Ad
Ad
AdAdvertisement
Ad
Ad
AdAdvertisement
AdAdvertisement
Ad
Ad

O piata in crestere, o lume ceva mai curata

Conform datelor furnizate de ACEA, piata de camioane s-a contractat in primele opt luni din 2010 cu 9,1% fata de nivelul din aceeasi perioada a anului trecut, numai Spania si Germania inregistrand cresteri, de 12,1, respectiv 4,1%. Totusi, vanzarile au cunoscut o tendinta ascendenta pe timpul verii, in iulie fiind inmatriculate in UE 14.051 de camioane grele, cu 18,2% mai multe decat in aceeasi luna din 2009, iar in august inregistrandu-se o crestere de 34% fata de august 2009 si fiind vandute cu 54,4% mai multe camioane in Germania, cu 45,5% mai multe in Spania sau cu 40,5% mai multe in Italia.
 

Acesta este cadrul general in care s-a desfasurat a 63-a editie a IAA Hanovra, la care am putut sesiza un optimism crescand din partea producatorilor de camioane si o preocupare tot mai sustinuta pentru economie si ecologie. Adica nimic foarte nou sub soare, acestea fiind de cativa ani directiile principale de dezvoltare a vehiculelor comerciale.

LF hibrid si o gama extinsa de motoare EEV de la DAF
DAF a prezentat hibridul LF45 de 12 t, care va intra in productie la sfarsitul anului, in Marea Britanie, la Leyland Trucks, dupa ce a fost testat doi ani in conditii reale. Alaturi de el s-au aflat editia speciala Blue Edition a cabinei Super Space Cab pentru XF105, un sistem telematic cu mai multe functii si, in premiera mondiala, gama completa de motoare EEV, care include MX de 12,9 l – in prezent de 360 si 410 CP si de la inceputul lui 2011 de 460 CP – dar si FR de 4,5 l si GR de 6,7 l si 220-300 CP.
Camionul de distributie LF de 12 t are sistem de propulsie hibrid paralel diesel/electric si permite reducerea cu 10-20% a emisiilor de CO2, in functie de aplicatie. Motorul diesel Paccar FR de 4,5 l indeplineste normele EEV fara filtru de particule si dezvolta 160 CP, fiind legat la o cutie de viteze Eaton automata, cu sase trepte, iar cel electric, instalat intre ambreiaj si cutia de viteze, este folosit si ca generator.
Energia produsa la franare este stocata in baterii Li-Ion, pentru a fi utilizata la accelerare, iar in functie de incarcarea bateriilor computerul central determina cand trebuie sa functioneze motorul electric si cand cel diesel.
Blue Edition se remarca prin vopseaua unica si prin functionalitate si este disponibila in serie limitata, numai pe piata germana. Camionul are motor MX de 12,9 l si 460 CP si cutie automata AS-Tronic cu 12 trepte, si este dotat standard cu volan din piele, frigider de 42 l, scaun Confort, sistem de incalzire, sistem audio complet si „Night Lock“, care protejeaza soferul de intrusi in timpul opririlor nocturne. Optional, camionul poate primi faruri cu xenon, pachet aerodinamic complet sau jante de aluminiu Alcoa.
DAF Telematics are acum functii noi, precum „gardianul virtual“, care trimite automat rapoarte cand camionul se afla aproape de adresa de livrare, pentru ca destinatarul sa se pregateasca de descarcare. De asemenea, acum e posibila determinarea traseului celui mai economic si comunicarea informatiei de catre centrul operational catre sofer. Si functia de creare a rapoartelor are acum optiuni noi, de exemplu ofera date despre numarul de ore de functionare a motorului. De acum exista si o interfata care permite asocierea sistemului telematic cu cel de la birou, pentru un schimb eficient, in timp real, al informatiilor intre sistemele de gestiune a transportului si vehicul.
Printre noutatile aduse de producatorul olandez se numara si faptul ca seria CF, in plus fata de versiunea cu axa tandem HT1355T cu butuc reducator, de 21 sau 26 t, este disponibila acum si cu reductor simplu pentru sasiurile 6×4 si 8×4 ale mixerelor de beton, cu greutate totala de 26 t pentru FAT CF 6×4 si de pana la 32 t pentru FAD CF85 8×4. Iar versiunea de 19 t a CF65 este disponibila si cu axa spate de 13 t, pentru o rezerva pe axa motoare si reducerea supraincarcarii in cazul incarcaturilor partiale.
Pe piata autotractoarelor mai mari de 15 t, DAF are acum peste 21% si este lider in UE, dar reprezentantii companiei spun ca trebuie imbunatatita prezenta si la sasiuri de 2-4 axe. Tocmai de aceea, la stand au fost expuse mai multe vehicule echipate complet: LF55 cu trei axe si caroserie Saxas pentru transport de bauturi, CF75 cu trei axe si caroserie HN Schörling pentru colectarea deseurilor, CF65 cu doua axe si caroserie frigorifica Schmitz Cargobull, CF85 cu trei axe si sistem VDL de containere, CF85 cu trei axe si sistem Gergen de incarcare a containerelor, CF85 cu patru axe si bena Meiller si XF105 cu trei axe si caroserie BDF.

Stand Daimler bogat, cu accent pe ecologie
Dupa primele opt luni ale anului, Daimler Buses a avut vanzari cu 22% mai mari decat in aceeasi perioada din 2009, MB Vans, cu 48%, iar Daimler Trucks, cu 33%, cu o crestere impresionanta in august, de 65% fata de august 2009.
La standul companiei au fost prezente trei marci – Mercedes, Fuso si Setra – si peste 60 de camioane, utilitare usoare, autobuze si autocare. 
Dezvoltarea propulsiilor alternative in cadrul grupului este rapida, astfel ca au fost expuse un MB Atego BlueTec Hybrid, un Econic cu biogaz, un Canter Eco-Hybrid din cele 1.000 produse deja in serie, un Freightliner Business Class M2e Hybrid, un MB Sprinter Hybrid si un MB Sprinter pe GPL – acesta din urma in premiera la un targ de profil. Urmatoarea etapa consta in dezvoltarea de vehicule care sa nu aiba deloc emisii, iar cele doua solutii-cheie sunt propulsia cu pila de combustibil si cea electrica, pe baterie. Din aceasta categorie au fost expuse Citaro si Vito, dar si Fuso Canter E-CELL, in premiera mondiala.
MB a prezentat pentru prima data pe un Actros din gama grea Active Brake Assist de a doua generatie, dotat cu o functie noua, care permite si interventia in cazul unor obstacole imobile, si a carui comercializare va incepe in cateva luni. Este vorba de un sistem ce include trei fascicule radar care acopera suprafata din fata camionului pe o distanta de 7-150 m. Senzorii determina continuu diferenta de viteza fata de vehiculul din fata si distanta pana la un obstacol fix si, daca accidentul nu poate fi evitat, soferul e avertizat vizual si apoi sonor. Daca nici asa nu intervine, sistemul franeaza automat. ABA2 functioneaza la viteze de 8-88 km/h.
Editia speciala limitata Actros Edition este disponibila in variantele Black Liner si White Liner. Camioanele au o estetica originala, subliniata de oglinzile retrovizoare cu insertii cromate, de treptele din inox, de proiectoare, faruri si de luminile de pozitie pe LED. Scaunele, usile, volanul si cotierele sunt imbracate in piele, iar marginile geamurilor si duzele de aerisire au insertii din lemn nobil, negru mat. Camionul este dotat standard cu trapa electrica si climatizare automata, pentru un plus de siguranta sunt disponibile, tot standard, Active Brake Assist, asistentul care permite mentinerea traiectoriei si airbagul pentru sofer, iar pentru reducerea consumului de carburant exista deflector pe acoperis, deflectoare laterale si fuste laterale aerodinamice.
O alta noutate este autotractorul Actros Lowliner cu inaltime de cuplare de 1.020 mm, cu trei axe si axa motoare pe spate, adaptat la transport de marfuri voluminoase, cum sunt palele morilor de vant. Greutatea totala ajunge la 68 t daca se foloseste axa cu planetare reducatoare HL7. Vehiculul expus, Actros 2548 LSNRL 6×2/4, are cabina Megaspace.
Actros a mai fost expus si in varianta cu cabina dubla din otel, de 1.680 mm lungime, pentru echipaje de pompieri, care permite transportul a patru pasageri suplimentari in spate.
La standul MB au mai fost prezente cateva variante ale vehiculelor speciale Unimog, Econic si Zetros. U 20 compact, cu tractiune integrala, este disponibil mai nou cu cisterna, pentru stingerea incendiilor, si are greutate totala de 9,3 t, capacitate de stocare de cel putin 2.000 l de apa si pompa de 1.000 l/minut. U 500, intr-o versiune pentru logistica in agricultura, are 39 t greutate totala si sarcina utila de 24 t, transmisie integrala si pneuri mari, cu caneluri adanci. Vehiculul poate tracta doua remorci. Unimog 5000 a fost expus intr-o varianta compacta, cu macara, scule pentru autodepanare, vinci pe sasiu si nacela ridicatoare. De curand, acest model este pregatit din fabrica pentru instalarea unei macarale. Econic pe gaz natural a fost prezentat intr-o varianta de remorcher de avion, cu cabina joasa, care poate beneficia si de omologare pentru a circula pe sosele.
In ceea ce priveste FleetBoard, noua interfata DispoPilot instalata in camion poate fi folosita de sofer in mod intuitiv, iar arhitectura sistemului de gestiune a transportului a fost regandita, fiind mai flexibila, deoarece face posibila nu doar transmiterea comenzilor, ci si a detaliilor despre comanda, si repartizarea comenzilor in functie de natura lor, pentru a acoperi o paleta mai larga de activitati, de la transport pe distante lungi la colectarea deseurilor. Navigatia DispoPilot propune ultima versiune de harti rutiere, incluzand informatiile specifice pentru transportul cu camioane grele. Si FleetBoard Mapping are numeroase functii noi: imaginile prin satelit permit vizualizarea cu precizie a pozitiei vehiculului, la fiecare 30 de secunde, si a evolutiei traseului, si transmit informatiile din 10 in 10 minute.
MB TrailerAxleSystems a prezentat la IAA axele de remorca DCA Steermaster, DCA Airmaster si DCA Weightmaster si prin noua pregatire pentru sistemul de umflare a pneurilor de pe axele remorcii. Acesta este racordat la alimentarea cu aer comprimat de la remorca, iar aerul comprimat ajunge la valvele pneurilor prin axa remorcii. Astfel, anvelopele au durata de viata mai mare, iar consumul de carburant scade.

Inovatiile Iveco, sub bagheta lui Leonardo da Vinci
Iveco a avut unul dintre cele mai spectaculoase standuri, inspirat de opera lui Leonardo da Vinci, cu reproduceri ale desenelor celor mai cunoscute ale acestuia si cu schite ale unor masini imaginate de artistul si omul de stiinta italian.
Una dintre sectiunile standului a fost consacrata produselor destinate transportului rutier pe distanta medie si lunga, si a adapostit un Eurocargo cu transmisie hibrida paralela diesel/ electrica, dar si numeroase configuratii Stralis. In centrul atentiei a fost Ecostralis, o varianta Stralis AS, AD sau AT, dotata cu transmisii noi, optimizate, pentru un consum redus de combustibil, si control permanent al presiunii din pneuri. Este, asa cum apreciaza reprezentantii companiei, camionul cel mai rentabil si durabil din categoria sa, deoarece are pneuri speciale, cu rezistenta mica la rulare, si caracteristici aerodinamice bune. Camionul are motoare Cursor 10 de 420 si 460 CP sau Cursor 13 de 500 CP, care corespund normelor EEV.
O alta parte a standului a fost dedicata vehiculelor off-road – si aici au fost expuse versiuni Trakker cu motor Cursor 13 care respecta normele EEV fara filtru de particule – sau celor multifunctionale, pentru misiuni speciale – de exemplu, la Hanovra a fost prezentat un vehicul pentru Protectia Civila Italiana.
Lor li s-a alaturat conceptul Glider, care include inovatii destinate obtinerii unor performante superioare, cu consum cat mai mic de energie: panouri fotovoltaice de 2 m2 pe cabina, cu rentabilitate energetica mare, care produc energie regenerabila la bord, si sistem de recuperare a caldurii, care poate diminua cu pana la 10% consumul de carburant pe autostrada. Caldura gazelor de esapament este transformata in electricitate datorita unui circuit termodinamic bazat pe o masina compacta si eficace, cu vapori. Un schimbator de caldura de mare randament este plasat pe esapament, imediat dupa sistemul de reducere a emisiilor, iar caldura care nu este transformata in energie este dispersata in lateral.
In spatiul exterior, Iveco a expus opt vehicule, din care unul pentru stins incendii fabricat de Magirus, cu scara articulata de 32 m, un Stralis 6x2x4 pe gaz natural, cu suspensii pneumatice pe toate cele trei axe, pentru transport de masini, si un Leoncino din clasa medie, de 3,5-7 t, fabricat pe o platforma chinezeasca si destinat exclusiv pietelor emergente, cu motor de 116-140 CP si trei tipuri de cabine.
De asemenea, un autotractor Stralis pe gaz natural, conceput special pentru livrari in orase, cu temperatura controlata, a fost expus la standul Frigoblock. Lor li s-au alaturat un Eurocargo 120E25/P cu platforma de incarcare cu haion ridicator si noul Trakker AD 260T41YW/P 6x4x4, cu greutate totala de 26 t,
Un Eurocargo hibrid de 12 t apartinand Coca-Cola a fost expus la standul carosierului Spier, avand functie Stop/Start si motor diesel Tector de dimensiuni mici, de 180 CP, care respecta normele EEV, asociat cu un motogenerator electric de 60 CP, o cutie de viteze automatizata cu sase trepte si baterii Li-Ion. Vehiculul mai este disponibil si cu greutate totala de 7,5 t si motor Tector de 160 CP. In trafic urban, Eurocargo hibrid permite o reducere cu 30% a consumului de combustibil fata de camioanele cu motor diesel, iar sarcina sa utila este cu 200 kg mai mica. O inovatie adusa de acest vehicul este declansarea automata a franei de motor in faza de decelerare, inainte de interventia franei de serviciu.
Vanzarile Iveco nu au crescut atat de mult in Europa pe cat s-ar fi dorit, asa cum declara presedintele companiei, Paolo Monferino, dar China si America de Sud sunt piete foarte dinamice, si de aceea producatorul italian isi propune ca, prin intermediul joint-venture-urilor, sa le abordeze cu gama potrivita de vehicule, dar si sa exporte de acolo in zonele cu standarde mai joase si, pe viitor, in Europa. Astfel, planurile de productie ale Iveco includ Europa, America Latina, Africa si Orientul Mijlociu, iar in ceea ce priveste gama, vor fi lansate modele noi in fiecare an, in afara de motoarele Euro 5 pentru gama usoara si Euro 6 pentru cea grea: Power Daily va fi produs in China si lansat in 2013 in America Latina si unele tari din Africa si Orientul Mijlociu, Eurocargo va fi lansat in 2012, noul Cursor va inlocui motorul Cavallino in 2011, iar o cabina din gama medie, bazata pe actuala platforma folosita in China, va fi oferita in America Latina, Africa si Orientul Mijlociu, pentru ca in 2013 sa ajunga in Europa un vehicul complet nou, bazat pe o platforma produsa in China.

Reducerea consumului, prioritatea MAN
Pentru prima data, standul MAN de la IAA a reunit vehicule comerciale MAN si Volkswagen.
MAN a prezentat un concept revolutionar, cu un design schimbat radical, diferit complet de cel cubic al cabinelor traditionale: Concept S. Coeficientul sau aerodinamic corespunde celui al unei berline, iar economia de carburant care rezulta din asta, daca i se ataseaza o semiremorca optimizata si ea, este de pana la 25% comparativ cu un tren articulat conventional de 40 t.
MAN a mai expus, in premiera mondiala, TGX EfficientLine, care permite o economie de motorina de pana la 3 l/100 km si are un lant cinematic optimizat, cu o noua generatie de Intarder si piese auxiliare ce reduc consumul. Vehiculul are motor de 400, 440 sau 480 CP si cutie de viteze cu priza directa care, in combinatie cu puntile hipoide simple, reduce pierderile cauzate de frictiune de-a lungul lantului cinematic, ceea ce duce la economii de carburant de 2% comparativ cu varianta cu transmisie demultiplicata Overdrive. Iar economia medie data de cutia de viteze automatizata MAN TipMatic® este de 4,5%. Camionul are anvelope Energy si sistem de monitorizare a presiunii din pneuri, important pentru a rula economic.
In pretul EfficientLine este inclus si trainingul MAN ProfiDrive.
MAN a mai expus doua TGL cu sarcina utila mare, unul de 8 t si 180 CP, pentru distributie pe trasee aglomerate, si altul de 12 t si 250 CP, cu cabina suprainaltata LX si sarcina utila de circa 6 t, pentru transport pe distante mai mari. Ca particularitate, acesta din urma are un retarder secundar care functioneaza ca sistem de franare continuu, performant si fara uzura, ce diminueaza uzura franelor, sporeste siguranta si creste viteza medie. La stand a fost expus si TGL 12.220 Hybrid, cu motor EEV de 220 CP si motor electric de 60 kW, integrat in lantul cinematic, si care serveste drept alternator si demaror.
Din gama TGM a fost expus un camion 6×2-4 BL, cu trei axe, de 26 t, cu motor de 290 CP si bena pentru deseuri menajere.
MAN a mai prezentat diferite variante TGS cu sarcina utila optimizata si echipamente care ii sporesc fiabilitatea.
Pentru teren foarte dificil si trasee care presupun nisip, noroi sau traversari de cursuri de apa, MAN propune gamele HX si SX, utilizate de fortele armate din numeroase tari si disponibile ca sasiu 4×4, 6×6 si 8×8 sau autotractor rutier militar pentru transporturi exceptionale.
Firma braziliana VW a participat pentru prima data la IAA impreuna cu MAN, sub sloganul „More you don t need. Less you don t want.“ Ea produce trei game de vehicule, Delivery, Worker si Constellation, si a fost reprezentata la Hanovra de doua camioane Constellation.

Renault de la mic la mare, ecologice si economice
Renault Trucks s-a concentrat asupra solutiilor pentru economiseasca energie, prin folosirea Optifuel, si pe vehicule pe combustibili alternativi, cunoscute sub numele Clean Tech.
La stand au fost expuse un Premium Optifuel optimizat – pentru un consum de carburant cu 6,4% mai mic, care include si training pentru soferi – versiuni van si sasiu-cabina ale noului Master, cu un consum cu circa 7% mai mic decat modelul anterior, si gama de produse si servicii Optifuel Solutions, care sprijina companiile in incercarea de a diminua costurile cu carburantul: Optidriver+ sau cutia de viteze robotizata Optitronic, noile motoare Euro 5 DXi 11 si 13 s.a. In prezent, in Europa sunt 300 de companii, cu circa 14.000 de soferi, care au ales acest program si au reusit, pentru intreaga flota, un consum mediu cu circa 15% mai mic.
In premiera mondiala, Renault a prezentat OptiTrack, bazat pe Premium Lander 4×2, dar care are transmisie 4×4 temporara, cu 490 kg mai usor decat un camion 4×4 traditional, ceea ce duce la un consum cu pana la 10% mai mic.
Vehiculul include o serie mai larga de premiere mondiale: sistem complet hidraulic compatibil cu transmisia robotizata Optidriver+ si posibilitate de activare a functiei OptiTrack prin simpla apasare a unui buton de pe bord, atat in mers, cat si in stationare.
Din categoria camioanelor care functioneaza pe propulsii alternative au fost expuse un Maxity electric si un Premium Distribution Hybrid Tech, dar gama RT este mai larga. Maxity electric este destinat aplicatiilor in mediul urban, cu un kilometraj zilnic redus. Vehiculul este in a doua faza de dezvoltare, care presupune dotarea cu o noua cutie de viteze. Maxity electric are motor electric asincron care atinge o viteza de 90 km/h si baterii Li-Ion care permit o autonomie de 100 km. Prima unitate a fost livrata companiei Tafanel in mai 2010 si este destinata transportului de bere, dar alti clienti au comandat deja noi variante.
Premium Distribution hibrid este testat in Lyon de anul trecut si generatia a doua este operationala in teste la Coca-Cola Belgia si la Colas in Lyon. RT foloseste logo-ul Clean Tech pe toate vehiculele sale hibride, electrice sau pe CNG.
La stand au mai fost expuse, pentru distante lungi, Magnum de 18 t si 520 CP si de 26 t si 480 CP, acesta din urma EEV, pentru distributie un Midlum de 12 t si 220 CP, pentru constructii Pemium Lander de 18 t si 460 CP, cu OptiTrack, si Kerax de 26 t si 420 CP, iar pentru distributie usoara, Master de 3,5 t si 125, respectiv 150 CP, acesta din urma cu cabina pentru echipaj, si Maxity de 3,5 t si 130 CP. Nu a lipsit un camion de curse Premium MKR.
Produse si servicii Ecolution by Scania
Scania a expus un camion din seria R, in configuratie 4×2, cu motor V8 de 730 CP si cabina Topline, un autotractor R 500 4×2 cu motor V8 si cabina Topline, un autotractor optimizat din punct de vedere al consumului de combustibil G 400 4×2 cu cabina de dormit, un autotractor destinat inchirierii, R 440 4×2 cu cabina Highline (din gama Ecolution), un sasiu R 420 6×2 EEV, pentru cutii mobile, cu cabina Highline, o basculanta Meiller pe trei parti pe G 480 8×4 cu cabina de zi, un camion de distributie P 280 4×2 cu duba de la Junge Fahrzeugbau pentru 18 paleti si cu platforma de aluminiu MBB Palfinger, un vehicul de distributie P 270 6×2 pe etanol, care respecta normele EEV, si un P 310 6×2 low-entry, pentru colectarea deseurilor, care respecta normele EEV – ultimele doua din aceeasi gama Ecolution.          
 Iar la exterior au fost expuse un autotractor jos, R 400 4×2, pentru industria auto, care se cupleaza la semiremorci mega, un sasiu R 400 6×2 pentru livrari just-in-tine la fabrici auto, si un transportor de masini, P 400 4×2, la standul Rolfo. Cele mai multe dintre camioanele expuse au noua cutie de viteze automata Scania Opticruise si retarder Scania.
Scania a tinut sa atraga atentia asupra unei game noi de produse si servicii grupate sub denumirea Ecolution by Scania, care ajuta la reducerea emisiilor de CO2. Pachetul include vehicule cu configuratii optimizate pentru reducerea consumului, inclusiv care ruleaza pe combustibili alternativi sau regenerabili, suport pentru sofer (training adaptat fiecarei aplicatii), sprijin operational (analize ale transportului, inclusiv analize de cost si estimari legate de consum) si programe speciale de intretinere – elemente disponibile si separat.
Una dintre cele mai recente noutati de la Scania este generatia de motoare pe gaz de 9,3 l, disponibila pentru Seria P. Capacitatea rezervoarelor este de 640 l de gaz, iar variantele de 270 si 305 CP respecta normele EEV.
Motoarele diesel Scania Euro 4 si 5 sunt compatibile pana la 100% cu biodieselul, care permite reducerea emisiilor de CO2 cu circa 35%, la o performanta comparabila cu cea a motoarelor care folosesc motorina. Solutia este destinata transportului pe distanta mare, iar pentru transport urban Scania recomanda noile motoare pe gaz, care respecta normele EEV si pot reduce emisiile de CO2 cu pana la 70%. Pe etanol poate functiona motorul de 270 CP, reducerea emisiilor de CO2 fiind si in acest caz de 70%.
Scania are si o oferta noua pentru managementul flotei, care include instrumente de monitorizare si analiza a performantelor vehiculului si soferului, dar si rapoarte de mediu. Pachetul Monitor ofera, la intervalele de timp agreate, rapoarte pe e-mail referitoare la performantele camioanelor. Pachetul Analysis permite accesul la informatii despre sofer si vehicul prin intermediul unui portal web si ofera instrumente pentru analiza datelor in mai multe moduri, inclusiv calcule privind impactul asupra mediului. Iar Control permite operatorului sa controleze rutele si sa urmareasca vehiculele.

Propulsii hibride pentru 26 t, numai la Volvo
Si Volvo a pus accent pe solutii economice si ecologice, inclusiv pe folosirea de combustibili alternativi, si in acest sens a expus un FM propulsat de motor diesel de 13 l si 460 CP pe gaz metan, a carui eficienta a fost imbunatatita cu 30-40% fata de modelele actuale pe gaz, deoarece metanul este ars in timpul proceselor diesel.
Alte avantaje aduse de acest camion constau in faptul ca pretul metanului este mult mai mic decat al motorinei in multe tari, iar daca el nu este disponibil, camionul poate merge numai pe diesel. In plus, cantitatea de CO2 emisa scade cu 80%. In ciuda posibilitatilor mai reduse de alimentare cu gaz metan, deja sunt clienti interesati in Suedia, Marea Britanie si Olanda, iar Volvo va spori treptat in 2011 numarul de unitati produse in serie.
A mai fost prezentat un motor hibrid de 7 l, care va fi lansat in 2011 pe noua versiune FE – Volvo fiind, asa cum declara reprezentantii companiei, singurul producator de camioane care ofera propulsii hibride in segmentul vehiculelor de 26 t.
De la stand nu a lipsit noul FMX, lansat in acest an la Bauma, si pentru care s-au primit deja circa 1.000 de comenzi, un model pe care Volvo mizeaza pentru a deveni lider in segmentul constructiilor, asa cum a reusit la transportul de cursa lunga. El a fost prezent in doua variante de basculante: 8×4 cu motor de 420 CP si 6×4 cu motor de 460 CP. Alaturi s-a aflat incarcatorul Volvo L180F cu transmisie Optishift, prima tehnologie din lume de acest gen, care reduce cu circa 15% costurile, comparativ cu transmisiile precedente.
Lor li s-au alaturat Volvo FH16 cu motor de 700 CP, transmisie I-Shift si frana de motor VEB+, in versiune remorcher 8×4, cu cabina Globetrotter XL, doua FH, sasiu si tractor, cu motor de 460, respectiv 500 CP, noul FM pentru transport regional, lansat in primavara, in varianta sasiu cu motor de 410 CP, un FE cu motor de 340 CP si un sasiu FL cu motor de 240 CP.   

Articole similare