Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Noi reguli provizorii pentru închirierea de vehicule fără șoferi

Negociatorii Parlamentului European și ai Consiliului au convenit să mai relaxeze restricțiile existente privind utilizarea vehiculelor utilitare uşoare sau a camioanelor închiriate fără șoferi, dintr-o altă țară a Uniunii.

Acordul provizoriu îşi propune să permită operatorilor de transport, companiilor de închiriere și leasing să răspundă vârfurilor de cerere pe termen scurt, sezoniere sau temporare şi respectiv să înlocuiască vehiculele defecte sau avariate. În plus, acordul la care au ajuns Parlamentul și Consiliu va contribui la susţinerea obiectivelor UE în materie de climă, deoarece vehiculele închiriate sunt, de regulă, mai noi, mai sigure și mai puțin poluante decât media flotei.

Statele membre au convenit să permită utilizarea vanurilor sau a camioanelor închiriate fără șoferi care dețin permisul unei alte țări UE, dar s-au opus unei deschideri complete a pieței, din cauza posibilelor distorsiuni fiscale. Negociatorii PE s-au asigurat că firmele de transport vor avea opțiunea de a folosi vehicule închiriate timp de cel puțin două luni pe an.

Statele membre pot alege, de asemenea, să solicite ca aceste vehicule să fie înmatriculate conform propriei legislaţii după 30 de zile de utilizare. Companiile vor trebui să raporteze autorităților naționale utilizarea vehiculelor închiriate, pentru a se asigura că aceasta nu reprezintă mai mult de 25% din flota totală de vehicule de marfă utilizată. Raportoarea PE Cláudia Monteiro de Aguiar (PPE, PT) a declarat: „Acest acord permite companiilor să închirieze mai ușor camioane suplimentare în loc să le cumpere, pentru a satisface nevoile sezoniere. Acest lucru oferă companiilor mai multe opțiuni, libertatea antreprenoriatului și șansa de a aloca resursele în cel mai bun mod posibil, ceea ce duce, de asemenea, la câștiguri de mediu și la siguranță rutieră.”

Acordul informal privind regulile UE de utilizare a vehiculelor de marfă închiriate fără șoferi trebuie încă aprobat de Consiliu și Parlament.

Articole similare

Ad