Ad
AdAdvertisement
Ad
Ad
Ad
Ad
AdAdvertisement
Ad
AdAdvertisement
Ad
Ad
Ad

Noua alianta ECTA militeaza pentru accelerarea tranzitiei spre camioane fara emisii

Opt companii si organizatii europene, printre care Nestle, IKEA, Unilever, Michelin si Girteka Logistics, au infiintat Alianta European Clean Trucking (ECTA), care militeaza pentru folosirea de camioane cu emisii zero si face lobby la UE pentru a accelera tranzitia spre vehicule mai verzi, pentru a respecta tintele de emisii propuse pentru 2030 si a ajunge la o Europa fara carbon pana in 2050. Reamintim ca in 2019, pentru prima data in UE, au fost stabilite obiective de reducere a cantitatii medii de emisii ale camioanelor pana in 2025 si 2030. Camioanele reprezinta 2% din vehiculele de pe sosele si sunt responsabile pentru 22% din emisiile rezultate din transportul in UE, iar fara decarbonizarea acestei industrii nu se pot respecta prevederile din acordul de la Paris. 

Printre membrii si sustinatorii ECTA se mai numara Deutsche Post, DHL Group, FM Logistics, GEODIS, Meyer & Meyer, Nordic Logistics Association, Transport and Logistics Netherlands, Vos Logistics, DB Schenker, International Council on Clean Transportation (care are rolul de observator tehnic) si The World Economic Forum. Este vorba, asadar, de transportatori, operatori logistici si producatori de bunuri de consum importanti din Europa si nu numai, care au mai mult de 1,6 milioane de angajati la nivel global si venituri in 2019 de peste 325 de miliarde de euro, alaturi de organizatii din societatea civila si asociatii cu retele puternice de membri si cu experienta in transport si mobilitate la nivel european. 
 
Cu ocazia anuntarii noii initiative, Frans Timmermans, vicepresedinte executiv al Comisie Europene pentru Green Deal, a subliniat importanta pe care il are un plan „verde“ de revenire din criza Covid-19 pentru sanatatea, economia si locurile de munca din UE si a laudat fondatorii ECTA pentru ca sprijina acest scop, oferind statelor europene un proiect concret de decarbonizare a flotelor de camioane pe care sa-l includa in planul lor de sustinere a economiei, avand ca reper Green Deal.
 
In Europa activeaza, conform unui raport ACEA pe 2019, circa 40 de milioane de vehicule de transport si distributie, iar camioanele transporta mai mult de trei sferturi din toate bunurile transportate terestru, asa cum reiese din statisticile Eurostat pe 2019 referitoare la energie, transport si mediu. Si, cum OECD se asteapta ca activitatea de transport sa se dubleze pana in 2050, este binevenit efortul ECTA de a sprijini UE in dezvoltarea si implementarea de politici sustenabile de transport rutier de marfa care sa scada drastic emisiile de CO2 si emisiile poluante.
 
Numerosi politicieni si manageri de companii fondatoare si sustinatoare ECTA si-au exprimat cu aceasta ocazie viziunea referitoare la o Europa mai verde si la un transport mai ecologic si au aratat ca vehiculele grele cu emisii zero sunt deja disponibile, dar ca, pentru adoptarea lor ca standard, este nevoie de un parteneriat public-privat puternic, acesta fiind motivul pentru care s-a infiintat Alianta. Tot acum s-a mai amintit ca pentru respectarea tintelor din acordul de la Paris este nevoie de inlocuirea a 7.400 de camioane Euro 6 cu vehicule cu emisii zero. Iar numerosi fondatori sau sustinatori au declarat ca au redus deja emisiile de carbon rezultate din activitatea lor, dar camioanele cu emisii zero ar accelera acest proces.

Articole similare

Ad