Desi Comisia Europeana a anuntat ca doreste amendarea regulamentului european 1073, cu referire la liberalizarea pietelor nationale, discutiile sunt abia la inceput, iar cum procedura adoptarii documentelor oficiale la nivel european este una de durata, cel mai probabil nu se va schimba nimic in urmatorul an. Astfel, programul national de transport va putea fi atribuit in continuare pe criterii competitive, insa cu respectarea prevederilor legale (inclusiv europene) in vigoare. Pe de alta parte, multi operatori se intreaba cat de benefica mai este licentierea pe trasee, in conditiile in care in ultimii ani au fost dezvoltate numeroase alte variante alternative de transport, care ii concureaza nestingherit.
Discutia pe marginea modificarii regulamentului european 1073 privind transportul international de pasageri este in stadiu incipient. Comisia Europeana a finalizat procedura de consultare publica pe marginea regulamentului si urmeaza evaluarile de impact, dupa care se va face propunerea definitiva si oficiala de modificare a legislatiei europene. Aceasta din urma este asteptata pentru toamna. Din acel moment, propunerea va urma un proces legislativ si birocratic, fiind trimisa catre parlamentele nationale pentru dezbatere. Se vor face mai intai discutiile in comisiile de specialitate si apoi actele normative vor fi aprobate si transmise inapoi la Parlamentul European. La final se va elabora forma finala a regulamentului, care se va publica in Jurnalul oficial al Uniunii Europene cu o data de intrare in vigoare, urmand sa fie anuntata si o alta data pana la care parlamentele din fiecare stat membru vor fi obligate sa transpuna in legislatia nationala prevederile acelui regulament. De regula, se ofera o perioada de 12-18 luni, a explicat Vasile Toma, senator si membru in Comisia de Industrie si Servicii din Senatul Romaniei. Chiar si in conditiile in care se decide liberalizarea transportului pe pietele nationale, acest lucru nu se va putea decide de pe o zi pe alta si va fi necesara o perioada de tranzitie. Prin urmare, trebuie gasita o formula de organizare a transportului national dupa expirarea programului de transport in 2019.
„Criteriile dupa care s-a facut ultima atribuire a traseelor interjudetene nu mai stau in picioare si ramane de vazut ce se va decide. Nu este exclus ca intr-o mare masura sa fie luata o decizie politica. In cazul in care se doreste insa liberalizare, trebuie facut un proiect clar si trebuie stabilit din capul locului ce forma de liberalizare se doreste. Apoi, trebuie facut un studiu de impact la nivel national, cu doua mari componente: impactul asupra calatorilor si impactul asupra operatorilor de transport. Domeniul transportului de persoane este unul dintre putinele unde mai avem capital autohton si ar fi bine sa fie pastrat“, a subliniat Vasile Toma.
Ce varianta de liberalizare ni se potriveste?
Liberalizare va fi si in Romania, dar dupa ce se va stabili o forma clara de liberalizare la nivel european, pentru …