Compania de logistică Al Faris a transportat și instalat 30 de rezervoare uriașe în cel la mare parc solar din lume, Mohammed bin Rashid Al Maktoum, parțial operațional deja, cu o capacitate de 5.000 MW. Iar pentru traseul din portul Jebel Ali (Emiratele Arabe Unite) până la locația finală a folosit modulele grele THP/SL de la Goldhofer, care combină un moment de îndoire ridicat, pentru sarcini extrem de grele, cu manevrarea ușoară și cu o cursă foarte bună a suspensiei, care au făcut să fie evitate orice probleme cu denivelările de pe traseu și de pe șantier. În plus, THP/SL constituie și o soluție economică pentru transportul încărcăturilor foarte grele și voluminoase, datorită sarcinii utile extrem de mari și capacității de a opera continuu.
Rezervoarele de 52 m lungime și 235 t au presupus o pregătire logistică intensă și obținerea a numeroase autorizații, și fiecare drum a fost făcut în convoaie ce includeau două ansambluri, fiecare cu 30 de linii de axe de la Goldhofer și un camion Mercedes-Benz Arocs. Asta a garantat livrarea punctuală în siguranță a tuturor rezervoarelor, care sunt folosite împreună cu un rezervor de expansiune ca parte a unui sistem de stocare a revărsării, în care lichidul termic expandat poate fi stocat și reutilizat.
Cele mai mari provocări ale acestui proiect de transport au fost scurtarea pe cât posibil a timpilor de încărcare și planificarea rutei optime din port până la parcul solar, din cauza restricțiilor de timp și a capacității mici de stocare din port. Traseul a fost organizat meticulos în termeni de modificări aduse drumurilor, variantelor ocolitoare și căilor temporare, astfel încât să se evite orice obstacol.
Proiectul a reușit 100% și rezervoarele au ajuns la destinație în timp scurt, iar acolo au fost descărcate, mutate circa 100 m de o macara pe șenile de 400 t și plasate pe fundații.