„Trimestrul al doilea slab este în esență în conformitate cu previziunile economice din primăvară”, susține Institutul german de statistică IfW Kiel, referindu-se la ultimele cifre comunicate de Oficiul Federal de Statistică (Destatis). În timp ce inflația ridicată și blocajele masive în aprovizionare au încetinit dezvoltarea economică generală, o „redresare puternică” a început în sectorul serviciilor, care a fost afectat în mod special de pandemie. Cu toate acestea, cel mai recent, așteptările gospodăriilor private și ale companiilor s-au întunecat considerabil.
„În special, așteptările de afaceri ale companiilor s-au prăbușit cu adevărat de la începutul războiului și indică o recesiune. Dar nu este clar în ce măsură așteptările pesimiste reflectă scăderile previzibile ale producției sau dacă acestea se datorează în principal îngrijorărilor legate de creșteri suplimentare ale prețurilor și de penuria de materii prime care, în cele din urmă, nu se vor materializa”, a precizat IfW Kiel.
În sprijinul respingerii ideii de recesiune vine constatarea că consumul privat poate fi încă alimentat de economiile suplimentare ridicate de la începutul pandemiei. Populația încă manifestă o cerere reținută după restricționarea posibilităților de consum legate de pandemie. Iar companiile au un volum mare de comenzi care le-ar permite să își extindă producția chiar și în cazul unei scăderi temporare a comenzilor sau al anulării comenzilor, atunci când blocajele din aprovizionare se vor atenua. Politica economică poate contribui la susținerea economiei prin reducerea cât mai rapidă a incertitudinilor legate de aprovizionarea cu energie și, astfel, prin creșterea certitudinii în materie de planificare.