Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Noi produse, dar mai ales noi strategii si in est, si in vest

La jumatatea lui iulie, Kögel a organizat la Burtenbach (Germania) un eveniment premergator IAA Hanovra cu ocazia caruia au fost prezentate principalele produse si servicii noi, alaturi de rezultatele financiare obtinute in ultimul timp pe o piata europeana aflata la un nivel foarte bun si cu tendinte de crestere. Evenimentul a fost cu atat mai spectaculos cu cat pentru expunerea noilor modele a fost blocata jumatate de zi o autostrada, iar jurnalistii invitati au avut ocazia de a petrece cateva minune de adrenalina maxima in dreapta campionului de raliu de camioane Jochen Hahn, chiar in vehiculul de 1.500 CP in care concureaza anul acesta.
 

Kögel are trei centre de productie – la Burtenbach (cu o capacitate de circa 13.000 de semiremorci pe an), Chocen (in Cehia, unde se produc sasiuri si se asambleaza semiremorci) si Duingen (Germania, pentru panouri sandwich) – alaturi de doua pentru activitati after-sales si asamblare, la Neu Ulm si Moscova.
Asa cum arata Thomas Eschey, director general responsabil cu tehnologia si productia, piata europeana de semiremorci este in prezent la un nivel foarte bun, cu 15% peste cel din 2015. Iar pentru Kögel, care in primul semestru din 2016 a vandut peste 7.000 de unitati, cresterea este chiar mai mare.
Comparativ cu nivelul de dinainte de criza, volumul vanzarilor este la 80%, dar „pentru toti competitorii e la fel, deoarece e greu sa te intorci la acel nivel. In prezent lucram in doua schimburi complete, dar putem creste capacitatea la nevoie introducand al treilea schimb si lucrand si in week-end. In plus, la fabrica din Cehia se pot asambla circa 8.000 de semiremorci pe an, deci o vreme nu va fi nevoie de investitii in cresterea capacitatii.“
Termenul de livrare este de 6-8 saptamani pentru semiremorci cu prelata, de 8-10 saptamani pentru frigorifice si putin mai mare pentru basculante.
In ciuda cresterii pietei europene in general, situatia din est, si mai ales din Rusia si tarile baltice, nu este foarte buna, deoarece volumele au scazut pentru multe firme de transport care acum cauta sa intre sa lucreze in vest, unde deja numarul de camioane este foarte mare. Pe de alta parte, asa cum remarca directorul international de vanzari Massimo Dodoni, aceste companii au stopat in ultimii ani investitiile din cauza razboiului si a crizei, deci flotele s-au invechit si acum trebuie cumparate noi semiremorci, odata cu cresterea economiei europene, care va duce si la cresterea traficului pe sosele. „Deci multe firme nationale si multinationale din est investesc acum in innoirea flotelor si piata va continua sa creasca pana in a doua jumatate a lui 2017, cand se va stabiliza.“
Pentru Kögel vanzarile in Rusia au scazut pana la zero cand au inceput conflictele din zona, dar compania si-a pastrat centrul din Moscova, unde lucreaza 25 de angajati, iar in iunie comenzile au inceput iar sa creasca si se estimeaza ca aceasta tendinta va continua.
Kögel este prezent, direct sau prin intermediul unor parteneri, in toata Europa, si inregistreaza cresteri in toate tarile, dar, asa cum explica Thomas Eschey, daca in urma cu 10 ani se concentra foarte mult asupra estului Europei, in ultimii trei ani strategia s-a schimbat si compania vrea sa fie tot mai puternica in vest. In prezent este lider de piata in Italia, la mare lupta cu principalii competitori germani, si are o pozitie buna in Spania, Portugalia si Franta (unde de curand are o noua organizatie de vanzari). Si spre aceste piete se indreapta acum mare parte din eforturile organizationale, mai ales pentru ca sunt tari unde e greu sa intri, deoarece competitorii sunt deja foarte bine organizati. Insa sigur ca Germania ramane piata cea mai puternica, urmata de BeNeLux. Polonia este si ea privita cu foarte mare atentie, ca si Romania, care este interesanta si pentru semiremorci noi, si rulate, si unde producatorul german pregateste schimbari interesante de strategie in viitorul apropiat, care sa permita o acoperire mai buna a pietei, un raspuns mai adecvat dat firmelor cu flote si oferirea prompta de service si piese de schimb, dar si de alte servicii, inclusiv financiare, de omologare s.a.
Desi Kögel este mai interesat acum de Europa de Vest, estul creste foarte puternic, la fel si regiunea balcanica si Ungaria si Cehia, multe flote din aceste tari lucrand in vest. Dar, desigur, desi cresterea procentuala din aceste zone este mai mare, in vest numarul efectiv de unitati vandute este cu mult superior. Pe de alta parte, pe termen lung este foarte important sa ai o structura puternica si in est, deoarece in cativa ani aceasta piata va fi stabila la un nivel ridicat, concluzioneaza reprezentantii Kögel.

Semiremorca usoara, acum si mai usoara
Noua semiremorca-prelata Kögel Lightplus ofera o sarcina utila cu pana la 335 kg mai mare decat predecesoarea sa (deoarece are o greutate proprie incepand de la 4.775 kg cu echipament special si de la 5.145 kg in versiunea standard) si o inaltime utila sporita (datorita noului cadru din otel, de constructie usoara, cu inaltime de 120 mm, cu 60 mm mai mica decat la generatia anterioara), deci o marja mai mare de profit. Cu toate aceste reduceri ale greutatii proprii, reprezentantii companiei declara ca inca se lucreaza aici, existand 3-4 puncte – unul dintre ele este peretele frontal – unde este posibila o noua diminuare.
In ciuda „economiei“ de materiale, vehiculul este foarte stabil si robust, gratie folosirii de oteluri de granulatie fina de inalta calitate. Iar traversele pe intreaga latime permit distributia uniforma a marfii pe suprafata de incarcare. Traversele din aluminiu sunt mai usoare cu 20 kg decat cele din otel, folosite de obicei, iar picioarele de sustinere sunt tot din acelasi material. Ca parte a noului sau design, Kögel Lightplus a fost echipata cu un nou profil al cadrului exterior, iar ancorarea marfurilor cu ajutorul cadrului exterior perforat VarioFix este posibila si datorita panelurilor laterale rabatabile, care vor fi disponibile optional din al doilea trimestru al lui 2017. Cele 13 perechi de inele de ancorare incluse in standard sunt acum disponibile cu carlige de prindere pe lateral, pentru manevrare mai usoara, si au o forta elastica de 2.500 kg.
Peretele frontal, stalpii de la colturile spate si tunelul usii spate sunt din aluminiu si au design standard, dar este disponibil si un tunel al usii spate din panouri sandwich Duroplastic, usoare si foarte robuste, cu interior fagure, folosite si in industria aviatica. Iar pentru o reducere suplimentara a greutatii cadrul tavanului este si el disponibil din aluminiu. Stalpii de la colturi, din fata si din spate, au fost micsorati mult fata de generatia anterioara, datorita acoperisului liftabil optional, ceea ce simplifica si incarcarea/descarcarea laterale.
Noua semiremorca este disponibila cu echipamente suplimentare care au si ele rolul de a reduce greutatea proprie: anvelope usoare si jante, rezervoare de aer sau suporti din aluminiu. Podeaua de 30 mm grosime, cu paneluri boltate, este conceputa standard pentru o incarcare de 5.460 kg pe axa stivuitorului, iar optional pentru 7.200 kg. Dar clientii pot alege si o podea de 27 mm grosime, boltata, care nu doar ca scade si mai mult greutatea proprie, ci previne si eventualele deteriorari ale marfii din cauza bolturilor, mentinand cel putin acelasi nivel de stabilitate.
Semiremorca are certificat DIN EN 12642 Cod XL si certificat pentru transport de bauturi daca este echipata corespunzator.
Reamintim ca toate vehiculele Kögel au cadrul protejat anticoroziune prin vopsire nano-catodica.
Principalele piete pentru semiremorca usoara de la Kögel – folosita de obicei la transport de bobine – au fost pana acum Germania, Austria, Italia (mai ales in nordul tarii) si Spania.
Reprezentantii producatorului mai puncteaza faptul ca de obicei la trecerea la un nou model se incearca oferirea lui la acelasi pret cu cel anterior, dar in acest caz, fiind vorba de numeroase optionale diferite, va exista o diferenta. Unul dintre echipamentele din dotare este plasa laterala de ancorare a marfurilor, care inlocuieste obloanele greu de manevrat, si care a fost inscrisa in competitia Trailer Innovation la categoria Siguranta.

Singura axa cu suspensie dubla pentru semiremorci
Noua axa Kögel KTA, conceputa special pentru semiremorcile Kögel, va fi expusa in varianta sa standard la IAA Hanovra si va putea fi comandata incepand de atunci. In cazul acesteia, doua bride garanteaza o strangere sigura a bratului suspensiei si a axei, corpul axei este inconjurat in partea de sus de bratele suspensiei si in partea de jos de doi saboti de fixare. Formele corpului axei, bratului suspensiei si suportului axei au fost adaptate in functie de fortele dinamice si statice care au rezultat in urma testelor statice, de condus si de pe bancul de proba si in urma noilor metode de calcul aplicate elementelor finite. Bratul suspensiei si corpul axei pot fi inlocuite separat, pentru reparatii mai usoare, iar corpul axei este forjat dintr-un singura piesa, fara puncte de asamblare, ceea ce garanteaza o repartitie buna a fortelor si o rezistenta mare la rupturi. Bratul suspensiei este din otel foarte rezistent, care garanteaza un echilibru bun intre proprietatile elastice si rezistenta. Iar un strat din metal si cauciuc amortizeaza fortele longitudinale si transversale la nivelul interfetei dintre consola si bratul suspensiei, pentru rezistenta mare la torsiuni si o comportare foarte buna a suspensiei.
Aceasta suspensie dubla unica in domeniu, cu axa supla din cauciuc si brat din otel cu arc, a fost testata si in laborator, si in conditii reale, pret de un milion de kilometri, si permite imbunatatirea comportamentului la drum, iar suprafata din cauciuc si metal amortizeaza miscarile si fortele indiferent de modul de functionare, si face asta fara sa sufere uzura. Inlocuirea placutelor de frana se face si ea foarte usor, fara instrumente speciale, iar discurile de frana se pot inlocui simplu, pastrand setarile rulmentilor. Cuplul de frictiune intre discul de frana si placute este adaptat optim si garanteaza o putere de franare si o durata de utilizare foarte bune.
Toate piesele de schimb pentru KTA vor fi disponibile prin intermediul catalogului online Kögel Parts incepand cu IAA Hanovra si numeroase service-uri din intreaga Europa au pe stoc reperele cele mai comune, ca discurile sau etrierele de frana, pentru a scurta cat mai mult imobilizarea semiremorcilor.
KTA este optionala pe semiremorcile Kögel, iar reprezentantii companiei estimeaza ca in primul an ea sa echipeze circa 10% din productia totala, dupa care procentul sa creasca in timp. Pretul sau este comparabil cu cel al axelor premium disponibile pe piata, „pentru ca este o axa de calitate si ofera caracteristici pe care nu le mai au alte axe“.

Transportul intermodal nu duce niciodata lipsa de noutati
Noile sasiuri pentru cutii mobile Kögel Combi cu axe centrale au o valoare de revanzare mare, datorita inaltimii variabile si barei de tractiune ajustabile pe inaltime si lungime, si permit o distributie optima a greutatii si mai mult spatiu util prin localizarea rezervorului de aer intre axe. Versiunea standard are o greutate proprie redusa, incepand cu 2.950 kg, dar si o constructie foarte robusta a cadrului, o greutate totala tehnic admisa de 19 t si o incarcare pe verticala tehnic posibila de 1.000 kg, si se preteaza la transport standard de cutii mobile (doua de dimensiuni C715, C745 si C782), avand o lungime totala de pana la 7,82 m, si de containere de 20' si ISO.
Bara de tractiune cu inel de cuplare boltat de 50 mm este montata din fabrica avand o lungime de 2.150 mm si o inaltime de cuplare de 400 mm, daca nu exista alte solicitari. Pentru instalare usoara si inlocuire ieftina in caz de deteriorare, bara de tractiune este prinsa de sasiu cu patru bolturi. Ea poate fi repozitionata variabil, pentru o ajustare mai usoara la nisa de cuplare si la inaltimea de cuplare a altui vehicul cu motor, de exemplu, in caz de revanzare. Asta permite o lungime de 2.150-2.350 mm, in trepte de cate 50 mm, si o inaltime de cuplare de 350-450 mm, in trepte de cate 10 mm.
Cu o lungime totala de 9.600 mm, noul Combi vine cu 1.810 mm distanta intre axe, pentru transporturi exceptionale.
In noua cutie mobila de volum (C 782) Swap Mega (o premiera in oferta Kögel) cu prelata laterala culisanta si prelata spate, care are greutate proprie de 2.420 kg in echiparea standard, se pot incarca/descarca mai rapid si mai usor prin lateral si prin spate bunuri cu inaltime de 3.000 mm, datorita unei solutii inovatoare (inscrise si in competitia Trailer Innovation la categoria Componente), in curs de obtinere a brevetului: un arc spate separat usor de ridicat. Cand se deschide usa spate, se declanseaza automat un mecanism care consta dintr-un cablu de otel cu bolturi de prindere, ce permite ridicarea arcului spate. Acest sistem automat este integrat inteligent in peretele spate fara a fi nevoie de componente suplimentare.
Sasiul este optimizat pentru o sarcina utila mare si este foarte stabil datorita aranjarii sofisticate a traverselor. In plus, traversele care acopera toata latimea permit distribuirea optima si uniforma a marfii pe suprafata de incarcare. Rezistenta podelei permite o incarcare de 5.460 kg pe axa stivuitorului, picioarele de sustinere rigide standard garanteaza o inaltime de stationare de 970 mm, iar profilul 2-in-1 montat pe cadrul exterior serveste drept opritor de paleti cu inaltime de 12 mm deasupra marginii suprafetei de incarcare si ofera 46 de gauri de ancorare pe fiecare parte, fiecare cu o forta de tractiune de 2 t.
Kögel mai propune un nou model Cargo Rail pentru transport multimodal, care are cadrul sasiu ranforsat, iar marginile de prindere integrate in cadru, protectia cu ajutorul prelatei cu clame de prindere din aramida si axele speciale permit transferul semiremorcii pe calea ferata, pe cele mai uzuale tipuri de vagoane. Vehiculele sunt certificate DIN EN 12642 Cod XL si sunt concepute pentru a fi transportate pe trenuri care merg cu viteza de pana la 140 km/h.
Alaturi de aceasta a fost expusa o semiremorca aproape identica din punct de vedere al sasiului, dar care se preteaza la transport pe mai multe tipuri de ecartamente ale caii ferate. Aceasta era destinata companiei italiene Transmec, prezente si in Romania, care a cumparat deja de la Kögel circa 200 de astfel de semiremorci, „si vom vinde si mai multe“, asa cum a tinut sa puncteze directorul international de vanzari Massimo Dodoni. Semiremorca este mai bine protejata impotriva furturilor si a vandalismului decat cea prezentata anterior.

Sustinere puternica pentru Euro Trailer
Cum in 2016 se incheie perioada de testare in Germania a vehiculelor comerciale inovatoare, iar numarul statelor participante continua sa creasca, evenimentul premergator IAA a reprezentat pentru Kögel si o ocazie de a sublinia inca o data avantajele semiremorcii Euro Trailer, o inventie a sa, cu 1,3 m mai lunga decat modelele aflate in prezent in circulatie, dar mai scurta decat camioanele articulate de 18,75 m – deci siguranta traficului nu va fi afectata, iar infrastructura existenta, inclusiv parcarile, nu trebuie sa suporte modificari.
Avand lungimea de 14,9 m, capacitatea Euro Trailer creste cu 10 m3, ceea ce-l face mai economic si mai prietenos cu mediul. Iar in versiunea cu podea dubla permite transportul a pana la opt paleti in plus, ceea ce reduce considerabil costurile pe paletul transportat.
Euro Trailer permite o economie de carburant de 10%, alaturi de o reducere in egala masura a emisiilor de CO2, si se bucura de tot mai multi adepti, folosirea lui fiind posibila pe toate retelele de drumuri din statele germane care participa in prezent la testele in conditii reale, iar ministrul de transport din aceasta tara a promis ca in toamna va fi luata o decizie in privinta utilizarii lor in mod curent.
Kögel poate oferi Euro Trailer in versiuni Cargo, Cool, Box si Mega. De altfel, producatorul german propune deja de 10 ani Euro Trailer in diverse variante, chiar inainte sa inceapa testele din Germania, in 2012, circa 300 de unitati, pe atunci numite Big Maxx, ruland pe drumurile din aceasta tara cu autorizatii exceptionale si demonstrandu-si performantele inca din 2006. In prezent in Europa sunt in operare circa 1.000 de Kögel Euro Trailer.
Numeroase companii, de exemplu din industria chimica, solicita acest model, iar in Europa asociatiile de logistica si politicienii privesc conceptul ca pe unul foarte promitator, menit sa creasca eficienta transportului de marfuri.
Reprezentantii Kögel sunt de parere ca si conceptul de 25,25 m, care optimizeaza greutatea utila, are sansele sale si ca si acesta si Euro Trailer ar trebui sa fie prezente in viitor pe sosele, deoarece volumele de marfuri transportate rutier vor creste.

Articole similare