Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Oportunități pentru livrări finale sustenabile

Sustenabilitatea câștigă teren în distribuția finală nu doar pe partea de mobilitate, ci și în depozitare, unde spațiile logistice și industriale devin tot mai „verzi“, cu o amprentă de carbon din ce în ce mai redusă asupra mediului. Iar tendința se reflectă inclusiv în costurile mai mici generate de o astfel de clădire, costuri de care beneficiază proprietarii și chiriașii deopotrivă. Însă eficiența poate fi atinsă, spre exemplu, și prin alte strategii de depozitare, așa cum sunt centrele logistice urbane sau micro-depozitele, care sunt folosite cu succes deja de mai mulți ani de către companii locale de curierat și care ajută la optimizarea costurilor și la îmbunătățirea gradului de servicii atât pentru mediu, cât și pentru clientul final. După e-mobilitate, depozitarea sustenabilă a fost cea de-a doua temă majoră de discuție în cadrul videoconferinței Tranzit „Eforturi pentru o distribuție verde“, organizate pe 10 martie și transmise Live pe paginile de LinkedIN și de Facebook ale revistei noastre.

Sustenabilitatea construcțiilor logistice este o temă în permanentă atenție pentru dezvoltatorul P3 Logistic Parks, în opinia Sînzianei Pardhan, Managing Director P3 România, aceasta fiind în Top 3 tendințe. „Și la nivelul P3, dar și la alți dezvoltatori de pe piață, observ o preocupare foarte importantă pentru integrarea de elemente verzi, de elemente sustenabile în dezvoltarea de noi clădiri. Ca politică internă, orice clădire nou dezvoltată de P3 trebuie neapărat să atingă standardul de certificare BREEAM Very Good sau mai mult. Chiar acum avem o clădire în dezvoltare în Olanda de 98.000 m2 care țintește standardul BREEAM Outstanding“, a declarat Sînziana Pardhan la evenimentul Tranzit. BREEAM este cea mai cunoscută și populară metodă de evaluare a sustenabilității din lume. După evaluare se acordă un punctaj în funcție de care este eliberat un certificat de un anumit nivel – Pass, Good, Very Good, Excellent și Outstanding. Pe lângă partea de mediu, BREEAM evaluează și aspectele sociale și economice ale unei clădiri. Asta înseamnă că dezvoltările clasificate BREEAM sunt locații durabile care sporesc bunăstarea persoanelor ce locuiesc și lucrează în ele, ajută la protejarea resurselor naturale și fac investițiile imobiliare mai atractive. În România, în portofoliul actual al P3 nu există niciun depozit evaluat din punct de vedere al sustenabilității, însă la nivelul Europei Centrale și de Est sunt deja trei clădiri certificate BREEAM, alte șase urmând să primească standardul până la finalul anului, a mai punctat Sînziana Pardhan. În plus, la nivelul întregului portofoliu, P3 Logistic Parks este în proces de obținere a certificărilor BREEAM IN-Use. Asta înseamnă că și cele 14 clădiri logistice pe care compania le deține în parcul P3 Bucharest A1, aflat la km 13 pe autostrada București-Pitești, vor primi certificarea BREEAM IN-Use până la finalul anului. În total, în Europa Centrală și de Est vor fi 151 de clădiri cu această certificare. „Este un proiect în desfășurare pe care îl avem cu o serie de consultanți externi pentru îmbunătățirea clădirilor și aducerea la standardele necesare pentru a fi certificate“, a explicat Sînziana Pardhan.

Marii jucători dezvoltă durabil de mai mulți ani

Încă de la finalul anului trecut, normele privind construcțiile din punct de vedere al sustenabilității au fost modificate și în România. Spre exemplu, clădirile noi, dar și cele existente care vor fi supuse unei renovări majore trebuie să respecte noi standarde, bazate pe cele europene, privind temperaturile ideale, calitatea aerului la interior, nivelul de zgomot și iluminatul, pentru a asigura un „climat interior sănătos și confortabil“. Noile standarde naționale au fost elaborate de Organismul Național de Standardizare din România, în cadrul programului România Eficientă, derulat de Energy Policy Group. Astfel, pentru a obține autorizația de construcție, eficiența energetică trebuie avută în vedere încă din faza de proiectare. Mai mult, standardul nZEB (nearly zero energy building), adică un consum energetic aproape de zero, asigurat în cea mai mare parte din surse regenerabile, dar și printr-un grad ridicat de eficiență energetică, este valabil pentru toate clădirile cu autorizație de construcție emisă începând cu 31 decembrie 2020. De anul acesta, reglementările se aplică la nivel european tuturor categoriilor de clădiri private, clădiri de birouri sau alte tipuri de spații. Cu sau fără aceste reglementări, dezvoltatorul de spații logistice și industriale a intrat deja pe acest drum. La momentul de față, compania are în derulare un proiect privind instalarea primelor trei stații de încărcare electrică în P3 Bucharest A1, un proiect „adresat publicului larg“, în fază pilot, ce urmează a fi funcțional în următoarele două luni. Chiar dacă, așa cum a mărturisit oficialul P3, nu există încă solicitări din partea chiriașilor pentru montarea de stații dedicate flotelor comerciale, parcul logistic cuprinde o stație de înaltă tensiune cu două transformatoare capabile să asigure o putere totală individuală de 25 MW. Pentru comparație, la momentul de față, cu tot cu cele 14 depozite operate, consumul parcului este mai mic de 2 MW. „Deci avem suficientă capacitate și pentru proiecte de mobilitate și pentru proiecte de automatizare, chiar și pentru centre de date. Va fi relativ ușor să acomodăm stații de încărcare în apropierea depozitelor, ceea ce contează este apropierea de postul de transformare, astfel încât să poată fi reduse costurile cu cablurile ce trebuie trase până la stația de încărcare“, a detaliat Sînziana Pardhan. Continuând pe aceeași linie, P3 a inițiat procesul de schimbare a tehnologiei de iluminat încă de acum trei ani, la momentul de față 90% din portofoliul din România fiind echipat cu tehnologie de iluminat LED. Îmbunătățirea termoizolației se realizează și ea printr-o tehnologie mai nouă la nivelul membranei acoperișurilor, așa cum este cazul la trei clădiri unde deja s-au produs schimbări, sau la sistemele de încălzire a depozitelor, pentru a reduce consumul. Tot ce contează, a mai spus Sînziana Pardhan, este ca baza construcției să fie una bună, iar P3 are clădiri construite la standarde foarte bune în ceea ce privește specificațiile tehnice – podea, înălțimea liberă, calitatea anvelopării etc. „Pe lângă tehnologia LED, explorăm la momentul de față un proiect legat de implementarea unui sistem de senzori de mișcare pentru a reduce și mai mult consumul de energie electrică. Estimăm o reducere cu încă 20-25%, cu condiția ca sistemul să fie foarte bine calibrat la operațiunile care se desfășoară în cadrul depozitului, iar acest lucru îl facem numai împreună cu fiecare partener.“

10 milioane de euro în automatizare

Direcție asumată către eficiență înregistrează și distribuitorul de medicamente și produse farmaceutice A&D Pharma. Prezent în cadrul evenimentului Tranzit, Sorin David, Supply Chain Director în cadrul companiei, a explicat faptul că subsidiara Dr. Max Group urmează să dezvolte, alături de parteneri specializați, două centre logistice, unul la București, celălalt la Sibiu, ca parte a strategiei de eficientizare a operațiunilor logistice. Proiectul vizează infrastructura viitoare la nivel de grup, iar primele investiții au început în 2020. Pentru centrul de 32.000 m2 de la București, compania de distribuție farmaceutică a semnat un parteneriat pe 15 ani cu dezvoltatorul logistic, iar construcția va începe în scurt timp. A&D Pharma a semnat un parteneriat și pentru un nou depozit la Sibiu, pe 8.000 m2, următorul oraș vizat fiind Cluj-Napoca. „Pe parcursul următorilor ani avem în vedere modernizarea întregii infrastructuri logistice. Ne uităm la parteneri cu experiență, clădiri de Clasă A, inclusiv clădiri certificate BREEAM, astfel încât să ne asigurăm că impactul asupra mediului este cât mai mic“, a afirmat Sorin David. Acesta a completat și faptul că investițiile în echipamente și dotări vor fi importante. Spre exemplu, suma necesară pentru centrul logistic de la București va depăși 10 milioane de euro, bani ce vor însemna de la sisteme de depozitare automatizată până la echipamente de picking automat și o flotă modernizată de stivuitoare, cu acumulatori pe Li-Ion. „Pentru toate aceste echipamente căutăm parteneri care inovează și a căror perspectivă este asigurată din punct de vedere al sustenabilității. Pentru conveioare și echipamente de automatizări lucrăm cu SSI Schaefer, iar pentru stivuitoare deja suntem în evaluarea echipamentelor cu acumulatori pe Li-Ion. Fiecare depozit va fi dotat cu prize electrice și stații de încărcare pentru vehicule. Orice mașină de distribuție – van sau camion – la momentul andocării se va cupla electric.“

Stivuitoarele cu contragreutate pe baterii Li-Ion, din ce în ce mai căutate

Prezent la videoconferința Tranzit, Cristian Cărare, National Key Account Manager STILL Material Handling România, a punctat avantajele aduse de noua generație de stivuitoare electrice cu push frontal, care vin cu tehnologia de baterii Li-Ion și beneficiază de programe de management al încărcării bateriei. Însă partea de infrastructură de încărcare reprezintă, într-adevăr, o provocare. „Mă bucur că noile clădiri logistice sunt prevăzute cu așa ceva, deoarece o parte a clienților noștri, așa cum sunt halele de producție, spre exemplu, care au un consum energetic destul de mare în mod normal, au întâmpinat dificultăți în a extinde acea capacitate pentru a face față unui consum suplimentar provenit de la încărcarea bateriilor Li-Ion. Există soluție de gestionare a gradului de încărcare, însă depinde de activitatea și fluxurile fiecărui client, de aceea noi acționăm drept consultanți.“

Avantajele pe termen lung compensează costurile de achiziție mai mari, bateriile au o durată mai mare de viață și tehnologia permite mai multe cicluri de încărcare, a mai explicat Cristian Cărare. Acesta a completat faptul că noile echipamente pot fi achiziționate în sistem de leasing operațional, motiv pentru care compania dimensionează valoarea reziduală a bateriilor, astfel încât rata să fie una „atractivă“.

Chiar dacă tehnologia există de cel puțin cinci ani, pentru echipamentele de intralogistică abia acum se fac primii pași în această direcție. Dacă România se situează peste media Europei de Est în privința folosirii stivuitoarelor electrice care au corespondent în echipament pe bază de GPL, cu 46% față de 38% cât este media regională, în Europa de Vest 62% sunt echipamente electrice, față de 38% diesel sau GPL, cu Suedia folosind un procent de 82% de stivuitoare cu push frontal, urmată de Italia, puțin peste 80%, și Germania, cu 60%. „Din datele actuale, se vede clar o creștere începând din 2018 a penetrării acestor stivuitoare electrice pe piața stivuitoarelor cu contragreutate. Cu siguranță tehnologia bateriilor pe Li-Ion le va face mult mai atractive, deoarece reduce o mare parte din neajunsurile avute de bateriile cu plumb.“

Micro-depozitarea, exemplu de bune practici în curierat

În contextul sustenabilității și al eficientizării operațiunilor logistice, discuțiile s-au axat și pe scurtarea lanțurilor de aprovizionare și, implicit, pe îmbunătățirea timpilor pentru livrările finale prin așa numitul concept de „micro-depozitare“. Deși nevoia există, în special pentru business-urile online, Sînziana Pardhan consideră că încă sunt diferențe între ceea ce își permit și vor să plătească clienții pentru astfel de spații și nivelul chiriei de care ar avea nevoie un jucător din real-estate pentru a putea dezvolta o clădire de Clasă A, cu standarde moderne într-o locație de acest fel. La acest moment, a explicat ea fără a da alte detalii, sunt câteva proiecte în analiză în București. „Din punctul nostru de vedere, micro-depozitele sunt suprafețe de câteva sute de metri pătrați, sub 2.000 m2. Noi ne concentrăm asupra depozitelor de logistică urbană, care au peste 5.000 m2. La acestea pornești construcția de la zero și construiești după specificațiile tehnice ale viitorilor chiriași, pe când la micro-depozite nu este neapărat nevoie de clădiri noi. Există multe idei de reconversie a unor clădiri existente în interiorul orașelor, chiar parcări supra sau subterane.“

Nișa micro-depozitării este însă pretabilă pentru curierat, iar Sameday este una dintre companiile care folosește cu succes acest concept încă de la înființare, operând în momentul de față 80.000 m2 de astfel de spații la nivel național, cu suprafețe situate între 1.000 și 1.500 m2. Așa cum a arătat Lucian Baltaru, CEO-ul Samedy, cea mai extinsă micro-rețea se află în București, cu șase unități, la care se vor mai adăuga alte două până la finalul anului. Strategia face parte din viziunea pe termen lung a companiei, a explicat acesta, iar rețeta este una brevetată intern: fiecare micro-depozit are o suprafață între 1.000 și 1.500 m2, este operat de un număr aproximativ de 50 de curieri și suportă un anumit volum de colete. În momentul în care cifrele sunt depășite se deschide un alt micro-depozit. „Operăm acest model pentru că este mult mai eficient. Căutăm, pe de-o parte, să oferim valoare maximă pentru fereastra de livrare a fiecărui curier, dar și distanțele parcurse de acesta. De aceea există câte un astfel de spațiu în mijlocul zonei de livrare, de unde operăm curierii, maximizăm fereastra de livrare, creștem productivitatea și scurtăm distanța parcursă“, a explicat CEO-ul Sameday în cadrul evenimentului „Eforturi pentru o distribuție verde“. Mai mult, în urma analizelor interne efectuate în București pentru acest model logistic, compania a constatat că economisește o medie de 45 de minute zilnic pentru toți curierii, pentru un timp de tranzit de circa 15 minute între depozit și zona de livrare, cu întoarcere pentru realimentarea din depozit, comparativ cu folosirea centrului logistic principal, situat pe Șoseaua de Centură a Capitalei, care ar necesita circa o oră în trafic. „Încercăm să excludem tot ce este neproductiv în activitatea unui curier. Mai mult de 50% din costul total al unei livrări este în last mile, de aceea aici ne concentrăm foarte mult“, a mai spus Lucian Baltaru.

Pentru că aceste zone de depozitare se află în interiorul orașelor, investiția nu este deloc mică, se situează între 10.000 și 100.000 de euro, fiind dată și de alți factori în afara locației propriu-zise. De cele mai multe ori, a completat Lucian Baltaru, sunt convertite spații deja construite, pe care compania le închiriază și le modifică potrivit modelului său de afacere. „Vorbim de monitorizare video, porți de acces, minimum 10, ideal 25, platformă betonată în jurul depozitului pentru a acomoda 50 de vehicule, conveioare, mai nou posibilitatea de a monta instalații de încărcare a mașinilor electrice. Toate fac parte dintr-o investiție mai mare sau mai mică, în funcție de facilitățile pe care le au aceste spații închiriate de noi.“

Coletele se sortează în cele două mari centre din București și Sibiu, încep să ajungă după miezul nopții și până în jur de 8 dimineața sosesc încontinuu camioane. „Avem și un serviciu «late cut-off», prin care preluăm foarte de dimineață trimiterile de la clienți, le sortăm foarte rapid și la ora 9:00 ies în livrare. În timpul zilei doar pentru livrările urgente avem multiple alimentări ale depozitului“, a completat acesta. În strategia de eficientizare a operațiunilor, Sameday a început să extindă programul de livrare, momentan doar pentru livrările în interval, însă treptat și pentru livrările programate. „Extinderea programului până la ora 21:00 ne ajută să putem colecta în timpul zilei, dar și să livrăm în aceeași zi, până seara, către client. Pentru serviciul de livrare rapidă, programul de luni până duminică l-am implementat de mai bine de doi ani.“

În acest context, a mai spus Lucian Baltaru, eficientizarea livrărilor finale este unul dintre motivele pentru care Sameday a investit foarte mult și într-un alt proiect important, rețeaua de lockere. Dacă anul trecut au fost instalate 650 de unități, astăzi rețeaua a depășit 950 la nivel național. Pe lângă numărul de curse mai mic, ceea ce înseamnă o amprentă redusă de CO2, livrarea la punct fix aduce predictibilitate și un grad de satisfacție mai mare pentru clientul final. „În următoarele luni vom calcula amprenta lunară de CO2 și vom accelera proiectele în direcția reducerii acestor cifre, urmând ca într-un orizont de timp de 10 ani să reducem semnificativ emisiile de CO2 la nivelul companiei.“           

Articole similare

Ad