Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Olimpia Parking utilizează tehnologia ABB pentru soluții de încărcare, atât pentru vehicule electrice, cât și pentru flote

Olimpia Parking, una dintre cele mai mari parcări private situată la Aeroportul Internațional Henri Coandă din București, surprinde cu soluții, precum tehnologia ABB de ultimă generație pentru automatizarea clădirii și pentru încărcarea vehiculelor electrice. Olimpia Parking dispune și de o serie de facilități pentru o parcare sigură, convenabilă și ușoară, care îmbunătățesc experiența utilizatorilor și acreditările de mediu ale companiei.

De asemenea, Olimpia Parking oferă condiții premium pentru mașinile electrice și hibride. ABB E-mobilty a furnizat 36 de stații de încărcare Terra AC 22kW și o stație de încărcare rapidă Terra 94 CJ 90kW DC, toate cu conectivitate la cloud prin ABB ChargerSync care permit configurarea de la distanță, monitorizarea, gestionarea sarcinii și actualizările software, reducând astfel la minimum nevoia de intervenție la fața locului și maximizând timpul de funcționare și eficiență.

Instalarea echipamentelor a fost realizată în colaborare cu compania IOT Solutions care în prezent conferă cea mai mare capacitate de încărcare a vehiculelor electrice instalată într-o singură locație din România.

Locația dispune de 1.500 de locuri de parcare cu iluminare inteligentă datorită sistemului ABB de automatizare a clădirii ABB i-bus® KNX. Totodată, format din peste 126 de senzori conectați la o rețea de lămpi tip LED, sistemul asigură o gestionare adecvată a puterii și o intensitate optimă a luminii în toate zonele. Pentru a atinge o astfel de precizie au fost instalate 32 de module dimabile cu 8 canale fiecare pentru control 1-10V, împreună cu senzori de mișcare, 4 controlere logice și 5 alimentatoare ABB i-bus® KNX. Adoptarea soluției ABB i-bus® KNX a condus la o reducere a consumului de energie electrică de peste 80%, comparativ cu designul clasic inițial.

„Am ales soluțiile de încărcare pentru vehicule electrice de la ABB pentru că acestea vin complet echipate cu toate sistemele de protecție integrate pentru scurtcircuit, supratensiune, pierderea legăturii la pământ etc. Ele pot fi conectate prin cablu dar si prin Wi-Fi la internet, au conexiune Bluetooth integrată, dar si control integrat GSM, RFID.”,

a declarat Adrian Micu, Director General IOT Solutions.

În 2010, ABB a intrat pe piața mobilității electrice și a vândut peste 1 milion de încărcătoare pentru vehicule electrice în peste 85 de piețe; peste 50.000 de încărcătoare rapide în curent continuu (DC) și peste 1 milion de încărcătoare în curent alternativ (AC), inclusiv cele vândute prin Chargedot.

Încărcătoarele rapide ABB Terra DC sunt proiectate pentru încărcarea rapidă și convenabilă a tuturor modelelor de vehicule electrice, inclusiv a celor echipate cu sisteme de baterii de înaltă tensiune. Dimensiunea compactă a încărcătorului Terra funcționează perfect pentru utilizarea publică, dar și pentru flote, în timp ce designul său modular permite o creștere a puterii de încărcare până la 180 kW.

ABB dispune de o gamă largă de soluții de încărcare pentru vehicule electrice, de la încărcătoare de 3,7 kW, până la încărcătoare rapide de 600 kW, atât pentru automobile electrice, cât și pentru încărcarea rapidă a autobuzelor și camioanelor electrice. ABB Electrification este lider global în tehnologia distribuției și gestionării energiei electrice de la sursă la priză cu peste 50.000 de angajați din aproape 100 de țări.

„Suntem bucuroși sa oferim Olimpia Parking soluții ABB de ultimă generație pentru automatizarea clădirilor și încărcarea vehiculelor electrice”,

a declarat Erhan Savas, Vicepreședinte Comercial, Electrificare la ABB România.

Articole similare

Ad