Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Mobilitate crescuta prin autobuzele viitorului. Primul a intrat deja in paine la Budapesta

La initiativa Uniunii Europene a fost pus in aplicare, sub atenta coordonare a UITP, proiectul EBSF (European Bus System of the Future). Proiectul, demarat in septembrie 2008, face parte din Programul Cadru 7 de Cercetare si Dezvoltare Tehnologica in sistemul de transport de persoane si beneficiaza de un buget de 26 de milioane de euro. Proiectul are 47 de parteneri din 11 tari europene si a prins viata pentru a dovedi ca cele mai noi dezvoltari tehnice pot promova utilizarea autobuzelor si face transportul public mai atractiv pentru un spectru mai larg de utilizatori.

Proiectul presupune testarea autobuzelor puse la dispozitia operatorilor de transport de catre constructorii cooptati in program. MAN Truck&Bus, unul dintre cei care au raspuns provocarii EBSF, si-a luat rolul in serios, oferind companiei de transport public din Budapesta, BKV, spre testare, varianta articulata a autobuzului Lion’s City, cu un design special proiectat pentru acest program. De la finalul lui martie, vehiculul opereaza deja pe una dintre cele mai solicitante linii din capitala Ungariei.

Pentru o societate moderna, mobilitatea este o cerinta de baza, astfel ca un oras fara un transport public pus la punct este complet paralizat. Luand in calcul adevaratele costuri necesare pentru mobilitate, transportul public este categoric una dintre cele mai eficiente modalitati de locomotie, si nu doar in plan financiar, ci si din punct de vedere al reducerii gradului de poluare si al blocajelor din trafic.
La nivel european, sistemele de transport public deservesc 30 de miliarde de utilizatori, reprezintand 50% din totalul transportat la nivel mondial, iar cel mai comod mijloc de transport, cel putin din perspectiva furnizorilor de servicii, este autobuzul, pentru ca nu necesita o infrastructura speciala, adaptandu-se conditiilor deja existente. Unul dintre cele mai importante demersuri ale Comisiei Europene, care are ca obiectiv dezvoltarea unui sistem de transport public inovator si de calitate, este proiectul EBSF (European Bus System of the Future).
EBSF este un sistem inteligent, inovator si care, prin obiectivele sale, se integreaza perfect scenariului gandit de CE referitor la viitorul transportului public. Acesta utilizeaza solutii adaptate de constructorii care au acceptat provocarea de a lua parte la acest proiect la tipologia utilizatorilor, oferind astfel o capacitate mai mare de transport, confort, acces facil al pasagerilor si utilizare eficienta a energiei. Toate aceste elemente au fost adaptate in concordanta cu tendintele actuale in materie de mobilitate, reprezentand, de altfel, „inima“ unei retele de transport care sa-si deserveasca eficient utilizatorii. EBSF functioneaza ca un motor pentru dezvoltarea unor noi generatii de autobuze urbane menite sa imbunatateasca imaginea sectorului de transport public si atragerea unui volum mai mare de utilizatori.
Sub denumirea de „EBSF Demonstrator“ cinci autobuze vor fi testate in sapte orase europene: Bremen, Brunoy, Göteborg, Madrid, Roma, Rouen si Budapesta, ultimul fiind, de altfel, primul care a intrat deja in posesia autobuzului pe care il va testa in urmatoarea perioada. Acestora li se vor adauga alte 105 unitati retrofit.
Dintre cei cinci producatori europeni care iau parte la proiect, MAN este primul care, in cadrul unui eveniment organizat luna trecuta la Budapesta, a oferit deja reprezentantilor companiei de transport public din capitala Ungariei cheia unui autobuz, care va fi testat timp de noua luni pe una dintre cele mai solicitante linii de transport in comun.

„Leul“ MAN, „croit“ pentru Budapesta
Autobuzul articulat Lion’s City GL, pe care constructorul german l-a oferit, pentru teste, companiei de transport public din Budapesta, ca parte a proiectului de cercetare EBSF, a fost special dezvoltat, pentru a intruni nevoile utilizatorilor, in functie de parametrii furnizati de BKV, beneficiind astfel de un design inovator si de un interior prietenos.
Designul special al autobuzului de 18,75 l lungime si configurarea interioara au fost realizate la indicatiile BKV. Desi in mod normal autobuzele articulate sunt echipate cu trei sau patru usi, BKV a optat pentru o varianta cu cinci usi duble, fiecare de 1,25 m latime si complet vitrate, dotate cu senzori, care nu permit inchiderea daca in imediata apropiere se afla un pasager.
Usile cu care a fost dotat autobuzul de test fac parte dintr-o noua generatie, fiind echipate cu un mecanism electric de deschidere optimizat montat pe coloana rotativa, ceea ce duce la o economie de spatiu, pentru ca nu sunt necesare mecanisme complexe, fiind redusa si greutatea, si efortul de mentenanta. Noile usi se deschid si se inchid rapid, reducand timpul de asteptare in statie.
Si compartimentul pasagerilor a fost reproiectat si optimizat pentru a transporta un numar mai mare de calatori. Pentru a-si adapta capacitatea pentru un volum flexibil de pasageri, in functie de orele de varf, exista sapte scaune pliabile, cu inchidere magnetica. In functie de numarul pasagerilor, soferul poate bloca sau elibera inchiderea magnetica prin actionarea unui buton, ceea ce duce la crearea unui spatiu destul de generos la interior. Un semnal luminos de culoare rosie informeaza pasagerii cand scaunul este blocat. Autobuzul are 39 de locuri pe scaun si 118 in picioare, cu 12 mai multe decat varianta conventionala Lion’s City GL.
Compartimentul pasagerilor a fost proiectat pentru cel mai bun flux de pasageri, flexibilitate si confort. Designul s-a bazat pe cercetari stiintifice de simulare desfasurate de doua institutii de cercetare, una spaniola si una nemteasca. „Pentru a ajunge la aceasta varianta de lay-out a fost intreprins un studiu de cercetare a tipologiei calatorilor: cate persoane cu carucior pentru copii, in carucior cu rotile sau cu mobilitate redusa utilizeaza zilnic transportul in comun pe aceasta ruta“, a explicat Franz Freiherr von Redwitz, vice president sales and engineering MAN Truck&Bus, responsabil de proiectul EBSF.
In partea din fata, spatiul opus usii de la mijloc a fost rezervat pentru persoanele cu carucioare pentru copii si pentru cele cu dizabilitati. Pentru facilitarea urcarii si coborarii persoanelor cu nevoi speciale, usile au fost echipate cu rampe pliabile, dar si functie de ingenunchere, reducand inaltimea de acces de la 32 la 24 cm. Pentru a calcula necesarul capacitatii de transport pe linie, in diferite momente ale zilei, element impus prin proiectul EBSF, autobuzul a fost dotat cu un sistem sofisticat 3D care furnizeaza in orice moment o evidenta exacta a numarului de pasageri, fiind capabil sa faca diferenta intre persoanele adulte si copii.
MAN si compania maghiara de transport public au avut un parteneriat cu Vultron, furnizor local de echipamente de informare in statii si in vehicul. Astfel, doua monitoare LED, de 17“, furnizeaza in permanenta pasagerilor informatii referitoare la ruta si statii. Pentru siguranta calatorilor, interiorul este monitorizat de camere video, imaginile fiind redate pe alte doua monitoare de 6,5“ montate deasupra spatiului soferului. Deoarece pentru facilitarea accesului si pentru partea frontala a autobuzului s-a ales o usa dubla, pentru siguranta soferului compartimentul de lucru al acestuia a fost inchis cu sticla securizata.

Budapesta ofera conditiile ideale pentru teste
Vehiculul oferit de MAN pentru teste este propulsat de un motor diesel D20, de 10,5 l, in sase cilindri, care furnizeaza 320 CP, si care prin dotarea cu filtrul CRTec indeplineste standardele EEV. Motorul este cuplat la transmisia automata DIWA in patru trepte furnizata de Voith, cu soft SensoTop integrat. Cu ajutorul softului se realizeaza o economie a consumului de carburant de pana la 3%, prin detectarea topografica a pantelor si ajustarea treptelor de viteza in concordanta. Programul de schimbare a treptelor evita supraturarea motorului prin evaluarea gradului de inclinare a drumului, reducand nivelul de zgomot deranjant pentru pasageri. Noul compresor pentru instalatia de aer conditionat a fost modificat si, chiar daca furnizeaza acelasi raport de putere, are o greutate mai mica, rezultand o sarcina utila mai mare. Compartimentul motorului a fost echipat cu sistem de detectare a incendiilor si de stingere.
In viziunea reprezentantilor MAN Truck&Bus, Budapesta ofera cele mai bune conditii de testare a noilor tehnologii de transport public, datorita complexitatii retelei de transport public, dar si a numarului de utilizatori. Populatia Budapestei e de 1,7 milioane de locuitori, din care 55% sunt utilizatori ai mijloacelor de transport in comun.
Autobuzul va fi testat timp de noua luni pe linia 86, una dintre cele mai solicitante rute din oras. Acesta are o lungime de 11 km si 46 de statii, conectand doua dintre cele mai importante linii de tramvai si metrou ale capitalei maghiare. In fiecare saptamana, aceasta linie este utilizata de 26.000 de pasageri.

Articole similare