Ad
AdAdvertisement
Ad
Ad
AdAdvertisement
Ad
Ad
Ad
AdAdvertisement
Ad
Ad

Ministrul Finanțelor promite clarificarea situației diurnei

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat în cadrul întâlnirii de ieri, 24.03.2021, cu reprezentanții asociațiilor profesionale că ministerul pe care îl conduce va avea în vedere viziunea asupra întregii ramuri a transporturilor și va analiza beneficiile aduse de această ramură economiei naţionale în ultimii 10 ani. Cu o activitate de câțiva ani la Transporturi, Alexandru Nazare a spus că știe cât e de competitivă industria transporturilor din România și că au început la nivel internaţional diverse iniţiative protecţioniste care să limiteze modul în care acţionează industria la nivel european – Pachetul Mobilitate, în principal, dar nu numai. Alexandru Nazare a spus că Statul român încearcă să repare la Curtea Europeană de Justiție ce nu a făcut România când a deținut președinția Uniunii Europene și aveam “cuţitul şi „furculita” în mână.

Ministrul Finanțelor a mai spus că trebuie creat un grup de lucru, care poate fi și permanent – format din specialiști ai Ministerului de Finanţe, ANAF, Ministerul Muncii, ITM – și care poate fi permanentizat, așa cum se întâmplă și în alte țări (iar într-un articol anterior chiar subliniam deschiderea din partea propriilor guverne de care se bucură firmele de transport din Ungaria, Polonia sau Lituania). Grupul de lucru va avea întâlniri săptămânale, astfel încât reprezentanții industriei și ai Statului să clarifice problemele de interpretare ale legislației, iar transportatorii să aibă o înțelegere comună cu instituțiile de control asupra aspectelor de reglementare.

Președintele ANAF, Mirela Călugăreanu, a declarat că pentru ANAF domeniul transporturilor nu a reprezentat o ţintă specială. Din 25.000 de verificări efectuate anul trecut, în domeniul de transport au fost 69 de controale, toate având un fapt generator justificat. Mirela Călugăreanu a precizat că ANAF a avut discuții și consultări atât cu Ministerul de Finanțe, cât și cu Ministerul Muncii și ITM, fiind date circulare în teritoriu pentru practică unitară.

ANAF vrea să facă un inventar al constatărilor din actele de control, să analizeze şi soluţiile date pe cale administrativă la contestaţii şi practica instanţelor și abia apoi va vedea dacă e nevoie să se intervină pe viitor cu un mecanism legislativ.

Grupul de lucru, în afară de a analiza constatările, ar avea şi rolul de a creiona acel ghid de punere în aplicare a legislației pe care l-au solicitat asociațiile patronale ale transportatorilor.

Conducerea ANAF a declarat că e gata să înceapă consultările cu transportatorii “de mâine”, urmând să pună la dispoziție două persoane care să se ocupe de acest proiect.

Rămâne de văzut dacă și Ministerul Muncii/Inspecția Muncii este de aceeași părere.

Articole similare

Ad
Ad