Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

METATOOLS Group și VTEX își consolidează procesul de digitalizare, după 25 de ani pe piața locală

METATOOLS Group, una dintre cele mai mari companii de echipamente și utilaje tehnologice pentru construcții, a anunțat continuarea procesului de digitalizare alături de VTEX, după 25 de ani de activitate pe piața locală de echipamente și utilaje tehnologice.

Fondată în 1998, companie cu capital 100% românesc, METATOOLS Group a împlinit recent 25 de ani de activitate pe piața de echipamente și utilaje tehnologice pentru construcții. În 2022, au înregistrat o cifră de afaceri de aproximativ 18 milioane de euro, iar pentru anul curent (2023), se estimează o creștere semnificativă a acestei cifre, datorită cererii ridicate pentru scule de bricolaj și ustensile pentru construcții, precum și extinderii în mediul online prin crearea marketplace-ului e-BricoShop, dezvoltat de platforma enterprise de comerț digital, VTEX.

Cu showroom-uri și depozite în Ploiești, Pitești și Buzău, METATOOLS Group și-a dezvoltat o prezență puternică în zona de sud a României. În vara acestui an, au lansat marketplace-ul e-BricoShop, îmbunătățit cu ajutorul capabilităților de tip headless ale VTEX, care oferă articole de la branduri internaționale de top, cum ar fi DeWalt, Milwaukee, Bosch, Black+Decker și Makita. Compania se așteaptă la o creștere a cererii pentru echipamente și unelte până la finalul anului, cu accent pe sculele electrice pentru bricolaj sau construcții, precum și produse pentru deszăpezire și încălzire în sezonul rece.

Segmentul DIY (Do-It-Yourself) a înregistrat o creștere semnificativă, în special în timpul pandemiei, ceea ce a adus consumatori interesați de soluții personalizate și creative pentru proiecte de amenajare a caselor și grădinilor. Compania se află într-o poziție bună pentru a exploata această tendință, cu marketplace-ul e-BricoShop, oferind o gamă diversificată de produse, unelte și servicii de bricolaj.

În plus, METATOOLS Group planifică să desfășoare o campanie de Black Friday în luna noiembrie, cu o serie de discount-uri și oferte speciale pentru clienți, anticipând un volum crescut de comenzi. Această creștere a cererii a fost luată în considerare din punct de vedere logistic și tehnologic pentru a asigura un răspuns adecvat la solicitările sporite ale clienților.

„Aniversarea a 25 de ani reprezintă un moment special în istoria companiei noastre. În această perioadă, am trecut prin numeroase provocări care ne-au ajutat să evoluăm. Am traversat recesiuni economice, schimbări tehnologice rapide și modificări ale preferințelor clienților care ne-au învățat că adaptabilitatea și inovarea sunt esențiale pentru menținerea succesului pe termen lung. În continuare, suntem conștienți de imprevizibilitatea pieței și suntem pregătiți să ne adaptăm posibilelor schimbări, având alături de noi echipa de specialiști în ecommerce a VTEX, care ne ajută să ținem pasul cu progresul tehnologic.”,

a declarat Mircea Androne, cofondator METATOOLS Group.

„În era digitală actuală, un marketplace bine dezvoltat nu este doar un spațiu pentru tranzacții comerciale, ci o comunitate dinamică care se hrănește din interacțiunile sale. Ne bucurăm să avem acest parteneriat cu METATOOLS prin care avem oportunitatea de a conecta brandurile, comercianții și consumatorii, de a stimula inovația și de a crea o experiență de cumpărare captivantă.”,

a precizat Prakash Gurumoorthy, general manager EMEA & APAC al VTEX.

Articole similare

Ad