Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Modificari ale taxelor de drum si accizelor, incepand cu 1 ianuarie 2016

La inceput de an, la nivel european, au fost anuntate cateva modificari privind plata taxelor de drum si a accizelor rambursabile la carburant.
Astfel, potrivit TSG – euroShell, valorile taxelor de drum din Austria, pentru vehiculele Euro 6, vor creste cu 0,64%, iar pentru celelalte clase de emisie cu 1,17%. In Slovacia, noile tarife aplicate in sistemul SkyToll au scazut in medie cu 0,1%. In Italia, pentru traversarile de tunel Frejus/MontBlanc, efectuate din Italia, tarifele practicate au fost majorate cu 0,05%.
 

Norvegia acorda discounturi mai mari la plata taxelor de drum si a podurilor, cu aparatele Brobizz, in conditiile in care toate autovehiculele comerciale de peste 3,5 t, care circula pe drumurile publice din Norvegia, indiferent de tara in care au fost inmatriculate, trebuie sa fie dotate in mod obligatoriu cu un dispozitiv electronic (toll tag).
In Spania, aditional recuperarii TVA, clientii euroShell pot solicita returnarea unei parti din accizele platite pentru motorina. Incepand cu 1 Ianuarie 2012 valoarea accizei rambursabile din aceasta tara este de 0,001 euro/litru. In functie de alimentarile facute in anumite regiuni ale Spaniei, valoarea accizei rambursate poate fi mai mare decat media de 0,001 euro/litru.
Tot de la 1 ianuarie au fost introduse accize regionale (centima sanitara) in trei regiuni noi din Spania. In Aragon si Navarra, valoarea accizei regionale este 0,024 euro/litru, iar in Andalucia valoarea este 0,048 euro/litru. Suplimentar, in regiunile spaniole Cantabria si Castillia Leon s – a renuntat la acciza regionala, incepand cu 1 ianuarie 2016. Pentru alimentarile efectuate in aceste doua regiuni, se poate solicita acciza in valoare de 0,001 euro/litru.
Tot de la 1 ianuarie 2016, guvernul din Ungaria a decis reducerea valorii rambursabile a accizei la 7 huf/l, aproximativ 2 eurocenti/litru.
Incepand cu 12 decembrie 2015, valoarea accizei rambursabila la carburant in Belgia este de 0,1122917 euro/litru, cu aproape 50% mai mult decat era la finele lui octombrie 2015 (0,0763 euro/litru). In ultimele doua luni au avut loc patru majorari ale acestei valori rambursabile a accizei.
Mai multe amanunte despre noile tarife si detalierea acestora in functie de tipul de vehicul si clasa de emisie puteti gasi AICI.

Articole similare

Ad