercedes-Benz Actros vor putea efectua în curând plăţi de carburant. Primele teste practice au fost efectuate la stațiile Shell din Stuttgart (Germania), funcția de plată fiind adăugată la sistemul computerizat al vehiculelor. Pentru a putea facilita efectuarea plăţilor din Truck Wallet, specialiştii Mercedes-Benz Trucks au instalat funcţii noi computerului de bord, iar Shell a dezvoltat un prototip de card digital de combustibil compatibil cu noul Truck-ID. Cardul este activat de interfaţa de programare a aplicaţiei (API) Shell SmartPay, iar Truck-ID-ul funcționează ca o carte de identitate integrată, astfel încât tranzacțiile sunt atribuite în mod unic vehiculului și semnate automat de vehiculul însuși. API-ul Shell SmartPay funcționează ca un transmițător de date și permite digitalizarea cardurilor de combustibil și plățile pentru combustibil pe site-urile Shell, prin intermediul sistemelor de computer de bord pentru camioane.

În cadrul testelor practice efectuate la începutul lui mai, camioanele Mercedes-Benz Actros – vehicule obișnuite din serie, al căror software a fost completat pentru a include funcțiile de autorizare a serviciilor de plată – au plătit automat combustibilul la stațiile Shell din Stuttgart.

Componenta esențială a verificărilor de securitate este potrivirea locației GPS a camionului și a stației de alimentare. Doar dacă ambele sunt corelate cu succes, pompa este activată.

Primele teste pilot au avut loc în 2019, într-un fel de condiții de laborator, a explicat Dr. Helge Königs, șeful proiectului Truck-ID & Truck Wallet la Daimler Trucks. „Prin integrarea API-ului Shell SmartPay am dezvoltat împreună un card digital de combustibil, care este o alternativă electronică excelentă, ce s-a dovedit extrem de practică și avantajoasă. După finalizarea testelor suplimentare, ne vom concentra pe transferul tehnologiei în producția de serie. Obiectivul nostru este să stabilim Truck Wallet, inclusiv Truck-ID, ca bază pentru o gamă largă de portofolii de servicii digitale în interacțiuni mașină-mașină”.

Plățile digitale vor reduce efortul administrativ al companiilor de transport și vor contribui la combaterea fraudei cu combustibil. Potrivit estimărilor experților, pierderea anuală la nivel european cauzată de furtul de motorină ce implică camioanele grele se ridică la milioane de euro.

În practică, ideea din spatele abordării Shell și Mercedes-Benz Trucks ar putea însemna că, la sediul companiei de transport, un manager de flotă alocă online un card de combustibil digital camionului cu ajutorul interfeței-utilizator a Truck Wallet. Aplicația de navigație conectată îl informează pe șoferul camionului de îndată ce este nevoie de realimentare și indică cea mai apropiată stație de alimentare posibilă a Shell. Când șoferul a confirmat stația de alimentare selectată din sistem și a ajuns la locaţie, aplicația cere numărul pompei de combustibil pe care a selectat-o. După ce șoferul a alimentat camionul, sistemul Shell comunică cantitatea de combustibil achiziționată împreună cu codul pompei şi preţul total către Truck Wallet. Dacă toate datele sunt corecte, șoferul primește validarea prin sistemul de navigație al camionului și îşi poate continua călătoria. În același timp, compania de transport primește date relevante pentru factură despre procesul de realimentare Truck Wallet-ul vehiculului corespunzător.

Articole similare

Ad